Ce avem si ce uitam de Maria Duenas-Editura Polirom

           Ce avem și ce uităm de María Dueñas

Titlul original: Misión Olvido
Editura: Polirom
Colecția Biblioteca Polirom Actual
Scriitori contemporani, voci și tendințe noi în literatura universală de azi
Anul aparitiei: 2013
Traducere din limba spaniolă și note de: Ileana Scipione
Număr pagini: 454
Gen: Istoric, Social, Psihologic
Cotație Goodreads: 3,25

Mă declar pur și simplu îndrăgostită de noul roman al Maríei Dueñas, Ce avem și ce uităm. Deși eu prefer să-i folosesc titlul original, Misión Olvido. Ca și la El tiempo entre costuras, nu sunt de acord cu traducerea. Mult timp am evitat El tiempo entre costuras din cauza traducerii. Iubirile croitoresei. Mă așteptam la ceva siropos, când colo, un roman istoric nemaipomenit, cu spionaj, mister și tot tacâmul.

Dar să revenim la Misión Olvido. Nu înțeleg de ce a fost tradus așa. Traducerea literară ar fi „Misiunea Uitarea”, cu referire la una dintre misiunile călugărilor franciscani din California. Prin traducere, s-a pierdut sensul dat de autoare titlului original.

Al doilea lucru de care nu sunt mulțumită este cotația romanului pe Goodreads. Numai 3,25? Pe bune? Eu i-am dat 5,00, mă așteptam să găsesc un scor de minim 4,00. Un roman atât de complex și profund, să aibă un scor așa mic?

Este romanul care m-a ținut trează până la ora 2.00 nopți la rând, pe care nu-mi venea să-l las din mână doar pentru că aveam nevoie de somn.

La prima vedere, prezintă drama personală a unei femei de 45 de ani, profesoară la Universitatea din Madrid. Blanca Peréa suferă un șoc când este părăsită de soț pentru o femeie mai tânără, cu care acesta urmează să aibă un copil. Ea însăși cu doi copii mari, cu multe sacrificii făcute pentru viața de familie, în urma loviturii nu-și dorește decât un singur lucru: să fugă. Cât mai departe, unde vede cu ochii.

„Rosalía, sunt Blanca Peréa. Trebuie să plec de aici și am nevoie de ajutorul tău. Habar n-am unde vreau să mă duc, mi-e indiferent. Într-un loc unde să nu cunosc pe nimeni și unde nimeni să nu mă cunoască.”

Cum vrea să plece cât mai departe, alege o bursă în California. Munca ei acolo consta în organizarea documentelor lui Andrés Fontana, un prestigios profesor de origine spaniolă, decedat cu 30 de ani în urmă. De ce este atât de important legatul lui Fontana? Pe cine ar interesa sortarea unor documente mai vechi de 30 de ani? Rămâne să aflați citind cartea.

Interesant este că autoarea s-a inspirat în scrierea romanului dintr-o călătorie la misiunile spaniole din California, care alcătuiesc Camino Real (Drumul Regal). Este un roman istoric, educativ, în care María Dueñas, cu talentul ei de profesoară, ne dezvăluie multe informații din cultura spaniolă. Nu, nu vă speriați, nu este un manual de istorie și cultură universală, ci un roman în care se îmbină acțiunea, dramele personale, viața universitară și multe altele.

Acțiunea este organizată pe trei planuri. Principal este cel din prezent, în care Blanca pleacă cu o bursă în California, unde organizează legatul lui Andrés Fontana. La Universitatea din California face cunoștință cu mai multe persoane, care mai de care mai interesante: Rebecca, o americancă primitoare, capabilă să ajute pe oricine, Daniel Carter, ucenicul lui Fontana, Luis Zárate, directorul instituției, aflat într-o competiție tacită cu Daniel, Darla Stern, o bătrână excentrică și acră, ce a avut un rol important în viața profesorului Fontana, fiica acesteia, Fanny, nu prea inteligentă și regresată în copilărie.

Un alt plan prezintă o incursiune în viața lui Daniel Carter, un bărbat cu o viață cel puțin interesantă. Prin prisma evenimentelor din tinerețea lui, ne este prezentată Spania postbelică:

„Nu te-ai prins că nu-i vorba dacă fata vrea să meargă cu tine sau să rămână aici pentru ce-o mai rămâne, l-a lămurit văduva, strângându-l tare de încheietura mâinii. Fiindcă nu contează nici cât negru sub unghie ce vrea ea.”

„Știind că încălca dispozițiile lui Asunción și risca să-i piardă o dată pentru totdeauna încrederea, a năvălit iar înăuntru și și-a luat rămas bun de la Aurora cu cel mai fabulos sărut din istoria tuturor săruturilor.

Dacă l-ar fi filmat cineva, scena n-ar fi trecut de cenzură nici cu recomandarea personală a secretarului general al Falangei.”

„Cu un popor aservit conformismului moral și unui sistem social artificial, în care doar patru dintr-o sută de case aveau frigider, iar femeile nu puteau să-și deschidă cont bancar, nici să călătorească în străinătate fără permisiunea părinților sau soților. Treptat însă lucrurile aveau să evolueze. Vălurile negre, copiii care cerșeau pe străzi, olițele de noapte de sub pat și bombastica retorică a regimului aveau să lase treptat locul unui progres industrial timid și unei deschideri moderate, care vor ajunge ulterior la apogeu în epoca de maximă dezvoltare a Spaniei.”

