Cum să trăim 150 de ani, de Mikhail Tombak-Editura Paralela 45-recenzie

 

Domeniu:  Nonficțiune

Colecție: CĂRȚI PRACTICE

Traducator: Irina Garbiz; Ligia Popescu

An apariție:  2017

Număr pagini: 280

Format: 14.5×20.5

Ediția: a IV-a

   Când ești tânăr, ești nemuritor și tot ce ține de boli… li se îmtâmplă doar altora… Totuși, vine o vreme în care perspectiva se schimbă, iar corpul nostru începe să dea semne de oboseală, ca rezultat al neatenției noastre, al exceselor și a viciilor. Aud, din ce în ce mai des întrebarea „De ce pe vremea bunicilor, lucrurile erau diferite? Oamenii aveau greutăți mult mai mari decât ale noastre și totuși, nu cunoșteau cuvântul stres?”. Ei bine, pe vremea aceea, oamenii se hrăneau cu simplitate, cu respect și cu înțelegere. Erau frumoși pentru că sufletul lor era frumos… și pentru că iubeau viața.

  Pentru noi, cei care ne-am dorit progresul tehnologic și l-am obținut, apoi l-am perfecționat până la punctul în care am devenit dependenți de el, lucrurile stau altfel. Se pare că noi, cei de astăzi, nu mai avem timp să cercetăm perspectivele asupra vieții, pentru că existența noastră este traversată de coordonate care impun un ritm alert. Cuvântul de ordine al societății de astăzi este adaptabilitate. Omul de astăzi are două alegeri: fie se adaptează la ritmul actual, fie renunță și sare din șabloane… însă, indiferent de alegerea pe care o face, viața sa nu mai are nimic din liniștea vieții de odinioară.

  Când am auzit prima dată de acest titlu, recunosc faptul că am râs, spunându-mi: „Uite alt titlu cu rețete miraculoase care te ajută să trăiești veșnic”. Apoi, după ce m-am certat că judecasem (din nou… pentru a nu știu câta oară) o carte după copertă sau după titlu, mi-am propus să o citesc. După ce am citit-o, pot să spun doar că nu eu am dat o șansă acestei cărți, ci ea mi-a acordat mie o oportunitate… una pe care o voi fructifica, cu siguranță – aceea de a corecta greșeli frecvente (aparent inofensive) care ne scurtează existența și nu ne lasă să ne bucurăm de farmecul vieții.

Iată câteva date despre autor:

  Mikhail Tombak, este absolvent al Universității din Moscova, Facultatea de chimie și biologie. A fost mulți ani directorul Institutului de Științe ale Sănătății. A publicat numeroase cărți care descriu cele mai simple metode de a ne păstra sănătatea. De copil, Tombak a fost foarte delicat și a căzut adesea pradă bolilor. Acest lucru l-a influențat într-o măsură atât de mare, încât ulterior a studiat medicina chineză, tibetană și alte metode alternative de vindecare din Orient. De multe ori, a experimentat diverse tratamente și practici pe el însuși.

  Cartea „Cum să trăim 150 de ani” a ajuns deja la ediția a IV-a și este căutată în ultimul timp datorită curentului din ce în ce mai evident al îngrijirii sănătății. Dacă trăim o singură viață… e o problemă discutabilă, însă esențial este că te afli în momentul prezent, iar viața ta de acum depinde într-o foarte mare măsură de alegerile pe care le faci.

   Sunt multe proverbe și vorbe înțelepte despre sănătate. Unul dintre acestea, provenind, se pare, din lumea arabă, spune că „cel care are sănătate, are speranţă; iar cel care are speranţă, are totul”.

   Cartea lui Tombak, nu e despre speranță… e despre fapte. Se pare că în ultimele decenii suntem adevărați campioni ai teoretizărilor: judecăm, vorbim, sfătuim… dar uităm să acționăm. În cuvinte simple, cartea lui Tombak transmite următorul îndem: „Vrei să trăiești 150 de ani? Fă alegeri sănătoase pentru corpul și psihicul tău!”.

  Dacă crezi că vei afla o rețetă miraculoasă, o mantră sau o vrajă, te înșeli. Vei redescoperi însă simplitatea metodelor cu care sănătatea va redeveni bunul tău cel mai de preț. E adevărat că trăim vremuri în care factorii nocivi sunt atât de mulți, puternici și aproape imposibil de evitat, însă e necesar să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne apăra organismul și a-l menține sănătos cât mai mult timp. Putem, așa cum precizează autorul încă de la început, să atingem sau chiar să depășim 150 de ani:

 

„Potrivit principiilor medicinii chineze străvechi (confirmate de recentele cercetări ştiinţifice), organismul nostru este un sistem energetic complex, cu celule şi organe strâns interconectate prine nergia ce circulă de-a lungul a douăsprezece canale! Fiecare dintre noi posedă câteva tipuri de energie, care suferă în mod constant schimbări şi transformări dintr-un tip în altul! Energia formează un strat biologic în jurul corpului, o „aură”care determină condiţia noastră fizică şi psihică! Un ciclu complet de transformare energetică a corpului nostru durează șapte ani! Există 22  de asemenea cicluri pe parcursul unei vieţi, ceea ce înseamnă că, din punctul de vedere al energiei acumulate, ar trebui să trăim în jur de 150 de ani! Scepticii ar putea spune că 150 de ani este o exagerare! Chiar şi aşa, avem o şansă de a trăi o viaţă lungă şi, ceea ce este şi mai important, să ne păstrăm sănătoşi! Corpul nostru îmbătrâneşte şi se îmbolnăveşte atunci când echilibrul dintre celulele sănătoase şi cele bolnave se schimbă în favoarea celor din urmă! Oprirea procesului înseamnă schimbarea acestui echilibru nefavorabil! Teoretic, dacă reuşim să creăm circumstanţe favorabile acestui proces, celulele noastre sunt capabile să se repare într-o perioadă de șapte ani”.

