Trenul copiilor de Viola Ardone

Trenul copiilor, de Viola Ardone – Editura Meteor Press – recenzie

Trenul copiilor

Viola Ardone

Editura Meteor Press – 2020

I  treni  dei  Bambini

Traducere Anca Irina Ionescu

Număr pagini: 254

   Trenul copiilor de Viola Ardone o poveste emoționantă.

   Viola Ardone s-a născut în Napoli în 1974. Este licențiată în literatură și predă latina și italiana la un liceu din Napoli. Alte romane semnate de ea: “La ricetta del cuore în subbuglio” (2013) și “Una rivoluzione sentimentale” (2016).

   “Uneori trebuie să renunțăm la tot, chiar și la iubirea unei mame, pentru a ne descoperi destinul. Niciun roman nu a descris această despărțire de rădăcini cu o asemenea candoare ca Trenul copiilor, semnat de Viola Ardone. O poveste emoționantă, convingătoare și plină de sensibilitate. Este povestea puțin cunoscută a mii de copii săraci din sudul Italiei care, după cel de-al Doilea Război Mondial, la inițiativa câtorva organizații militante comuniste, au fost încredințați unor familii adoptive din nordul țării.”

   “În 1946, Amerigo Speranza își părăsește cartierul din Napoli și se urcă într-un tren care va traversa întreaga peninsulă și îl va lăsa pe peronul unei gări din Bologna. Acolo petrece câteva luni într-o familie care s-a oferit să-l găzduiască și unde, cu naivitatea și uimirea unui băiat de 7 ani, descoperă o altă lume, o casă primitoare, căldura unei familii, generozitate și afecțiune. Și, mai presus de toate, își descoperă destinul, acela de violonist. Deși se reîntoarce în Napoli, Amerigo nu-și mai găsește locul nici pe străzile sărace și murdare ale orașului, nici în brațele austere ale mamei, și decide să-și urmeze chemarea. Va reveni acasă în 1995, pentru a participa la înmormântarea mamei sale, pentru a se împăca până la urmă cu un trecut pe care încercase să-l uite și cu întrebările la care așteptase mereu un răspuns. Dar mai ales pentru a găsi puterea de a ierta, de a-și accepta decizia care i-a schimbat viață și de a privi senin către viitor.”

O poveste emoționantă despre copilărie, dragoste, mame, copii și viață, totul văzut prin ochii unui copil de 7 ani.

    Amerigo Speranța e un copil ca oricare altul, care crește pe străzile și-n comunitatea din Napoli. Mama lui Antonietta, o femeie simplă, nu știa să scrie sau să citească, lucrează și se descurcă greu, o mai ajută Capo e fiero, un mic gangster, cu care întreținea o relație, deși acesta avea o familie. Amerigo mai avusese un frate Luigi, care murise de mic, mama îi spunea că tatăl lui e plecat în America, și el aștepta mereu ca acesta să revină.

   Amerigo purta haine vechi, pantofi găuriți, nu e de mirare că joacă tot felul de jocuri în gând (numără găurile pantofilor celor din jur) și bate străzile cu prietenii lui. Mama nu l-a mai trimis la școală, e destul de rece cu el, vrea să-l dea să învețe o meserie ca să poată aduce bani în casă. Și totuși Amerigo e mulțumit de viața lui, în fond așa trăiau toți după război, dar îi pare rău că nu merge la școală, reușise să învețe literele și era bun la socoteli.

   Este momentul în care câteva organizații de femei comuniste, multe dintre ele luptaseră în război, reușesc să găsească familii din Nord care să accepte pentru un an copiii din Napoli, pe unii chiar să-i adopte.

   “Mama Antonietta” îl înscrie și pe Amerigo, mai ales că primea și ceva bani și acesta merge cu “trenul copiilor”

Sigur sunt și aici persoane care sperie copiii că-i duc în Rusia, că-i  omoară.

   Dar Maddalena și celelalte domnișoare se poartă frumos, iar sărăcia e atât de mare că aproape toți vor să plece.

