Viața ca un film – Valerie Perrin – Editura Litera
Viața ca un film – Valerie Perrin – Editura Litera
Titlu: Viața ca un film
Autor: Valerie Perrin
Editura Litera
București 2025
Nr. pagini – 630
În 2025, la Editura Litera apare un nou roman scris de Valérie Perrin – Viața ca un film, o poveste complexă, sensibilă și înduioșătoare, cu un final în care regăsim o răsturnare de situație încărcată de tristețe, dar totodată de speranță, așa cum este, de altfel, stilul cu care ne-a obișnuit autoarea.
Cartea debutează cu o veste șocantă pentru Agnès, al cărei ajutor este solicitat de către poliție pentru identificarea cadavrului mătușii sale, Colette Septembre, recent decedată, deși declarată moartă cu trei ani în urmă și îngropată în cripta familiei.
Agnès este o scenaristă consacrată, care trece printr-un blocaj emoțional ce o împiedică să scrie o piesă nouă de când a divorțat de iubirea vieții sale, cu patru ani în urmă. Își crește singură fiica adolescentă, pe Ana, și își duce traiul oarecum blocată în trecut.
Vestea legată de mătușa sa o ia prin surprindere și o scoate forțat din zona de confort, obligând-o să pună pe pauză propriile frustrări pentru a descâlci misterul morții acesteia, cu care, de altfel, nu a menținut o relație apropiată în ultimii ani.
Pornind pe urmele lăsate de Colette, Agnès descoperă o cutie cu înregistrări audio în care mătușa sa își povestește întreaga viață, atât pentru a explica decizia de a-și înscena moartea, cât și secretul pe care a fost nevoită să îl ascundă de aproape toată lumea, pentru a-i proteja pe cei dragi.
Colette este o femeie simplă, singuratică, ce își sacrifică viața pentru a se asigura că fratele său mai mic reușește să aprofundeze studiul pianului, în ciuda condițiilor materiale precare, a unei mame dezinteresate și a convingerii că „un copil trebuie să muncească pentru a-și îngriji părinții”.
“Trebuie să încetez să-mi mai plâng de milă, să-mi mai pun cenușă în cap. Trebuie să mobilizez forța voioasă care mă însuflețea odinioară. Acea voioșie care m-a caracterizat atât de mult timp. Acea furie care mă făcea să înjur ca un birjar, și pe aceea trebuie s-o regăsesc. Mișcă-ți fundul, Agnès, mișcă-ți fundul. Nu se poate să fi pierdut tot. Ceea ce era în mine trebuie să fi rămas acolo. La fel ca ochii mei, mâinile, gura, pântecul. Nimic nu s-a schimbat. Nu se poate să fiu goală pe dinăuntru. Trebuie să pun niște muzică. Să deschid ferestrele, să spăl totul la mașină. Să curăț bine gresia. Să vorbesc cu mătușa mea. Cu glas tare, înainte s-o ascult pe ea de pe casete.
Am senzația stranie că am ajuns într-o casă de vacanță dezamăgitoare. La ce mă așteptasem venind aici?”
Povestea de viață a lui Colette, Jean și Danielle este una tragică. Sacrificiul, lipsurile cu care se confruntă, abandonul și disperarea de a trăi dincolo de limita supraviețuirii o determină pe Colette să devină mult mai empatică și mai sensibilă la suferința celor din jur. Astfel, când în adolescență o cunoaște pe Blanche, fata acrobată de la circ, cu care împarte nu doar vârsta, ci și o mare parte dintre trăsăturile fizice, între ele ia naștere o prietenie puternică.
Blanche și Colette se reunesc adesea în momentele cele mai tragice, generate în principal de abuzurile înfiorătoare la care Blanche este supusă de tatăl ei, Sudkovski, devenit patron de circ – în realitate un criminal sadic, ce se dovedește ulterior că a preluat identitatea unui rus decedat.
