Omul Pictat (prima parte din seria Demon) – Peter V. Brett – recenzie

Editura Nemira

Colecția Nautilus

Anul apariției: 2024

Titlul original: The Warded Man (2009)

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Număr de pagini: 544

   Editura Nemira lansează o nouă ediție dintr-un ciclu literar foarte iubit de toți cititorii de aventuri fantastice!

   Omul pictat, primul volum din seria Demon, este unul dintre cele mai palpitante și originale romane fantasy scrise vreodată. Inovarea absolută are loc exact în domeniul cel mai specific al genului, cel al sistemului magic care condimentează povestea. Dacă până acum, descântecele, invocările sau baghetele fermecate aduceau vraja printre oameni, de data aceasta procesul e inversat și omul disperat în fața invaziei magiei demonice încearcă să se apere de distrugerile pe care revărsarea ei le aduce.

  O reîntoarcere conceptuală la cele mai vechi forme ale superstiției din antichitatea sau evul mediu terestru, unde magia era în primul rând una protectivă, o modalitate de apărare împotriva misterelor întunecate ale universului. E chiar surprinzător că toți scriitorii fantasy de până acum i-au cam ignorat originile și s-au concentrat în a-și dezvolta propriile structuri inspirate de formele de vrăjitorie mai târzii ale istoriei, cele ofensive.

  Deși preia personajele din fragedă pruncie și adolescență, urmărindu-le creșterea și destinul, Omul Pictat nu este deloc un roman YA. Poți spune chiar că e pe cât de îndepărtat se poate de orice șablon sau îndulcire young-adult-istă. E grimdark din cel mai dur, în stilul lui George Martin, Joe Abercrombie sau Mark Lawrence, iar cu cât protagoniștii lui se maturizează, cu atât orice tentație de a fi clasificat altfel se stinge în sfârâit de piele și carne arsă.

   Într-o lume mai mult distopică decât fantastică, pentru că se fac referiri la o Epocă a Științei, ceea ce ar putea însemna că suntem pe același vechi Pământ al nostru distrus și pustiit, încât a devenit aproape irecognoscibil, demonii stăpânesc noaptea. Ei se ridică în fiecare amurg din sol, ca o ceață, de îndată ce soarele începe să se stingă, pentru a masacra cu turbare orice ființă vie pot detecta. 

  Există un singur gen de apărare împotriva maleficității acestor distrugători: runele magice inscripționate de mâini omenești, care cu cât sunt mai pricepute în caligrafierea lor, cu atât sunt în stare să ofere mai multă siguranță celor apropiați. Pentru că doar ele resping și țin la distanță prin vrajă, ca un adevărat scut fizic sau câmp energetic, demonii ce se izbesc de puterea lor. O singură glifă poate fi uneori suficientă, dar când sunt adunate și combinate în șiruri de veritabile ecuații, ele creează rețele de protecție ce pot înconjura case, cetăți și orașe întregi.

  Nu oricine are același talent în trasarea semnelor vitale și orice ghinion natural cât de mic, ca vântul, ploaia sau un animal frecându-se de-o glifă, le poate șterge, făcându-le să-și piardă forța și permițând iureșul năvalnic al demonilor ce le testează tot timpul, cu încăpățânare, pentru a găsi o breșă în dispunerea lor.

   Și cât de îngrozitor de letali pot fi acești demoni cu diferite forme și specializări! Numiți în general miezingi, pentru că se înalță din Miezul Pământului, sunt împărțiți pe căprării, după înfățișare și elementul natural de care sunt legați. Se întrupează demoni ai focului, ai vântului, ai lemnului, ai pietrei, ai apei, și fiecare dintre ei adoptă ceva din calitățile materiei cu care sunt conectați, și își fac apariția doar acolo unde aceasta există. Oricare soi are felul lui suplimentar de a ucide, dar toți își vor folosi ghearele, mai mici sau mai mari, pentru a sfâșia bietele victime umane sau animaliere, care le intră în raza de acțiune.

   Omenirea a cedat dominația asupra lumii acestor creaturi ale nopții și, terorizată de ele, se ascunde în spatele meterezelor glifate ale micilor sate tot mai rare și mai depopulate și ale orașelor-cetăți pe care tot mai puțini au curajul să le părăsească vreodată, fie și pentru cea mai scurtă călătorie.

   Legăturile dintre comunități sunt păstrate totuși prin curajoșii Mesageri, care având un cerc portabil glifat confecționat din plăci metalice inscripționate cu rune protective, își înconjoară în fiecare noapte tabăra cu el și transportă vești sau produse de la o localitate la alta. Pentru vizitele-n satele mici, fiind însoțiți mereu și de un Saltimbanc ce știe să cânte, să spună povești și să facă giumbușlucuri cu care distrează copii și adulți deopotrivă.

  Cele trei personaje principale ale poveștii sunt preluate din momente definitorii ale vieții lor familiale, cu puțin timp înaintea unor evenimente ce le schimbă existența și-i transformă în trei tipuri de campioni ai umanității – având fiecare modalitatea proprie prin care marchează acest război inter-specii.

  Arlen, Leesha și Roger sunt copii deocamdată, dar toate tragediile ce-i lovesc îi îndreaptă spre un destin măreț și comun la vârsta adultă, pe care urmează să-l descoperim tremurând alături de ei, în desele lor clipe de cumpănă.

  Apare ca o infuzie de speranță în izbăvirea umanității însuși faptul că toate caracteristicile ei se păstrează și sub teroarea continuă a miezingilor. Iubirea față de cei apropiați duce la gesturi de sacrificiu extrem. Prietenia și camaraderia funcționează și sub cele mai groaznice presiuni, ce îndeamnă instinctual la a te gândi numai la tine și a-i abandona pe ceilalți, iar familia înseamnă mult chiar și atunci când inevitabilele neînțelegeri din cadrul ei ajung la paroxism. Ba, mai mult, pot coexista sufletește o familie din naștere și o familie aleasă, în care legăturile nou formate să fie mai strânse și cel puțin la fel de puternice cum sunt și între aceia prin care curge același sânge.

  E remarcabil cât de profund psihologic reușește Brett să urmărească evoluția caracterială a protagoniștilor săi, tocmai surprinzând aceste conexiuni de încredere și sentimente izvorâte din relațiile prietenești sau familiale.

  Trăind alături de cei trei eroi palpitantele aventuri prin care aceștia trec, ajungi să te transpui total în universul demoniac ce-i înconjoară. Simți la fel de intens ca ei necesitatea scrijeliturilor protective, senzația primordială de „Tresar prin somn și mi se pare / Că n-am tras podul de la mal” din Lacustra bacoviană. Și, crâncen fapt, nu numai când citești romanul. M-am surprins privind năuc în jur, imediat ce l-am lăsat din mâna, cu sentimentul panicard că se-ntunecă afară și nu mi-am executat rutina de verificare a sistemelor de siguranță. Dacă vreo glifă s-a șters și vor năvăli demonii?

Seria Demon este alcătuită din romanele:

The Painted Man (2008) / Omul Pictat 

The Desert Spear ( 2010) / Sulița Deșertului 

The Daylight War (2013) / Războiul la lumina zilei 

The Skull Throne (2015) / Tronul de Cranii 

The Core (2017) / Miezul

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia şi cărtureşti

Recenzii cărți