Cartea este structurată în șapte părți:

  • Partea I. Cinci factori dăunători pentru sănătate
  • Partea a II-a. Coloana vertebrală sănătoasă: temelia unui organism sănătos
  • Partea a III – a. Obezitatea – inamicul numărul unu
  • Partea a IV-a. „Doctorii naturali” care îți sunt mereu alături
  • Partea a V-a. Temă de meditație
  • Partea a VI-a. Curățarea completă a corpului
  • Partea a VII-a. Sănătate fără medicamente. Rețete de medicină populară

Pe lângă aceste subiecte, mai există și cinci Anexe:

  • Interviu cu autorul
  • Extrase din articole publicate în revista lunară Czlowiek, Zdrowie, Natura Szaman
  • Rețete pentru sănătate
  • Semne exterioare ale tulburărilor interne
  • Ritmul biologic și pielea

   Dacă, citind titlurile de capitole, aveți impresia că veți citi o carte greoaie, abundentă în termeni medicali indescifrabili, vă înșelați din nou. Fire modestă și echilibrată, Mikhail Tombak ne spune detalii pe înțelesul tuturor, fără a duce limbajul la un nivel pretențios. Fiecare afirmație pe care doctorul Tombak o face, este urmată de explicații amănunțite.

   Pe cât de complexă este din punct de vedere al subiectelor abordate, pe atât de simplu este limbajul folosit. Se pare că pentru Tombak contează ca oamenii simpli, cei care-i citesc cărțile, să reușească să pună în practică sfaturile sale.

   Fără îndoială, Tombak este un om de un real profesionalism, un doctor de valoare, însă se pare că aceste considerente nu l-au făcut să-și dorească laudele strălucitoare din emisiuni TV sau din partea altor oameni din breaslă. Ceea ce pare, într-adevăr, important pentru doctorul Tombak este reacția omului simplu și conștientizarea din partea acestuia a faptului că sănătatea este bunul cel mai de preț.

   Iată ce spune el referitor la raportul său cu mediatizarea succesului: „Când oamenii îmi cer să le relatez cazuri de succes, am un singur răspuns: Ar fi simplu să mă laud, dar adevăratul criteriu este felul în care munca mea este apreciată de ceilalţi. Ei își împărtăşesc propria experienţă şi modificările survenite în starea sănătăţii lor. Dacă sistemul pe care-l descriu n-ar fi eficace, oamenii nu mi-ar mai cumpăra cărţile. Şi iată că în ulti­mii ani ele s-au aflat printre cele mai bine vândute cărţi. Tot mai mulţi cititori îmi înţeleg filozofia în ceea ce priveşte menţinerea stării de sănătate. Ei au ajuns să creadă în sfaturile mele şi s-au convins când au văzut că metodele simple sunt și eficiente. Își povestesc succesul rudelor şi prietenilor, făcând să crească cercul oamenilor care preferă metodele naturale de vindecare”.

   Dincolo de informațiile transmise, cartea „Cum să trăim 150 de ani” este o carte care – nu întâmplător – a apărut în colecția „Cărți Practice”. Dacă ești nu ești adeptul exclusiv al medicinei alopate și crezi că există unele situații în care ai putea folosi remediile naturiste ca alternativă, atunci cartea aceasta e exact ce-ți trebuie!

   Pentru cei care iubesc remediile naturale, această carte este una care NU trebuie să lipsească din casă. Scepticii pot să citească și ei… poate că argumentele doctorului Tombak îi vor convinge că longevitatea e în strânsă legătură cu stilul de viață și mai ales cu alegerile făcute.

În final, trebuie neapărat să precizez că această carte e cea mai bună dintre toate cărțile de medicină naturistă pe care le-am citit până acum. Sănătate vă doresc!

Și… să trăim frumos, până al 150 de ani sau chiar mai mult!

Cartea Cum să trăim 150 de ani, de Mikhail Tombak poate fi comandată de pe site-ul Editura Paralela 45

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

 

Rodica Pușcașu-Redactor/ Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

5 COMMENTS

  1. E adevărat ceea ce spui, Marius. Autorul s-a născut în 1953, a bifat ceva peste o jumătate de secol, însă informațiile pe care le transmite sunt foarte importante pentru cei care doresc să se mențină sănătoși cât mai mult.

  2. Wow! Asta mi-ar trebui mie, care ma consum din orice :)) Stii cand e o persoana calma si fara griji, se spune “asta traieste 150 de ani” :)) As vrea sa fiu ca ei :)))

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.