Am decis să fiu eu – Kim Suhyun – Editura Alice Books

Titlu: Am decis să fiu eu

Autor: Kim Suhyun 

Editura Alice Books

București 2025

Nr. pagini – 270

  Kim Suhyun este autoare și ilustratoare sud-coreeană, cunoscută pentru stilul ei intim, minimalist și extrem de sincer. Ideile consemnate în această carte nu vin din zona psihologiei academice, ci mai degrabă din experiența personală a burnoutului și a crizei identitare. Acest lucru se simte clar, chiar de la primele pagini, deoarece nu oferă teorii, ci fragmente de viață, observații și concluzii trase din propriile eșecuri și încercări.

  „Am decis să fiu eu” este una dintre acele cărți de dezvoltare personală care nu încearcă să te repare, ci să te lase, în sfârșit, să respiri. Departe de tonul motivațional agresiv sau de promisiunile grandioase despre succes, volumul funcționează ca o confesiune calmă și lucidă despre limite, epuizare emoțională și dreptul de a trăi în acord cu tine însuți.

  Ilustrațiile simple care acompaniază textul nu sunt decorative, ci prelungiri ale mesajului: vulnerabile, imperfecte, uneori melancolice. Ele contribuie la atmosfera de jurnal personal și accentuează ideea centrală a cărții – acceptarea propriei fragilități.

  Cartea a devenit un fenomen în Coreea de Sud și apoi internațional tocmai pentru că surprinde foarte bine anxietățile omului contemporan: presiunea performanței, nevoia constantă de validare și dificultatea de a spune „nu” fără vinovăție.

  Personal, am considerat-o o portiță spre inima adolescenților care încă nu au tăria de a recunoaște că se simt adesea confuzi și depășiți de situațiile întâmpinate și poate mai puțin direcționată către atenția publicului matur, care ar trebui să ruleze deja pe fundal un soft format din dezamăgiri și lecții de viață care să îi ghideze.

  Cartea nu este structurată rigid, ca un manual, ci mai degrabă ca o colecție de eseuri scurte, organizate tematic. Fiecare capitol poate fi citit independent, dar împreună construiesc un parcurs care capătă fluiditate.

  Fie că vorbim despre tematici precum chinul de a trăi pentru a obține validarea celorlalți, fie despre oboseală emoțională, burnout, impunerea sănătoasă a limitelor, vinovăția ca instrument social, diferența dintre bunătate și autosacrificiu, curajul de a renunța sau acceptarea imperfecțiunii, autoarea vorbește deschis despre dorința obsesivă de a fi plăcută, despre frica de a dezamăgi și despre compromisurile mici, dar constante, care duc în timp la pierderea identității.

  Limitele personale nu înseamnă egoism, ci respect față de propria persoană. Bunătatea nu presupune sacrificiu continuu și abnegare până la refuz. 

„Am ajuns să ne urâm unii pe alții mult prea ușor. Creșterea aceasta recentă a nivelului de ură e deseori atribuită prăbușirii clasei de mijloc. Se presupune că oricine se simte amenințat va amenința la rândul său ca să-si mențină statutul. Dar asta nu e tot. Ura e prea răspândită și arbitrară ca să izvorască doar din asta. Mi se spune kimchi bitch’ doar pentru că sunt coreeancă, sugativă dacă m-aș mărita și aș merge în continuare la muncă în loc să las un bărbat să-mi ia locul, mamă-parazit dacă mi-aș scoate copilul în locuri publice ori una care face pe deșteapta dacă aş încerca să explic ceva.”

  De multe ori tratăm eșecul eronat. El nu este un obstacol, ci un indicator al faptului că direcția în care insistăm să înaintăm poate fi o alegere nepotrivită sau calea pe care ne-am ales-o poate necesita ajustare. Renunțarea la un drum considerat corect din punct de vedere social este, în fapt, începutul unei reconstrucții personale.

  Un alt fir roșu al cărții este epuizarea psihică. Nu vorbim doar despre oboseală fizică, ci despre acea stare în care orice interacțiune devine o povară. Autoarea descrie foarte bine burnoutul tăcut, cel care nu vine din muncă excesivă, ci din lipsa autenticității, căci nu activitățile ne obosesc cel mai mult, ci rolurile false pe care suntem nevoiți să le jucăm zilnic.

  Capitolul care dă titlul cărții este și cel mai asumat. „A decide să fii tu” nu este prezentat ca un moment spectaculos, ci ca o serie de alegeri mici și inconfortabile: să dezamăgești, să renunți, să pierzi aprobarea altora, până atingi o stare de liniște – aceea de a ști că trăiești în acord cu tine.

  Cartea insistă asupra faptului că dezvoltarea personală nu înseamnă să devii o versiune mai bună pentru alții, ci una mai sinceră pentru tine.

„Umilinţa și sentimentul că nu valorezi nimic sunt printre cele mai grele sentimente cu care te-ai putea confrunta. Mulți dintre cei care suferă din cauza lor se ascund în spatele cinismului şi dau vina pe alții pentru a se proteja pe ei înşişi. Dar problema e că scuzele acestea nu sunt de ajuns ca să-i apere. Nu-i păcălesc nici măcar pe ei înșiși. În ciuda efortului lor de a-și ascunde neputința și rușinea, acestea continuă să supureze pe ascuns.

Așa cum au spus-o mulți, opusuI iubirii nu e ura sau furia, ci indiferența. Similar, opusul vieții nu e moartea sau îmbătrânirea, ci defensiva. Aceasta te face să negi realitatea și să duci o viață prefăcută.”

  Stilul lui Kim Suhyun este simplu, direct, aproape confesiv. Nu folosește metafore complicate și nu încearcă să impresioneze intelectual. Tocmai această simplitate face textul accesibil și profund.

  Impactul emoțional este unul subtil, dar de durată. Cartea nu te lovește cu revelații bruște, ci te face să te oprești, să reflectezi și să recunoști în tine aceleași mecanisme descrise de autoare.

  „Am decis să fiu eu” nu este o carte care îți schimbă viața peste noapte, dar poate contribui la schimbarea modului în care te privești. Este un volum blând, dar onest, care îți dă permisiunea să te alegi pe tine fără să te justifici.

  Într-o lume obsedată de performanță și imagine, Kim Suhyun vine cu un mesaj rar: este suficient să fii tu, chiar și atunci când nu ești perfect.