Vise literare post – Halloween
Vise literare post – Halloween
Noaptea de Halloween este considerată una magică. Să-și lase amprenta și asupra viselor noastre? Haideți să vedem!
Ritual de Halloween?
„Era o noapte rece și umedă. Mergeam pe stradă, probabil cu o destinație în minte, când l-am zărit în fața mea, stând în pragul unei uși, pe un fost coleg de școală. Nimic dubios până aici, chiar dacă nu îmi explicam nicicum apariția lui, dar ce a fost ciudat la intrarea lui pe acea ușă? Ar fi bine să verific, nu? Bat la ușă; îmi deschide un bărbat nu tocmai tânăr; se uită la mine, eu mă uit la el, liniște, apoi mă invită în casă. După primii pași în hol mă găsesc în mijlocul unui întreg grup de foști colegi (erau dați dispăruți?), care beau fericiți un lichid colorat din pahare. Când colegul care m-a făcut curioasă să intru mă vede, vine spre mine și îmi spune că nu ar trebui să fiu acolo și să nu beau din pahar. Bărbatul gazdă deja îmi toarnă unul și cu aceeași tăcere mă uit la el cum umple paharul cu acel lichid ca prin magie, iar băutura este un fel de afrodiziac și toată lumea e drogată. Până să apuc să beau, studiez locuința, număr camerele, caut indicii, dar pentru ce? Plec spre o cameră și intru într-un spațiu mic; în mijlocul ei stă o albioară cu apă, iar în apă…Pisica mea! Pe ea o căutam și dau fuga să o scot din apă, tremurândă și neputând să stea pe lăbuțe, o cocoloșesc și mă rog să mă recunoască. Pisica mea!” – Alice Dinu
Vis premonitoriu sau doar subconștient? 
„Acum câteva zile, m-am visat la Timișoara. Văzusem înainte de culcare niște poze postate de Vero și am visat că eram acolo, în mașina ei și mergeam undeva. Am ajuns la o piațetă, cu un șir circular de bănci, eu m-am dat jos și m-am așezat, să le aștept pe Vero și Mili. Știu, nonsens, cum s-o aștept pe Vero, din moment ce venisem împreună? Știu că lângă piațetă era o catedrală, iar cineva a închis ușa, pentru ca zgomotul din piațetă să nu deranjeze slujba.
Nimic neobișnuit până aici, numai că după câteva zile, postează Vero ceva de la Festivalul Vinului. Una dintre poze ne arată un peisaj aproape la fel cu cel din visul meu! Niște ziduri care în visul meu erau ale catedralei și mai ales, băncile din piațetă, numai că în vis era totul mult mai vast. De reținut că nu am fost niciodată în acel loc, acum nu știu dacă Vero a postat vreodată poze de acolo. Se poate să le fi văzut mai de mult și să-mi fi rămas imaginea în subconștient.
P.S.: se pare că nu sunt clarvăzătoare, Vero postase în urmă cu ceva timp niște imagini din acel loc, asemănătoare cu cele din visul meu. Catedrala din visul meu este, în realitate, o sinagogă. Totuși, nu se explică de unde știam eu de bănci, acelea nu erau în poze, deși este posibil să le fi postat Cosmin, când a fost în vizită la Vero.” – Sorina
Puști sub acoperire în tabără
„Totul a început cu Carla’s Dreams (de ce nu? Numele e potrivit). Identitatea lui s-a dovedit a fi surprinzătoare: era un băiețel, dacă avea 10 ani. Cântase mai înainte cu un grup, mai degrabă corul școlii decât altceva. Eu mă aflam pe undeva prin jur cu câțiva cunoscuți de-ai mei și aveam un aer matur și de superioritate. Ca într-o tabără de vară ne-am găsit apoi împărțiți în camere, fiecare preocupat de bagajul lui. La scurt timp s-a pornit o forfotă și oameni necunoscuți luau la bani mărunți pe fiecare. Eu și o colegă am fost chemate afară din cameră și controlate. Erau acolo încă două persoane care puneau întrebări și îmi dădusem seama că eu nu am legătură cu niciuna dintre incriminările aduse celorlalți. Ușurată, m-am întors la bagajul meu și fără să mă vadă cineva sau să dau de bănuit am început să demontez pistolul pe care îl aveam ascuns în geantă și să ascund bucăți din el prin toate compartimentele pentru a nu fi prinsă.” – Alice Dinu
Family Portrait
