Tu te-ai născut din dragoste, din stele nigeriene și din secretele în care credeam.

Acolo unde femeile sunt regi, de Christie Watson-recenzie

Titlu original: ”Where Women Are Kings”

Editura: Trei

Număr de pagini: 384

   În general cărțile cu o mare încărcătură emoțională sunt destul de greu de recenzat, mai ales pentru că își lasă puternic amprenta asupra cititorului. În această categorie se încadrează romanul semnat de Christie Watson, intitulat „Acolo unde femeile sunt regi”. Sinceră să fiu, am reflectat ceva timp cu privire la cum să vă prezint această carte deoarece turnura evenimentelor din final m-a dat complet peste cap. Este o poveste dramatică, ce accentuează diferențele culturale și legătura indestructibilă dintre o mamă și copilul său.

   Romanul spune povestea lui Elijah, un băiețel de șapte ani care este nevoit să trăiască în grija unor asistenți sociali. Chiar dacă pare un copil normal, în ciuda situației neplăcute în care se află, descoperim de fapt că acesta crede cu tărie că în interiorul său trăiește un vrăjitor a cărui voce îl determină să facă numai lucruri rele. Astfel, ca urmare a comportamentului său deviant, Elijah schimbă câteva locuințe, dar cu ajutorul lui Ricardo, un asistent social care s-a atașat de băiat, reușește să ajungă în sânul unei familii adevărate. Cei doi potențiali părinți adoptivi, Nikki și Obi, au un destin impresionant determinat de pierderea unui bebeluș și de numeroase încercări fără succes de a avea un copil. Din nefericire, Nikki suferă de o boală ce-i provoacă coagularea sângelui, fapt ce nu-i permite să ducă sarcinile la termen și îi generează avorturi spontane. Așadar, sosirea lui Elijah în viața lor este o bucurie enormă, chiar dacă sunt conștienți de amploarea angajamentului și de problemele băiatului.

   Elijah se acomodează destul de rapid în noua sa familie și în ciuda temerii cu privire la influența vrăjitorului asupra sa și a celor pe care îi iubește, reușește să se atașeze de Nikki și Obi. Totuși, când totul pare să intre pe un făgaș normal și se definitivează adopția, Nikki află că este gravidă. Această veste neașteptată dă peste cap echilibrul familiei și provoacă numeroase temeri cu privire la impactul pe care îl poate avea asupra comportamentului și stării lui Elijah. Cum vor gestiona cei doi părinți situația? Va reuși Elijah să înțeleagă că bebelușul nu-i va afecta statul în familie și nu-l va priva de iubirea de care are atâta nevoie? Se va putea adapta la noua sa viață și va uita traumele trecutului? Răspunsurile acestor întrebări se vor contura pe parcursul lecturii și vă vor înduioșa, dar și șoca profund.

   Romanul prezintă, pe lângă povestea din prezent a lui Elijah și a noii sale familii, și o parte din destinul Mamei biologice, Deborah. Acesta prinde contur prin intermediul scrisorilor adresate fiului său. Astfel, aflăm că femeia a părăsit Nigeria natală pentru a se muta în Anglia alături de Akpan, bărbatul pe care îl iubea. Din nefericire, la scurt timp după nașterea lui Elijah, tatăl său moare într-un tragic accident de mașină. Această traumă o tulbură profund pe Deborah, provocând parcă o ruptură de nereparat în interiorul ei. Din acest punct începe să audă voci, are impresia că este urmărită, iar mai apoi, la sugestia episcopului bisericii, ajunge să creadă că fiul său este posedat de un vrăjitor. Astfel, cu ajutorul bărbatului își supune copilul unor ritualuri de o duritate de neimaginat. Totuși, Deborah este aparent conștientă de urmările grave pe care tratamentele le au asupra lui Elijah, dar le acceptă din dragoste profundă pentru acesta și din dorința de a-l elibera de presupusul rău ce sălășluiește în el.

Tu te-ai născut din dragoste, din stele nigeriene și din secretele în care credeam.”

„Ești iubit, micuțul meu nigerian, cum nu a mai existat vreodată o iubire pe lume.”

