Secretul – Lee & Andrew Child – fragment

Titlu: Secretul

Autori: Lee & Andrew Child

Titlu original: The Secret

Limba originală: engleză

Traducere: Constantin Dumitru-Palcus

Nr. pagini: 336

Colecția Fiction Connection Crime

Editura Trei

Un roman din seria Jack Reacher

Bestseller NEW YORK TIMES și SUNDAY TIMES

UN ȘIR DE MORȚI MISTERIOASE.O MISIUNE SECRETĂ DE DEMULT.

UN TÂNĂR POLIȚIST MILITAR CARE N-ARE NIMIC DE PIERDUT.

   Chicago, 1992. Un pacient se trezește în salon cu două străine care îi arată o listă de nume și-i pun o întrebare simplă, dar imposibilă. După câteva minute, bărbatul cade de la etajul al 12-lea. Reacher, retrogradat recent, face parte din comisia Departamentului Apărării care anchetează cazul. Dacă are succes, foarte bine; dacă nu, e țapul ispășitor perfect. Deși un bun anchetator militar, Reacher nu ține cont de politică. În timp ce încearcă să identifice un ucigaș cu sânge rece și să descopere un secret îngropat cu 23 de ani în urmă, trebuie să lucreze și cu ceilalți membri ai comisiei de anchetă. De data asta va face dreptate mergând pe căile legale sau… în felul lui?

  Secretul este remarcabil! Furios și iute, e un exemplu clasic în care Jack Reacher face ce știe el mai bine — sparge capete și încalcă reguli ca să ajungă la rădăcinile unei conspirații. Daily Express

  Un torent de scene de luptă (…) câteva străfulgerări de umor. Bine ai revenit, Jack! The Times

  Dacă există un personaj mai reprezentativ pentru ficțiunea modernă decât Jack Reacher, aș vrea să-l cunosc. Daily Mirror

  Jack Reacher e în formă bună! The Sun

  Lee Child este unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de thrillere. Cărțile sale se află constant pe listele de bestsellere din întreaga lume, fiind publicate în peste 100 de țări și recompensate cu premii precum Anthony Award și Barry Award pentru romanul său de debut, Capcana Margrave, Specsavers National Book Award pentru Urmărit și RBA Prize for Crime Writing pentru Personal. Două dintre cărțile sale au fost ecranizate: Jack Reacher, bazat pe romanul Un glonț la țintă, și Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată, cu Tom Cruise în rolul principal. Studiourile Amazon au decis să transforme romanele care îl au ca protagonist pe Jack Reacher într-un serial TV, cu Alan Ritchson în rolul principal.

  Andrew Child, care scrie și sub pseudonimul Andrew Grant, a publicat RUN, False Positive, False Friend, False Witness, Invisible și Too Close to Home. Locuiește împreună cu soția sa, romanciera Tasha Alexander, într-o rezervație naturală din Wyoming.

 La Editura Trei, au apărut romanele: Merită să mori, Școala de noapte, 61 de ore, Convinge-mă!, Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit, Să nu te întorci niciodată!, Filiera de la miezul nopții, Capcana Margrave, Timpul trecut, Să nu greșești, Un glonț la țintă (semnate de Lee Child), precum și Santinela, Mai bine mort și Fără plan de rezervă (semnate alături de Andrew Child), volumul de povestiri Fără al doilea nume și eseul Eroul.

Secretul – fragment

PATRU 

Reacher nu doar a auzit deschizându-se fereastra de la baia lui Hall. A și văzut-o. 

