Cafeaua, o licoare magică

Cafeaua, o licoare magică

Cafeaua, o licoare magică

Cafeaua, o licoare magică

   „Magnus se holba în fundul ceștii lui și își dorea cu disperare să mai apară niște cafea. Era ceva ce o mulțime de mundani își doreau și ei, dar Magnus avea un avantaj față de fraierii aceia. Cana lui chiar se umplea din nou încet, până ce fu plină ochi cu un lichid închis la culoare, bogat.” – Cronicile lui Magnus Bane

   Cine nu și-ar dori asemenea puteri? Să faci să apară cafeaua din neant, brusc? Eu recunosc, mi-aș dori.

   Ador cafeaua. Dintotdeauna am adorat-o. Sau mă rog, de la prima degustare, care în cazul meu, a avut loc pe la 17 ani. Nu era de mirare afinitatea pentru acest lichid magic; de mică mi-au plăcut băuturile asemănătoare: ciocolată cu lapte, ciocolată caldă… Mai ales că din acel an, am început să am cursuri dimineața și eu niciodată nu am fost o persoană matinală. Ce te poate trezi mai bine decât o cafea bine dozată?

   Primul gând atunci când deschid ochii, chiar înainte de a mă ridica din pat, se duce la cafea. E suficient să simt mirosul inconfundabil al licorii magice, că și mă văd cu o cană aburindă în mână.

   Momentul de fericire maximă: să citesc un roman bun, „asortat” cu o cafea. Sunt precum englezii cu ceaiul, numai că la mine cafeaua e de bază.Cafea-Ghid de vicii si virtuti pentru gentlemeni

   Se pare că mai multă lume e de acord asupra acestui aspect: nu se poate trăi fără cafea. Dimineața, la micul dejun, la muncă, atunci când ieși în oraș sau ai musafiri… „Hai să mergem la o cafea!”, în traducere liberă, „Hai să ne mai vedem și noi!”.

   La ibric, la aparat, cappuccino, cafea cu ciocolată, cafea îndulcită (neapărat), o ador în toate formele ei. În ultimii ani, s-au dezvoltat tot felul de tehnologii pentru a obține o cafea bună, într-un timp scurt. De ce să aștepți să fiarbă apa în ibric, când poți apăsa pe un buton și să obții imediat cafeaua mult dorită?

   Licoarea magică este foarte la modă și în companii, la locul de muncă, ceea ce face espressorul un obiect indispensabil. Trebuie doar să știi pe care să-l alegi.

   Cafelim magazin de cafea este locul perfect pentru a te aproviziona, indiferent că intenționezi să-ți utilezi bucătăria de acasă sau biroul. Îți pune la dispoziție o varietate de cafea și ceai, espressoare, accesorii și evident, capsule pentru espressor. Că preferi espresso, mediu sau lung, mai dulce sau mai puțin dulce, cafea braziliană, columbiană, din Costa Rica, Guatemala sau Ethiopia, decofeinizată, poți comanda de pe site capsule de cafea Illy.capsule cafea illy

  Așa vei avea și tu (aproape) puterile lui Magnus din citatul de mai sus, vei face să apară cafeaua direct în ceașcă!

Tu ce sortiment preferi?

Surse foto: arhivă personală, Cafelim.ro, Pixabay.com

16 COMMENTS

    • Si eu! La fel, fara lapte, dar cu mult zahar :)). Nici putina ciocolata n-ar strica, un moccacino…

  1. Să mă treceți și pe mine în clubul celor care și-ar dori puterea magică de a face cafeaua să apară din senin!
    Cu capsulele de cafea Illy am făcut și eu cunoștință o dată… a fost o întâlnire senzațională. Eu eram adepta cafelei clasice, la ibric, însă Illy mi-a plăcut foarte mult.

    • Da, sa stii ca si eu sunt adepta ibricului, dar apreciez orice cafea buna, indiferent ca e la ibric sau aparat.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.