2015 Conversatii cu Stalin de Milovan Djilas-Editura Corint
La Editura Corint a apărut cartea Conversaţii cu Stalin de Milovan Djilas.
Descriere
„Aceste trei întâlniri cu Stalin, care au avut loc în timpul şi după cel de-al Doilea Razboi Mondial, sunt extraordinar de vii şi de tulburătoare. Djilas îl descrie foarte bine pe dictator în bârlogul lui: şiret, crud, deosebit de talentat. Puţine carţi ne oferă o imagine aşa de clară a împrejurărilor care au făcut din Stalin o personalitate atât de convingătoare şi a modului în care a reuşit să-i hipnotizeze şi să-i terorizeze pe cei din jur. Djilas îi descrie şi pe principalii membri ai curţii lui Stalin: Beria, Malenkov, Jukov, Molotov şi Hruşciov. Rezultatul este un portret fascinant al conducătorului aflat la apogeul faimei şi puterii.” Penguin Classics
„Milovan Djilas a fost unul dintre oamenii care au crezut în visul frumos al unei lumi mai bune şi au suferit parte din consecinţele ce decurgeau din asemenea naivitate. Întâlnirile cu Stalin au fost preambulul trezirii şi ieşirii de sub vrajă.
Rândurile sale erau adevărate atunci când au fost scrise şi ramân uluitor de actuale astăzi, când Rusia – altădată a ţarilor, mai apoi a secretarilor generali şi, în zilele noastre, a altor oameni cu mâna de fier – ramâne la fel de vulnerabilă în puterea ei de paradă şi totodată mereu puternică, în ciuda slăbiciunilor sale.
Dinspre Istorie către prezent, iată o carte care va face istorie pe mai departe.”Adrian Cioroianu
MILOVAN DJILAS (1911–1995), scriitor şi om politic iugoslav, a scris Conversaţii cu Stalin (Sureti na Staljiom) în perioada în care a fost eliberat condiţionat pentru 15 luni (1961–1962), după mai bine de patru ani de închisoare, sub acuzaţia de „defăimare” şi opinii „ostile poporului şi statului iugoslav”. Era, din 1931, membru al Partidului Comunist, pe atunci în ilegalitate, şi fusese arestat de guvernul regal, torturat şi închis. După ce germanii au ocupat Iugoslavia, în 1941, Djilas a devenit unul dintre liderii mişcării de partizani.
În 1944, în calitate de general al partizanilor, a condus Misiunea militară iugoslavă la Moscova. Anul următor, ca ministru în cabinetul postbelic al lui Tito, a făcut o nouă vizită la Moscova, pentru a se întâlni cu Stalin, Molotov şi alţi lideri sovietici. În 1947, a luat parte la constituirea Cominform, care, la insistenţele lui Stalin, şi-a stabilit sediul la Belgrad. În 1948, a mai condus o delegaţie iugoslavă la Moscova în încercarea zadarnică de a preîntâmpina ruptura dintre cele două state care se va petrece chiar în acel an. Despre aceste vizite este vorba în cartea de faţă. În aprilie 1962, Djilas a fost din nou arestat. Eliberat condiţionat în 1966, a rămas un personaj controversat până la moartea sa, în 1995.