În momentul în care s-a închis ușa de la dormitor, a sărit de pe canapea și a străbătut fără niciun sunet holul. A deschis ușa din față. A lăsat-o deschisă ca să nu facă zgomot. A mers repede pe lângă fațada casei până la colțul din stânga și s-a așezat în așa fel încât reflexia în geamul mașinii împrumutate să-i ofere o imagine clară a părții laterale a casei. Și a așteptat. După o clipă a apărut capul lui Hall. S-a uitat în ambele direcții, apoi s-a întins spre burlanul de scurgere care cobora chiar pe lângă fereastră. L-a apucat cu o mână. Apoi cu cealaltă. S-a mișcat înapoi până a ajuns să stea pe pervaz, cu fața la perete. Și-a tras piciorul drept în sus, astfel încât să se ghemuiască pe el. A făcut același lucru cu stângul. S-a sprijinit, s-a împins înapoi și a trecut cu piciorul drept de cealaltă parte a țevii. Apoi a început să coboare, cu o mână peste cealaltă, cu tălpile lipite de perete, înclinându-se aproape orizontal, ca și cum ar fi coborât în rapel pe o frânghie de fier rigidă.

Reacher a lăsat-o să ajungă la jumătatea distanței înainte să pornească. A pășit după colț și a început să se apropie de ea. Hall l-a reperat imediat și și-a schimbat direcția. A încercat să urce. Să se arunce înapoi pe fereastră. Dar n-a mai ajuns, pentru că Reacher s-a întins și a apucat-o de centură. 

— Vrei să vii aici, încet și sigur? Sau să riști să cazi în cap?

Hall a coborât. A atins aleea cu tălpile și s-a rezemat de perete, iar Reacher s-a apropiat de ea: 

— Putem spune că faza de confesiune a acestui interogatoriu s-a încheiat, da? 

— Tâmpitule! Ce se întâmplă acum? 

— Depinde de tine. 

— Ce vrei? 

— Tu ai luat ghidajele? 

— Evident. 

— Câte sunt? 

— 48. 

— Ai auzit? 

Hall s-a uitat în stânga și-n dreapta. 

— Nu. Ce e? 

— Tocmai s-a închis fereastra în care te-ai fi putut ajuta singură. 

— Stai! 96. 

— Le-ai vândut? 

— Doar nu crezi că le-am luat ca suvenire. 

— Cui le-ai vândut? 

Hall a clătinat din cap și a oftat. 

— Fii sinceră. 

— Cât de mare e beleaua în care m-am băgat?

— Vrei părerea mea? Mare de tot. 

— Pot să fac ceva pentru a îmbunătăți prognoza? 

Hall s-a îndepărtat de perete și l-a privit pe Reacher în ochi. 

— Ai nevoie de ceva? Orice cale de-a mai lumina puțin perspectivele? 

— Poate, a răspuns Reacher. 

— Stai puțin. 

Kasluga a făcut un pas înapoi, îndepărtându-se de blatul de bucătărie. Își ținea mâna dreaptă în față, cu palma în poziție verticală, ca un polițist care oprește traficul. 

— Ai fost la uzina Mason din India în 1969? În același timp cu mine? Nu se poate. Aș fi știut. Te-aș fi văzut. 

Stamoran a clătinat din cap. 

— N-am spus că am fost acolo, în India. Aveam baza în Statele Unite. La Langley. Conduceam programul la care lucrau cei șapte la Mason Chemical. Și alte cinci proiecte asemănătoare din alte țări. 

Kasluga și-a mutat mâinile în șolduri. 

— Tu erai responsabil? Deci din cauza ta am fost abandonată? 

— Nu. Adjunctul meu, omul de pe teren, era responsabil. Era autorizat să acționeze independent dacă apărea o urgență. Și toate astea s-au întâmplat cu mult înainte să ne fi cunoscut noi. Înainte să știu de existența ta. 

— Cine era? Adjunctul tău? 

— N-are importanță. 

Kasluga a smuls un cuțit de bucătar dintr-un suport de lângă aragaz.

— Dacă mai spui o dată că un lucru despre care te întreb n-are importanță, bag cuțitul în tine. Acum, haide! Pritchard, nu-i așa? Neville Pritchard? El era adjunctul tău. Despre el vorbim. 

Stamoran nu a răspuns. Kasluga a pus cuțitul lângă cană. 

