Seria Cormoran Strike – Robert Galbraith – suspans, adrenalină

Seria Cormoran Strike – Robert Galbraith – suspans, adrenalină

by -
11
Seria Cormoran Strike - Robert Galbraith - suspans, adrenalină

Seria Cormoran Strike – Robert Galbraith

Seria Cormoran Strike – povești palpitante, intrigi foarte bine construite și răsturnări de situații ce vor captiva întreaga atenție a cititorului. Faceți cunoștință cu detectivul particular Cormoran Strike și Robin Ellacott și nu uitați că romanele din seria Cormoran Strike au fost adaptate pentru televiziune, acțiunea desfășurându-se într-un nou serial de amploare marca BBC One, produs de Brontë Film and Television.

Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling, cunoscută pentru seria Harry Potter și a romanul Moarte subită. Primele trei romane din seria Cormoran Strike, Chemarea cucului, Viermele de mătase și Carieră malefică, au ajuns toate în topurile naționale și internaționale.

1. The Cuckoo’s Calling (2013) – Chemarea cucului

The Cuckoo's Calling (2013) - Chemarea cucului - Seria Cormoran Strike

Publicată de: Editura Sphere, UK, 2013
Limba originală: engleză
Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus
Anul apariţiei: 2013

„Chemarea cucului îmi aminteşte de ce m-am îndrăgostit pe loc de genul poliţist.” – Val McDermid

Atunci când un topmodel celebru îşi găseşte moartea căzând de la un balcon acoperit de zăpadă din Mayfair, se presupune că fata labilă emoţional s-a sinucis. Cu toate astea, fratele ei refuză să creadă concluzia poliţiei şi îi cere detectivului particular Cormoran Strike să se ocupe de caz.

Strike este un veteran de război – cu traume atât fizice, cât şi psihice -, a cărui viaţă e un dezastru. Deşi îi oferă o siguranţă financiară, ancheta are preţul ei: cu cât Strike pătrunde mai adânc în lumea complexă a tinerei fete, cu atât lucrurile devin mai sumbre şi pericolele nu întârzie să apară.

Captivant, cu o scriitură elegantă, impregnat de atmosfera londoneză – de la străzile tăcute din Mayfair şi puburile dosnice din East End, la agitaţia din Soho -, Chemarea cucului este o carte remarcabilă. Aducându-l în scenă pe Cormoran Strike, acesta este primul roman poliţist al scriitoarei J.K. Rowling, scris sub pseudonimul Robert Gilbraith şi care s-a bucurat de o primire entuziastă.

„Robert Galbraith a scris un roman remarcabil. Mai mult, a creat un personaj fermecător în persoana detectivului particular Strike, care cu siguranţă va fi vedeta unei serii. Strike şi asistenta sa, Robin, formează o echipă – una ale cărei aventuri viitoare cititorii le aşteaptă cu sufletul la gură.” – The New York Times

„Rareori apare un detectiv particular care să capteze imaginaţia cititorilor din prima clipă. Strike tocmai asta face. Romanul lui Galbraith nu pare deloc al unui începător: are un talent ieşit din comun de a evoca Londra şi a crea un erou. Un debut extrem de promiţător.” – Daily Mail

„O intrigă detectivistică încântătoare şi magistral construită.” – Mirror

„Chemarea cucului este un roman strălucit, plasat într-o lume populată de topmodele, rapperi, creatori de modă, toxicomani şi legături interzise.” – The Times

2. The Silkworm (2014) – Viermele de mătase

The Silkworm (2014) - Viermele de mătase - Seria Cormoran Strike

Publicată de: Sphere, UK, 2014
Limba originală: engleză
Traducere de: Ciprian Şiulea
Anul apariţiei: 2014

Când scriitorul Owen Quine dispare, soţia lui apelează la detectivul particular Cormoran Strike. La început, femeia crede că soţul ei a plecat pentru că a vrut pur şi simplu să fie singur câteva zile – aşa cum a mai făcut înainte – şi îi cere lui Strike să-l găsească şi să-l aducă acasă.

Dar, pe măsură ce ancheta lui Strike înaintează, devine limpede că dispariţia lui Quine implică mai multe decât şi-ar fi imaginat soţia lui. Scriitorul tocmai a finalizat un manuscris în care face câte un portret necruţător aproape fiecărei persoane pe care o cunoaşte. Dacă romanul ar fi publicat, ar distruge vieţi – aşadar, sunt mulţi care ar vrea să-l reducă la tăcere pe Quine.

Iar când scriitorul este găsit ucis cu brutalitate în împrejurări stranii, pentru Strike devine o cursă contracronometru să înţeleagă ce l-a împins pe ucigaşul nemilos să comită acea crimă atroce…

Oferind o poveste ce se citeşte pe nerăsuflate, cu răsturnări de situaţie la tot pasul, Viermele de mătase este al doilea roman din mult apreciata serie care îi are drept protagonişti pe detectivul Cormoran Strike şi pe tânăra şi curajoasa lui asistentă, Robin Ellacott.

