Testamentul, de John Grisham-recenzie

Editura: RAO

Traducerea din limba engleză: Anca Nistor

An apariţie: 1999

Număr de pagini: 443

Citat favorit: „Eu…fiind în deplinătatea facultăţilor mintale, las acest document ca fiind ultimul meu testament”

   Ultimele dorinţe ale unui om pot fi de-a dreptul de neînţeles, alambicate, mergând până la absurd, dar trebuie să ne obişnuim cu ideea că aşa suntem cu toţii. Nicio persoană nu se aseamănă cu cealaltă; sunt unici în sens pozitiv ori în sens negativ. De asemenea, mintea umană este o altă componentă care ne distinge unii de alţii: este ca un labirint fără de scăpare, plină cu idei, cu planuri pe care reuşim sau nu să le ducem la bun sfârşit. Ai spune că la finalul vieţii unui individ totul s-a dus, dar realitatea redă contrariul: o foaie de hârtie poate transmite pe mai departe ceea ce un om şi-a închipuit, poate aduce ultima sa manifestare de voinţă. Pe cine să afecteze, dacă nu pe urmaşi. Întrebarea este dacă acea coală, dosar, va aduce un zar cu şase puncte ori cu unul singur…

    John Grisham este un romancier american, fost politician, fost avocat pensionat, autor cunoscut pentru lucrările sale în domeniul dramei legale moderne. Al doilea venit pe lume într-o familie cu patru copii, s-a născut în Jonesboro, Arkansas, având părinţi baptişti şi cu posibilităţi modeste. Tatăl său era muncitor în construcţii şi într-o fermă de bumbac, iar mama sa casnică. Grisham şi-a luat gradul de JD, Juris Doctor, doctoratul în drept de la University of Mississippi School of Law în anul 1981. În timpul facultăţii de drept, Grisham şi-a mutat interesul de la legislaţia taxelor spre litigiile civile criminale şi generale, iar după absolvire, ca tânăr avocat, şi-a petrecut o mare parte din timpul său în tribunal şi pregătindu-se pentru înfăţişările la Curte din dimineaţa următoare. În 1983 a fost ales ca democrat. În timpul liber a reuşit să ţeasă intriga marilor sale opere precum „…Şi vreme e ca să ucizi”, „Firma”, „Cazul Pelican”, „Avocatul străzii”, „Apelul”, „Litigiul”.

   O altă carte scrisă de Grisham este „Testamentul”. Aceasta se deschide cu imaginea unui om care are totul şi, în fond, mai nimic: are banii la care mulţi doar visează, iahturi, firme peste firme pe care le conduce, a călătorit în întreaga lume. Cu toate acestea nu se simte împlinit. Nu a reuşit să lege o familie, trecând din floare în floare, având copii care ştiau situaţia tatălui: extrem de bogat, persoană care le va trece cu vederea micile năzbâtii, pentru ca mai apoi să le acopere marile datorii fiindcă pur şi simplu nu îi mai păsa. Tind să cred că nepăsarea poate deveni un viciu, iar în cazul de faţă a devenit boală, la care mai adăugăm şi goana după femei pe care o arăta din plin Troy Phelan, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Statelor Unite. Acesta a îmbătrânit şi „am ajuns la ultima zi, la ultima oră chiar. Sunt un bătrân singur şi neiubit, bolnav, suferind şi sătul de viaţă…Am avut cândva toate jucăriile pe care le-am vrut – iahturi, avioane, blonde, case în Europa, ferme în Argentina, o insulă în Pacific, cai pursânge, până şi o echipă de hochei, dar…” jucăriile au stat, cum ar spune şi Sadoveanu. A venit vremea ca Troy să se gândească la ce are să se întâmple cu averea pe care a agonisit-o în cazul în care  viaţa îi va scăpa printre degete şi va veni noua stăpână, de astă dată cu coasa.