— Pritchard era subordonatul tău. Deci îți știe numele? 

Stamoran a dat afirmativ din cap. 

— Mai știe și altcineva? 

— Doar el. Structura era compartimentată. Din motive de securitate. 

— Deci poate să te trădeze. Dacă persoana care-i ucide pe membrii echipei lui ajunge la el, încercând să identifice toate numele. 

— Teoretic. 

— Atunci acest criminal ar putea veni și după tine? Of, fir-ar să fie, Charles! Nu-mi place. Nu-mi place deloc. 

Kasluga a ocolit insula ca să ajungă lângă Stamoran și i-a pus mâna pe braț. 

— Eu nu-s în pericol. Pentru tine îmi fac griji, a zis el. 

— De ce? N-am făcut parte din echipa aia. Am fost doar o portavoce de PR. Ai spus-o chiar tu. Și ceea ce am făcut nu e vreun secret. Nu există niciun motiv ca Pritchard să arate cu degetul spre mine. Sau oricare dintre ceilalți supraviețuitori. 

— Nu vezi imaginea de ansamblu, Susie. Singh era un bătrân care trăia singur. Bridgeman era într-un pat de spital, pe jumătate mort în urma unui atac de cord. Le-a fost simplu să ajungă la ei. Dar la mine? După președinte, trebuie să fiu cel mai bine protejat om din lume.

— Și ce crezi? O să vină după mine ca să ajungă la tine? 

— În locul lui, eu așa aș face. 

— Asta nu-i prea frumos. 

I-a dat drumul la braț, iar Stamoran a ridicat din umeri. Kasluga s-a mutat înapoi de cealaltă parte a insulei. 

— Nu poți să faci ceva? Să-l prinzi înainte să mai găsească pe cineva? Înainte să afle despre tine? 

— Situația e sub control. 

— Sub control? Ce înseamnă asta? Ce faci, mai exact? 

— N-are… Pe scurt, tipul ăsta nu va fi în libertate pentru mult timp. 

— Nu-i riscant să-i lăsăm pe ceilalți expuși în timp ce îi vânează? Nu poți să-i închizi undeva unde să fie protejați? 

Stamoran nu a spus nimic. 

— Deci asta înseamnă că nu? 

— Nu pot să intru în detalii. Știi bine. Știi și că nu-mi place să las ceva la voia întâmplării. Așa că am să te rog să faci ceva pentru mine. 

— Bineînțeles. Ce anume? 

— Rămâi aici. În casă. 

— Când? 

— Mâine. Și poimâine. Nu te duce la birou. Să nu te duci nicăieri. Până când individul ăsta nu va ajunge în spatele gratiilor. 

— Doar nu vorbești serios! 

— Vorbesc foarte serios. 

— E cel mai stupid lucru pe care mi l-ai cerut vreodată. Am întâlniri programate mâine toată ziua. Și poimâine, la fel. În afară de mine, doar trei femei mai conduc o companie din top 500. Față de 496 conduse de bărbați.

Știi foarte bine. Deci, dacă nu apar, ce-o să spună toți bărbații ăia? „E cam ciudată. Nu e de încredere. Că nu se ridică la înălțimea postului. Slabă.“ Nici n-apucă soarele să urce jumătate pe cer, că sunt în stare să scoată jungherele din teacă. 

— Ce ar spune lumea despre abilitățile tale profesionale dacă ai fi electrocutată? Asta i s-a întâmplat lui Singh. Sau dacă ai cădea de la o fereastră de la etajul 12? Ca Bridgeman. Susie, gândește-te și tu. Nu poți fi director executiv dacă ești moartă. 

— La naiba! 

Kasluga și-a luat cana și a aruncat-o în chiuvetă. S-a spart, împrăștiind râulețe de lichid maro-verzui pal peste tot pe panourile din oțel inoxidabil. 

— Mă duc să mă antrenez. Vorbim mai târziu.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti

Recenzii cărți