„O poveste despre ranchiună şi crimă într-o lume literară toxică. Pur şi simplu, nu te poţi opri din citit.” – Sunday Times

„Un roman pe care-l devorezi!” – Telegraph

„Viermele de mătase este un roman captivant în care personajele memorabile nu sunt ucigaşul sau victima, ci detectivul însărcinat cu rezolvarea cazului şi asistenta sa.” – New York Times

„Condimentat cu un umor subtil şi replici savuroase, Viermele de mătase e o lectură extrem de agreabilă.” – The Times

3. Career of Evil (2015) – Cariera malefică

Career of Evil (2015) - Cariera malefică - Seria Cormoran Strike - Robert Galbraith

Publicată de: Sphere, UK, 2015
Limba originală: engleză
Traducere de: Ciprian Şiulea
Anul apariţiei: 2016

Robin Ellacott primește un pachet misterios și descoperă îngrozită că înăuntru e un picior de femeie.

Șeful ei, detectivul privat Cormoran Strike, e mai puțin surprins, dar cel puțin la fel de alarmat. În trecutul lui există patru oameni care, crede el, ar putea fi responsabili – și Strike știe că oricare dintre ei e capabil, pe termen lung, de cele mai cumplite acte de cruzime.

În timp ce poliția se concentrează asupra singurului suspect pe care Strike tinde din ce în ce mai mult să-l absolve de vină, el și cu Robin își asumă rezolvarea cazului și explorează lumile tenebroase și bizare ale celorlalți trei bărbați.

Dar, pe măsură ce alte fapte îngrozitoare au loc, cei doi încep să fie presați de timp…

Cu o intrigă extrem de bine construită și cu răsturnări de situație la tot pasul, Carieră malefică e totodată și o poveste trepidantă despre un bărbat și o femeie aflați într-un punct de cotitură în viața lor privată și în profesia lor. O veți citi pe nerăsuflate.

„Opera unui povestitor de geniu.” – Daily Telegraph

„Unul dintre cele mai originale și mai captivante romane polițiste pe care le-am citit vreodată.” – Mark Billingham

„O carte ce abundă în umor subtil, observații pertinente și inteligente… O plăcere s-o citești.” – The Times

„Cel mai antrenant roman polițist britanic de anul acesta.” – Daily Mail

„Un clasic al genului cu totul încântător.” – Peter James, Sunday Express

Carieră malefică este a treia carte din seria polițistă de mare succes avându-l în centru pe detectivul Cormoran Strike.

4. Lethal White (2018) – Alb letal

Lethal White (2018) - Alb letal - Seria Cormoran Strike - Robert Galbraith

Limba originală: engleză
Traducere de: Ciprian Șiulea
Anul apariţiei: 2019

„Extraordinar de captivant… cel mai bun roman al seriei.” — Sunday Mirror

Când Billy, un tânăr dezechilibrat emoțional, intră în biroul detectivului particular Cormoran Strike ca să-i ceară ajutorul pentru anchetarea unei crime la care crede că a asistat în copilărie, Strike e profund tulburat. Chiar dacă Billy are probleme psihice evidente și nu-și poate aminti prea multe detalii concrete, el și povestea lui au ceva sincer. Dar înainte ca Strike să-l poată întreba mai multe, Billy intră în panică și fuge.

Încercând să elucideze povestea lui Billy, Strike și Robin Ellacott – cândva asistenta lui, acum parteneră a agenției – pornesc pe un drum întortocheat, care îi duce de pe străduțele Londrei într-un birou discret din Parlament și la un conac somptuos, dar sumbru, din adâncul zonei rurale.

De-a lungul acestei anchete labirintice, viața lui Strike e departe de a fi una simplă: celebritatea câștigată ca detectiv particular înseamnă totodată că nu mai poate acționa nestingherit, în culise, așa cum o făcuse cândva. În plus, relația cu fosta lui asistentă e mai încordată ca oricând – Robin e acum neprețuită pentru afacerea lui Strike, dar relația lor personală e mult, mult mai spinoasă…

„Se citește pe nerăsuflate” – Daily Telegraph

„Confirmă excepționala capacitate de povestitor a lui Galbraith.” – Daily Mail

„Ambițios, sofisticat și stilat.” – Times

„Te fascinează intriga și îți place să fii în compania personajelor, admiri vocea, intuiția și ingeniozitatea autorului și savurezi ocazia de a te relaxa cu o carte fără să te simți grăbit, derutat sau păcălit.” – The New York Times

„Un roman gigantic, pe care îl citești într-o clipită.” – USA Today

„Alb letal este un thriller captivant în care personajele se luptă nu doar cu infracționalitatea, ci și cu moralitatea.” – Wall Street Journal

„A deschide un roman de Galbraith e ca și cum ai păși printr-un portal. Ești absorbit imediat.” – Bustle

Cormoran Strike Series

11 COMMENTS

  1. „Alb letal” m-a dezamagit. Credeam ca e cel mai bun roman din serie, dar e cel cu care am rezonat cel mai putin. De altfel, primele 3 volume sunt super.

  2. Imi mananca sufletul cei doi protagonisti. Ce echipa buna fac, pacat ca nu s-au sincronizat si pe plan personal. Poate ca in urmatorul volum vor reusi si chestia asta. Oricum, imi place seria! Doar Alb letal a fost sub nivelul celorlalte…

  3. Chiar am vazut aceasta recomadare si la alte persoane, o sa tin cont de ea si o sa le achizionez.
    Recunosc ca am citit printre rânduri,deoarece nu-mi place sa stiu ce contine cartea” ,am citit despre nemulțumirile volumului 4,dar gusturile nu se discută

  4. Este o serie buna,care m-a detetminat sa citesc si carti politiste.Am citit si ultima carte,si mi-a placut cred ca sunt din ce in ce mai complexe povestile.
    Astept urmatorul roman .

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.