Sudkovski este un bărbat lipsit de milă, care nu tolerează ca cineva să îi nesocotească ordinele. După moartea mamei lui Blanche, cauzată de loviturile fizice la care era supusă constant dacă greșea la repetițiile de acrobație, dacă fetița îl deranja sau dacă locuința nu era suficient de curată, acesta o transformă pe Blanche în noul său proiect. Copila crește fără dreptul de a părăsi circul, fără școală, fără prieteni și fără un strop de iubire. Doar Colette reușește să îi ofere protecție și afecțiune de-a lungul anilor și să o adăpostească din calea celui care nu intenționează să o lase să plece nici măcar treizeci de ani mai târziu.
“Au trecut patru luni. Din motive de siguranță, a fost transferată în altă parte. Trebuia să mă duc la poliție. Era în curs o anchetă și voiam să aflu unde o mutaseră. Am vrut să-l întreb pe Sudkovski cum murise mama mea, dar era atât de viclean, încât s-ar fi prins că știu ceva. În acele patru luni nu mi-am schimbat cu nimic obiceiurile, cu toate că știam că o să fug. În fiecare dimineață îl priveam cum își bea cafeaua, repetându-mi că individul acela era un ucigaș. Și apoi, într-o zi de aprilie, pe 7 mai mai precis, la știrile naționale, în timp ce făceam de mâncare, l-am auzit pe Benoît Duquesne vorbind despre o luptă între David și Goliat. O mică echipă de fotbal urma s-o înfrunte pe cea mai puternică dintre toate. FC Gueugnon avea să joace cu PSG pe Stade de France. Gueugnon! Mi s-a părut un semn al destinului. Cerul îmi întindea o mână. Colette. Colette Septembre. Meciul urma să se desfășoare pe 22 aprilie. Aveam cincisprezece zile ca să-mi pregătesc plecarea. Și n-am pregătit nimic.”
Colette este un personaj care trezește în sufletele celorlalți căldură. Incapabilă să se poziționeze pe primul loc, viața ei se învârte în jurul fericirii și protecției celor dragi. Își refuză studiile care ar fi ajutat-o să devină învățătoare, deși își dorea mult acest lucru, doar pentru a nu-și părăsi fratele mai mic, pe Jean, pe care îl susține necondiționat în drumul său spre o carieră de muzician. Își refuză dreptul la iubire, se izolează păstrând toată viața un job la o cizmărie locală și își înscenează moartea pentru a o proteja pe Blanche și pe copilul acesteia.
“În 2004 viața noastră s-a schimbat brutal. Am aflat că monstrul ieșise din pușcărie în 2002, agresase o femeie la Marsilia în 2003. O prietenă de-a mea a găsit un articol într-o revistă. Nu știa că Blanche locuia la mine, dar îi cunoștea identitatea. A făcut legătura între prietena mea din copilărie, fata de la circ și sinistrul Sudkovski despre care se vorbea în articol. Atunci am văzut prima oară figura ticălosului. Și tot atunci starea lui Blanche a luat-o pe o pantă descendentă. Îi era frică, individul era liber de doi ani! Doi ani! Ea, care și-l imagina în spatele gratiilor, a început să tremure, să aibă probleme de respirație. Frica aceea a purtat-o în suflet tot timpul, prea mult.”
Cum reușește Colette, un personaj ce refuză să iasă în evidență cu ceva, să își sacrifice visele și speranțele pentru ceilalți, fără să le poarte nici măcar o secundă pică? Cine este copilul pe care s-a luptat atât de mult să îl protejeze și unde este acesta?
Confruntată cu povestea de viață tragică a mătușii sale, va reuși Agnès să își depășească propria nefericire?
O carte intensă, ce îți trezește sentimente amestecate, cu o poveste densă ce pendulează între prezent și trecut, cu personaje memorabile, tangibile, marcate de traume, abuzuri și dorințe de vindecare, scrisă într-un stil captivant, intim, revelator. O recomand celor care apreciază un roman cu un fir narativ complex, ce nu protejează confortul cititorului în detrimentul intensității dramatice.
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti
