Anomalia – Hervé Le Tellier – Editura PandoraM – recenzie

Hervé Le Tellier – Anomalia

Editura: PandoraM

An apariție: București 2021

Titlu original: L’anomalie

Nr. Pagini: 334

  Hervé Le Tellier, în vârstă de 63 de ani, este autorul a 22 de cărți și are la activ o lungă carieră de jurnalist, printre care și în cadrul revistei Charlie Hebdo. Romanul “Anomalia”, premiat cu Prix Goncourt 2020, îmbină stilul literaturii ştiinţifico-fantastice cu cea poliţistă şi de cea de aventuri și aduce în prim plan o ipoteză demnă de o ecranizare hollywoodiană.

  Romanul pornește de la ideea experimentării unei situații neobișnuite și anume pasagerii unui zbor pe ruta Paris – New York, se confruntă cu efectele produse de propria dedublare. Aceasta este constatată în momentul în care avionul care se luptase cu turbulențe mari înainte de aterizarea din luna martie 2021, solicită pentru a doua oară, trei luni mai târziu, asistență în vederea aterizării forțate, cauzate de aceleași condiții meteorologice.

   Prima parte a cărții introduce în scenă personaje multiple, prezentate succint într-o manieră ușor greoaie, devenind dificil să te familiarizezi cu poveștile lor de viață. Lucrurile încep să capete o anumită formă abia după ce acțiunea se mută în luna iunie și realizăm că avionul care se confruntă cu probleme mari în timpul zborului, fiind nevoit să aterizeze forțat în New Jersey, este același cu cel care a aterizat în luna martie.

  Din momentul respectiv, lucrurile capătă amploare. Pasagerii celui de-al doilea avion sunt carantinați într-un hangar aparținând unei baze militare pentru a se ancheta evenimentele în vederea elucidării anomaliei produse. Totodată, pasagerii care aterizaseră în luna martie, au fost săltați de către serviciile secrete și izolați deopotrivă până la identificarea unei soluții viabile.

  Specialiști din toate domeniile se luptă să pună cap la cap informațiile existente, în timp ce personajele sunt puse față în față cu propriul sine, deținător al tuturor experiențelor și amintirilor devenite acum comune, situație care le conferă ocazia de a-și analiza propriile vieți și a-și schimba, unde este posibil, cursul viitoarelor acțiuni.

“Dacă m-aș îndoi că exist, ar fi suficient doar să mă ciupesc. Apoi, celălalt este o oglindă lipsită de amabilitate, de acord, dar este mai presus de toate, singurul care știe totul despre mine, despre secretele mele. Astfel expus, aș putea decide să mă schimb sau să fug. În sfârșit, a fi în doi într-o singură viață înseamnă a fi cu unul prea mult. Mi-as spune cu siguranță: ce vanitate, apartamentul, slujba, toate aceste lucruri materiale… M-aș concentra pe nucleul meu, pe ceea ce trebuie să păstrez cu orice preț. Am o fiică, iubesc o femeie și, când spun “femeia mea”, “fiica mea”, știu ce pun în acest “mea”… dacă ar fi să le împart cu cineva, aș învăța poate să relativizez această dorință de posesie. Adevărul este că habar n-am cum aș reacționa.”

  Pentru două dintre personajele prezentate, care în decursul acestor 3 luni au ales fie sinuciderea, fie acceptarea faptului că forma de cancer de care suferea își cere drepturile, această descoperire le oferă o a doua șansă de a-și trăi viața alături de cei dragi. Artistul singuratic și neînțeles își acceptă dublura ca pe un frate geamăn pe care îl prezintă publicului și alături de care își continuă cariera artistică. Asasinul plătit alege singura variantă care îi conferă avantaj și îi redă siguranța și anume uciderea dublurii sale.

  Întrebările rămân fără răspunsuri clare și de îndată ce informația ajunge în atenția publicului larg, diferite teorii ale conspirației încep să iasă la iveală.

“În Matrix, acestea sunt mașini care exploatează energia corporală a ființelor umane reale, sclavi în carne și oase, înlănțuiți. Îi aduc la viață într-o lume virtuală. În ipoteza noastră este opusul: noi nu suntem ființe reale. Credem că suntem oameni când de fapt suntem doar programe. Programe foarte avansate, dar tot programe.”

  „[…] estimăm la o șansă din zece probabilitatea ca existența noastră să nu fie decât un program pe un hard-disk. Dar acum cu “anomalia” asta, sunt aproape sigur. Acest lucru ar explica, de altfel, paradoxul lui Fermi: dacă nu am întâlnit niciodată extratereștri este pentru că, în cadrul simulării noastre, existența lor nu este programată“

  Va găsi omenirea puterea de a accepta faptul că unele lucruri nu pot fi decodificate și că uneori viața trebuie trăită indifent de situațiile și contextele care stau la baza ei?

  Conturat înainte de pandemie, romanul capătă valențe diferite în această perioadă în care o bună parte din populația globală s-a confruntat cu efectele izolării, sărăciei, dezbinării și uneori a morții.

  Cartea este scrisă într-o manieră antrenantă, dar ipoteza de la care pornește nu este una nouă. Replicile sunt adesea pline de sens, cu o ușoară tentă filozofică îmbrăcată uneori în replici sarcastice, dar personal o văd cel mai bine adaptată unui scenariu de film.

“Acest test nu este destinat pentru noi ca indivizi. Această simulare vizează oceanul, nu îi pasă de mișcarea fiecărei molecule de apă. Simularea așteaptă o reacție din partea întregii specii umane. Nu va exista un salvator suprem. Trebuie ca noi să ne salvăm pe noi înșine.”

Carte disponibilă pe site-ul Editura PandoraM

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

Anomalia – Hervé Le Tellier – Editura PandoraM – recenzie