   Povestea lui Elijah, a unui copil nevinovat de numai șapte ani, generează în sufletul cititorului sentimente puternice. Este de neimaginat ceea ce a putut să i se întâmple. Toate acele proceduri extrem de dure, care îl rănesc atât fizic, cât și psihic sunt greu de parcurs și de înțeles, chiar dacă am vrea să acceptăm diferențele culturale. Iar ceea ce impresionează și mai puternic sunt rezultatele acestora asupra dezvoltării normale a băiatului. Ca urmare a ceea ce i s-a spus când era mic și a iubirii sale față de Mama, ajunge să creadă cu adevărat în puterea vrăjitorului din el și în răul pe care acesta îl poate determina să-l facă.

„Vrăjitorul controla totul și era atât de puternic, încât îl putea face pe Elijah să dea foc bucătăriei lui Sue și a lui Gary, iar pe ei să-i facă să-l urască pentru asta. Vrăjitorul putea face ca Elijah să piardă totul, de fiecare dată, din nou. Elijah îl ura pe vrăjitor. Se ura pe el însuși. Privea pe geam, la locuri pe care nu le recunoștea, și se gândea la Mama. Doar Mama îl putea salva. Doar Mama putea să-l ferească de vrăjitor.”

Singurele lucruri reale pentru el erau vrăjitorul și dragostea Mamei, vocea ei în mintea lui: Noi ne aparținem unul celuilalt, tu și eu, de-a pururi și dincolo de veșnicie chiar.”

   Iubirea sa nemărginită față de Mama și dorința de a o revedea îi domină gândurile lui Elijah. Mereu se preocupă de starea ei și de posibilitatea revederii. El nu realizează răul pe care Deborah i l-a provocat deoarece a fost mult prea traumatizat și încearcă să facă tot posibilul să le demonstreze și celorlalți existența vrăjitorului din el. Elijah simte nevoia recunoașterii celorlalți deoarece doar așa s-ar explica acțiunile Mamei sale.

   Pe mine romanul „Acolo unde femeile sunt regi” m-a provocat să reflectez profund asupra situației și să trec prin stări de-a dreptul copleșitoare. Inițial, ca urmare a spuselor lui Elijah, am crezut că băiatul suferă de schizofrenie sau psihoză. Mai apoi am înțeles că de fapt comportamentul său este rezultatul tratamentului traumatic anterior, iar acest lucru mi-a stârnit o stare de revoltă și repulsie față de ceea ce a făcut Deborah. Totuși, chiar dacă am fost inițial reticentă și nu am vrut să-i acord niciun fel de circumstanțe atenuante pentru răul de neimaginat provocat propriului copil, sentimentele mele s-au mai domolit când am înțeles că Mama îl iubea profund pe Elijah, însă problemele psihice de care suferea și credințele sale culturale au determinat-o să nu mai facă distincția dintre fantezie și realitate. Astfel că nu am putut să o condamn în totalitate deoarece nu era pe deplin conștientă de faptele sale. Ce mi-a rămas de făcut a fost doar să sper că micuțul Elijah se va dovedi suficient de puternic să meargă mai departe și să se recupereze.

   Așadar, „Acolo unde femeile sunt regi” este un roman care te solicită din punct de vedere emoțional, care îți generează o stare de revoltă și milă profundă, dar pare să-ți ofere și o mică doză de speranță. Este povestea unui suflet nevinovat, ce suferă de pe urma greșelilor celei care i-a dat viață, dar destinul îl poartă spre o familie în care poate deveni un adevărat soare, menit să însenineze viețile tuturor. Cu siguranță veți dobândi câteva învățături de pe urma sa, dar trebuie să fiți conștienți că povestea lui Elijah vă va ocupa mintea ceva timp după ce veți întoarce ultima pagină.

Cartea Acolo unde femeile sunt regi, de Christie Watson poate fi comandată de pe site-ul dol.ro

9 COMMENTS

  1. Eu de obicei citesc carti de acest gen. Sa stii ca realitatea se aseamana destul de mult cu ceea ce spui despre viata unui copil plimbat de colo-colo.
    Felicitari pentru recenzie , Roxana !

    • Mulțumesc, Vero! 🙂 Mi s-a părut aproape de neimaginat ceea ce a fost nevoit să trăiască Elijah. Faptul că aceste situații pot fi reale, ar trebui să ne facă pe noi, adulții, să încercăm să avem mai multă grijă și să ne străduim să îmbunătățim ceva.

  2. Acum am terminat de citit cartea, este absolut superba. Mi se pare trist ca aceste situatii pot fi reale, cum a fost si in cazul lui Elijah.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.