Un personaj din această parte a romanului care m-a fascinat este bunica Aurorei, Nana (cei care au citit cartea știu): „Și, cu o mână energică și zbârcită, dar cu manichiura perfectă, i-a arătat scara. Clinchetul monedelor din aur care atârnau de brățara ei i-a poruncit lui Daniel să plece imediat de acolo.”

Există și o referire la Ramón J. Sender, un scriitor spaniol indezirabil și exilat după Războiul Civil.

Al treilea plan în roman este scurta incursiune în copilăria lui Andrés Fontana, când cu multe sacrificii, a reușit să plece la studii. Un fiu de miner cu o situație materială precară ce a reușit  într-o perioadă în care numai aristocrații aveau dreptul la educație.

Cele trei planuri se îmbină armonios, reușind să înțelegem mai bine acțiunea și motivațiile personajelor. Pe măsură ce munca Blancăi la organizarea legatului lui Fontana înaintează, totul se încheagă, precum un puzzle. Observăm legătura dintre documentele lui Fontana, misiunile călugărilor franciscani în California și protestele aparent lipsite de importanță ale unor locuitori împotriva construirii unui mall. Ajungem și la Misiunea Olvido, care dă titlul cărții. În ultima parte a romanului, acțiunea se precipită, accentuându-se atmosfera de mister.

Totul se întâmplă pe fondul triunghiului Blanca, Daniel Carter și Luis Zárate; fiecare dintre cei doi bărbați încearcă să și-o apropie pe Blanca, acea competiție tacită dintre ei atingând apogeul. Va lăsa Blanca în urmă trecutul, amărăciunea cauzată de divorț? Va rămâne cu unul dintre cei doi, Daniel sau Luis? Toate acestea le puteți afla din carte.

Ce mi-a plăcut: mai încape îndoială? Informațiile despre istoria, cultura Spaniei; scriitura clară, inteligibilă, cotidiană, fiecare regăsindu-ne în cele povestite la un moment dat de autoare; faptul că deși romanul este condimentat cu povești de dragoste, nu cade în siropos: nimic nu mă enervează mai tare decât un roman de aventuri sau mister, cu multă acțiune, căzând într-o scenă siropoasă; introspecția, latura profund psihologică.

Citate:

„Pentru întâia oară în viață, am fost conștientă de cât de fragile sunt de fapt lucrurile pe care le considerăm permanente, de ușurința cu care se năruie tot ce-i stabil, așa încât realitatea poate fi luată de o adiere de vânt intrată pe fereastră.”

„Nimeni n-a spus vreodată că trecutul n-ar avea umbre.”

„- Iubim soarele copilăriei abia după ce l-am pierdut, a spus profesorul […]

– Când pierdem soarele sau copilăria? […]

– Când pierdem pământul pe care am călcat mereu, mâinile care ne-au sprijinit și casa unde am crescut.  Când plecăm definitiv, împinși de forțe străine și avem certitudinea că nu vom mai reveni nicicând.”

„Viața mea curge cu privirea întoarsă spre trecut, dar cred că literatura noastră trebuie să fie hrănită în continuare, să ne lăsăm cultura să înainteze spre viitor pe toate căile. Căci pe aceste căi se fac auzite, fie că ne place, fie nu, vocile tuturor celor ce-au supraviețuit atrocității Războiului Civil: cei care au rămas și cei care s-au dus. Cei ce continuă să stea aici și desțărații.”

„Timpul vindecă totul, dar mai înainte fiecare trebuie să se reconcilieze cu ceea ce lasă în urmă.”

„N-am crezut niciodată că fantasmele pot reînvia cu atâta forță.”

„În fața manevrelor nebănuite ale destinului, nu poți acționa întotdeauna rațional.”

„Toți avem o grămadă de motive să ne simțim înșelați în așteptări și tot atâtea ca să mergem mai departe fără a privi înapoi.”

Ce nu mi-a plăcut: puține lucruri, foarte puține. Cum ar fi traducerea, atât a titlului, de care am vorbit deja, cât și a unor expresii spaniole; apare de foarte multe ori sintagma „o dată în plus”. Expresia „una vez más” sună în română mult mai natural tradusă ca „încă o dată”.

Despre autoare:

María Dueñas este profesoară de limba și literatura engleză la Universitatea din Murcia, Spania. S-a născut în 1964, în Puertollano, iar în prezent locuiește în Cartagena, unde și localizează începutul povestei de iubire dintre Daniel și Aurora, în Misión Olvido. Primul său roman este El tiempo entre costuras (Iubirile croitoresei), vândut în peste un milion de exemplare și ecranizat în miniseria omonimă. Mare parte din acțiunea romanului este plasată în Tetuán, aflat sub Protectoratul Spaniol al Marocului la acea vreme, unde a locuit familia mamei autoarei.

Misión Olvido (Ce avem și ce uităm) este scrisă la trei ani de la primul roman și este inspirată dintr-o călătorie la misiunile spaniole din California, precum și de experiența doctoratului la universitățile din America de Nord.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Autor: Sorina Ciocârlan