„Făceam parte dintr-o familie numeroasă, frați, surori, nepoți. Toți erau fericiți și împliniți, mulțumiți de traiul pe care îl duc, mai puțin eu. Îmi doream să aflu adevărul despre mama noastră, care nu era lângă noi, însă niciunul din familie nu era interesat, ba chiar interziceau să caut informații. Se născuseră două nepoțele și toți erau încântați, le pasau din brațe în brațe și erau minunate. Le priveam și îmi era teamă, refuzam să le țin și eu și mă îndepărtam de fiecare dată când simțeam că ochii mi se umplu de lacrimi. Nu știu din ce motiv eram retrasă și poate că îmi plăcea să fac un pic pe victima. Zăceam în camera mea și dormeam cu orele. Pe neașteptate, am descoperit un dosar în care era scrisă o întreagă istorie. Am fugit. Am furat cheile de la poartă, dar câinele legat în apropierea ei nu mă lăsa să încerc ieșirea. Cheia nu se potrivea. Am sărit gardul și am evadat. Fugeam printr-un oraș aglomerat, împărțit în două categorii sociale – cei bogați și cei săraci. Mi-am dat seama că sunt urmărită și am făcut cale întoarsă pentru a mă ascunde. Când am fost în siguranță, am deschis dosarul și am citit. Era acolo numele de familie al mamei, al meu, o familie influentă și recunoscută. Eram, în sfârșit, liniștită.” – Alice Dinu
Tarantino style
„Sunt cu iubitul meu, la bunicii lui. Ieșim pe poartă și ne bucurăm de vremea frumoasă. De nicăieri apar Gabi si David, doi dintre prietenii lui. Trag de el să mergem să-i salutăm. Ajungem deodată într-un apartament și o femeie este într-o cadă. Un bărbat aruncă de la 30 de centimetri un cuțit care se înfige în pielea ei ca în brânză și așteaptă să moară. Însă femeia este puternică, se ridică și îl înfruntă. Cei doi presupusi prieteni stau și se uită, apoi se întorc către mine. Unul scoate un instrument cu care îmi rupe o bucată de carne de pe mâna dreaptă. Eu mă uit, cumva înlemnită, apoi repetă același lucru pe aceeași mână. Atunci mă trezesc din reverie și țip la el:
- Au, mă doare!
-
Ei, nu te mai văita atât! Dacă vrei ca iubitul tău să fie în continuare cu tine, trebuie să suporți.
-
Şi cât veți lua?
-
Nu mare lucru! Un deget azi, unul mâine… cresc la loc!
Eu rămân din nou paralizată, închid ochii, iar când îi deschid, mă aflu pe faleza de la cazinoul din Constanța şi privesc cum… arde marea. Oare sunt lucidă, aceste lucruri chiar mi se întâmplă sau trebuie să fac o vizită la spitalul nouă?” – Gabriela Rădulescu
Autori: Alice Dinu, Sorina Ciocârlan, Gabriela Radulescu
Env Ral:Pictură pe pietre-Poveşti în culoare- martor mut al vieţii
Surse foto: arhivă personală (Alice Dinu & Vero Budea), pexels.com, pixabay.com
Sorina ti-ai mai gasit visatoare!Felicitari fetelor,frumoase vise.
Da :)) Foarte bine, cine mai are vise e invitat sa le povesteasca.
Ce fain ca va amintiti visele! Eu deseori ma trezesc buimaca, oarecum marcata de vis, dar fara sa imi pot aminti ce am visat.
Si eu de multe ori! Iti dai seama ca nu am de fiecare data vise interesante 🙂
Nu-i corect! Eu de ce nu visez nimic???? Ma ofticati! Macar un cosmar sa am. Unul mititel! :))))))))
Bada bing, bada boom, am făcut o vrajă de visare :))
lasa, mai bine sa nu visezi nimic decat cosmar :))
Fetelor sunteți totale. Să visati si pentru mine. Imi plac articolele cu vise
si sa vezi ca or sa mai vina 😉
Îmi place mult articolul ! Aștept următoarele vise !
vin, vin :))
So, daca se lasa Tarantino de regie, cum tot ameninta, va avem pe voi sa ne povestiti alte filme ca ale lui, in care mai bagati si niste pisici, muzica de Carla’s si peisaje din Timisoara! 😀 Super vise! … Sorina, tu trebuie sa vezi neaparat locurile alea. Poate descoperi ca in alta viata ai fost banatanca. 😎
Se lasa Tarantino de regie?! Aoleu, pai ce ne facem? :)) Da, cred ca as putea sa regizez in somn filme in stilul lui :)) De acord, trebuie sa vad locurile alea, dar mi-am dat seama ca de fapt, nu e nimic paranormal sau inexplicabil ;)) Postase Vero niste poze asemanatoare si alea cu bancile cred ca le-a postat Cos cand a fost la ea. Plus ca am dat de curand peste o vedere de acolo, cu un peisaj asemanator ;)) Incredibil cum ne raman in subconstient unele lucruri.
Fetelor, unele vise mă sperie! Sper să nu le „visez” și eu…
:))
M-am amuzat copios… mai ales la gândul că mai sunt și alții ca mine:)))
Sunteti de pominaaa 😀 Deja v-ati facut multi faniii 🙂