   Descrierea plecării, a orelor petrecute în tren, emoțiile copiilor, dar mai ales scena paltoanelor sunt sfâșietoare.

   Odată ajunși în  Nord, copiii sunt foarte bine primiți, îmbrăcăți, hrăniți, familiile sunt calde și iubitoare.

   Amerigo stă cu Derna, dar toată ziua e la Rosa, verișoara ei. Merge cu copiii Rosei la școală, iar Alcide soțul Rosei îl va învăța să cânte la vioară. La început toți copiii sunt puțin reticenți, dar în final devin buni prieteni. Amerigo se integrează și e foarte impresionat când i se sărbătorește ziua de naștere și primește cadou o mică vioară făcută de Alcide. Învață, se distrează, vede marea, dar tot ce e frumos se termină și trebuie să se întoarcă acasă, cu promisiunea că vor ține legătura. Ajunge acasă fericit că-și revede mama, dar totuși ducând dorul celorlalți.

   Doar că Antonietta îi retează toate visurile, îi vinde hainele primite, nu-l mai lasă să cânte la vioară  și-l dă ucenic la un cizmar.

   Viața revine pe fagașele știute, dar Amerigo e necăjit că numai ai lui din Nord nu țin legătura cu el. Într-o zi vrând să-i arate prietenei lui vioara și cum știe el să cânte are o surpriză. Nu mai găsește nici vioara, nici nimic din lucrușoarele lui primite în Nord și mama îi spune că a vândut tot.

   Supărat merge la Maddalena care-l întreabă de ce nu a venit după scrisori, cum îi zisese mama lui, și-l ceartă  spunând că nu-i frumos să nu le scrie când ei se interesau tot timpul de el. Când vede șocul lui Amerigo, Maddalena își dă seama că mama lui mințise.

   Șocat și supărat Amerigo pleacă doar cu hainele de pe el înapoi în Nord la Derna, Rosa și familia ei. Aceștia îl primesc cu brațele deschise, îl adoptă, îl dau la școală, îl cresc cu dragoste.

   Nu mai ia legătura cu mama lui, află totuși că a mai făcut un copil, ca și cum l-ar fi înlocuit.

   Anii trec, Amerigo ajunge un violinist vestit, dar nu mai revine în Napoli decât pe la 50 de ani, din cauza unui eveniment de familie.

   Dacă până acum am văzut lumea prin ochii de copil acum vedem prin ochii adultului o rememorare a vieții și sentimentelor unui om care nu-și găsește locul în lumea în care s-a născut, un veșnic călător.

   Ce s-a întâmplat cu mama lui? Ce află despre familia fratelui său? Ce găsește în oraș când revine? Cum își dă seama cine a fost tatăl lui? Ce fac prietenii lui din copilărie? Ce va face în continuare?

Sunt întrebări la care veți găsi răspuns citind cartea.

   Romanul este scris într-un stil lejer exact cum ar povesti un copil de 7 ani, iar la final un adult ușor neadaptat. Dar este cu atât mai impresionantă datorită limbajului simplu și întâmplărilor descrise ca și cum ai vedea o fotografie sau un film.

   Mi-a plăcut cartea, și sincer, m-a impresionat foarte mult, este o lectură atât pentru adulți cât și pentru tineri, merită s-o citiți.

Iată și o părere avizată:

Ne-am îndrăgostit literalmente de acest roman emoționant. O poveste plină de tandrețe, ironie și umanitate”. ( Juan Milă, Harper Collins)

Originală și emoționantă, de o mare calitate literară. O carte pe care toată lumea ar trebui s-o citească.” ( Anne Michel, Editura Albin Michel)

Cartea o găsiți pe site-ul Editura Meteor Press

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

6 COMMENTS

  1. Mi-a placut,este un fapt real despre care s-a scris putin.Dar autoarea o povesteste intr-un mod extrem de emotionant.

  2. Foarte frumos ai descris cartea, trist dar adevarat. Acum am ramas curioasa despre final, ma tot intreb ce s-a intamplat cu personajele.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.