   Troy este o persoană pragmatică, isteaţă peste poate aşa că concepe un plan. Copiii săi sunt delăsători, adună mult prea multe datorii, iar firma lui Troy cel mai probabil ar ajunge în pragul falimentului la nici câteva luni de la decesul acestuia…Am spus că pune la cale un plan jucându-se cu…legea şi clauzele. Realizează un testament olograf – este scris în întregime de mâna testatorului, semnat şi datat de acesta – şi invită pe membrii familiei sale, împreună cu fostele soţii şi trei doctori pentru a dovedi că este în deplinătatea facultăţilor mintale la acel moment, că voinţa nu îi va fi înlăturată. Arată că va lăsa câte ceva fiecăruia, dar după ce rămâne doar cu avocatul său şi servitorul, scoate de sub masă un nou testament olograf care îl anulează pe celălalt prezentat. Rugămintea lui Troy este de a fi citit membrilor familiei după 15 zile de la moartea sa. Nici bine nu isprăveşte de vorbit că se ridică de pe scaunul cu rotile şi fuge spre fereastră şi se aruncă în neant. Lumea este stupefiată. Surpriza cea mai mare pentru avocat este faptul că Troy îşi dezmoşteneşte copiii, lăsându-şi averea unei fiice ilegitime care este misionară şi doctor în Brazilia. Prin testament cere ca aceasta să fie găsită degrabă şi informată cu privire la calitatea ei de moştenitoare. În plus, Troy arată că doreşte să i se facă autopsia – pentru a se arăta că nu se afla în acel moment sub influenţa băuturilor alcoolice, stupefiantelor şi să se constate că nu suferea de vreo boală, tocmai pentru ca cei dezmoşteniţi să nu poată ataca actul unilateral.

   Avocatul se pune în mişcare: vorbeşte cu presa, aruncă declaraţii false, ori refuză să adauge comentarii, îi linişteşte pe avocaţii celorlalţi copii ai lui Tony şi…îl trimite pe un fost apărător, abia ieşit de la dezintoxicare, să o caute pe fiica ilegitimă în Brazilia. Nick nu stă pe gânduri şi pleacă de îndată într-o aventură cu aligatori, indieni şi…malarie? Oare ce are să se întâmple mai departe? Ce au să spună copiii lui Tony care se credeau asiguraţi pe viaţă şi care, au început să adune noi datorii?

   Opera este scrisă la persoana a III-a, naratorul fiind obiectiv, omniscinet şi omniprezent. Ceea ce m-a atras a fost latura juridică a cărţii, în special câte poate să facă un avocat pentru a reprezenta interesele clientului său chiar şi după moartea celui de pe urmă. Atât clientul, cât şi avocatul au ştiut să-şi joace cartea; au întors-o pe toate feţele şi au revelat un adevăr crunt părţilor adverse. De asemenea, atrag suspansul şi modul în care au fost concepute personajele: tipul omului întreprinzător, dar singuratic care ştie că i-a venit sorocul şi vrea să întoarcă roata; tipul omului de carieră  bine plătit care protejează în instanţă interesele celui reprezentat, tipul copilului răsfăţat şi risipitor. Grisham ştie să ţeasă o poveste pe care putem să o regăsim oricând în realitate, iar felul în care prezintă de o parte gândurile moştenitorilor, de cealaltă  ale avocatului nu lasă de dorit. Poate că testamentul pare a fi actul final, dar în cazul de faţă este o treaptă de urcat către mai mult.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Cartea Testamentul de John Grisham poate fi comandată de pe targulcartii.ro

Sursă imagini: pinterest.com

Stanciu Maria Crina (Crina Stanciu)-Redactor/Salut la toată lumea, mă numesc Crina și sunt la fel de obișnuită ca oricare altă fată, cu mențiunea că îmi place scrisul și cititul. Eu ador tot ceea ce iese din tipar, sunt pasionată de călătorie, de limbile străine, noi culturi. Alții descoperă lumea făcând alpinism sau scubadiving, eu o aflu la picior, cu avionul sau descrisă în paginile unei cărți de aventură, fantasy, crime, dragoste, istorie, ficțiune pentru adolescenți. Abia aștept să elucidez și mai multe mistere aici, alături de ceilalți colaboratori și de voi!

7 COMMENTS

  1. Am citit Si vreme e ca sa ucizi de John Grisham. Scrie atat de realist de parca esti prezent in fiecare actiune. Felicitari , Crina ! Se vede ca ti-a placut.

    • Multumesc Vero! Mi-a placut enorm intr-adevar. O sa incerc si cartea pe care ai mentionat-o. Ma pasioneaza. Cred ca realismul modului sau de a scrie se trage din cariera sa, din cazurile cu care a avut de-a face. Pe mine ma face sa ma intreb daca solutia sa cu privire la testament s-ar putea aplica la cazul concret 😀

  2. felicitari Crina!toate cartile lui Grisham merita citite sunt foarte interesante si realiste.

  3. O recenzie super! Desi am vazut cateva ecranizari, nu am citit pana acum ceva de Grisham. Tu ai reusit sa ma corupi. Felicitari!

Scrie un comentariu. Vorbeste cu mine!