Creșterea copiilor – între tandrețe și frustrare – Rubrica La vie en noir

  Venirea pe lume a unui copil modifică întreaga percepție asupra lumii cu care erai obișnuit să jonglezi, îți trage de sub picioare teritoriul cunoscut și te aruncă într-un haos care încet-încet, poate căpăta nuanțe de normalitate.

  Oricât ar fi de mare, iubirea față de propriul copil nu are capacitatea de a alunga complet temerile și frustrările resimțite legate de schimbările produse. Timpul tău încetează să mai fie al tau, gândurile tale nu îți mai aparțin în totalitate. Orice activitate care obișnuia să te relaxeze capătă valențe paradoxale, oscilând între entuziasm și exasperare.

  Bucuria cu care altă dată planificai un concediu, se va transforma într-o luptă continuă de a identifica o locație care să îți asigure confortul necesar pentru a gestiona posibilele schimbări de dispoziție ale celui mic. Masa la restaurant se va desfășura în rate, fiind de multe ori nevoită să te hrănești din mers în timp ce duci la bun sfârșit diverse sarcini. Prietenii care nu au copii sau au copii mari și independenți, deveniți sensibili în ceea ce privește gălăgia și agitația, vor evita să-și petreacă mult timp în compania unei familii cu copii mici.

  Și totuși, cele mai dragi momente sunt cele petrecute cu cel mic, sau cel puțin așa ti se spune. Ceea ce nu ți se spune este că extrem de rar vei fi capabilă să le apreciezi atunci când le trăiești în realitate. Fie vei fi prea obosită să te entuziasmezi, prea plictisită ca să îți pese, ori prea ușor iritabilă ca să acorzi atenție pentru o perioadă lungă de timp expunerilor copilului. Dai valoare și creionezi altfel aceste experiențe când ți le amintești ani mai târziu și niciodată nu ai să îți privești cu mai mare drag copilul ca atunci când o să-l vezi dormind, liniștit, în siguranță.

  Timpul petrecut cu propriul copil nu trebuie să fie un veșnic supliciu. Gestionat corect, timpul petrecut în preajma lui poate deveni o manieră tandră și educativă de a-l face să înțeleagă că putem să ne bucurăm unul de compania celuilalt chiar dacă desfășurăm activități diferite.

  Uneori stilul sarcastic și tenta ironică adoptată în comunicarea zilnică, pot face diferența atunci când vine vorba ca micuțul să învețe să recepționeze mesajele duplicitare pe care le transmitem în anumite situații. Umorul bine dozat va fi mereu capabil să detensioneze situațiile și să îi învețe pe copii că nu toate lucrurile merită să fie luate în serios.

  Responsabilizarea lui treptată cu sarcini adecvate vârstei și capacității sale de înțelegere îl ajută pe cel aflat pe cale să descopere lumea, să-și dezvolte abilitățile și să își crească încrederea în propriile puteri, și totodată ne sprijină și pe noi ca adulți, să nu transformăm orice moment petrecut în preajma copiilor, în motiv de frustrare și furie mocnită.

  Starea de spirit atât a unui copil poate oscila de la un moment la altul. Ceea ce părea interesant cu câteva secunde în urmă, devine plicticos sau iritant în decursul a câtorva minute, uneori chiar mai rapid de atât. Nu suntem la dispoziția lor și rolul nostru nu este de a le îndeplini mofturile. Copilul trebuie ajutat să învețe să verbalizeze ceea ce își dorește sau ce intenționează să facă și ulterior susținut pe parcursul elaborării unui plan în vederea întreprinderii de unul singur a activității respective.

  Ideal ar fi să vă asigurați că acasă a învățat să se descurce singur atunci când vine vorba de bifarea nevoilor de bază, pentru a putea gestiona cu succes anumite provocări în public. Copilul trebuie să se deprindă cu ideea că părintele îl supraveghează și încurajează în ceea ce privește derularea unor activități specifice vârstei și contextului, dar acest lucru nu implică ca adultul să abandoneze complet activitatea pe care o desfășoară în paralel, pentru a face pe plac acestuia. Astfel, mersul la o terasă, ieșirile în parc, întâlnirile cu prietenii sau colegii de serviciu nu vor fi veșnic o sursă de stres și nemulțumire. Cu cât cel mic reușește să asimileze treptat ideea că nimeni nu este obligat să fie la dispoziția lui în orice moment al zilei și este încurajat să-și depășească temerile și comoditatea pentru a-și testa abilitățile și a învăța lucruri noi, cu atât relația părinte-copil se va îmbunătăți.

  Copiii cresc și odată cu ei scade cumva și disponibilitatea noastră de a le face pe plac. Adesea considerăm că dacă le-am bifat toate mofturile atunci când erau mici, ani mai târziu vor înțelege singuri că s-a schimbat contextul și vor renunța la comportamentele care le aduc avantaje, pentru a ne recompensa. Din păcate lucrurile nu funcționează așa… Nimeni nu renunța de bună voie la ceva ce consideră că i se cuvine și reproșurile noastre obosite prin care îi vom acuza de egoism și lipsă de empatie, vor avea ca efect doar înrăutățirea situației.

  Frustrarea noastră derivată din oboseala de a le face veșnic pe plac, respectiv starea de anxietate care se declanșează doar anticipând conflictul care urmează, este ușor transferabilă copilului care ne va plăti cu aceeași monedă, transformând relația într-un război ciclic pentru declararea supremației.

  Tandrețea nu reușește să își mai facă apariția când frustrarea este prezentă. Nu poți fi blând și iubitor față de subiectul nemulțumirilor tale și în timp sentimentele negative pe care te chinui să le gestionezi corespunzător sau pur și simplu să le ascunzi sub preș, vor modifica complet capacitatea de relaționare.

Copiii învață din gesturile noastre, preiau stările noastre și ne cunosc mai bine decât ne dorim noi să acceptăm acest lucru.

  Copilul este o anexă a cuplului, este cel care vine pe lume uneori cu scopul de a întregi familia, alteori cu scopul de a o încerca să o sudeze la loc. Și din ce în ce mai des, apariția lui ajunge să creeze tensiunea necesară pentru ca cei doi parteneri să poată realiza că nu mai au nimic în comun.

  Copilul reprezintă o completare a relației și nu trebuie să i se permită să ne facă să uităm cine suntem cu adevărat. Ce așteptări, vise, hobby-uri sau intenții carieristice dau târcoale gândurilor noastre. Chiar dacă o perioadă vom fi nevoiți să punem tot pe pauză sau să ne micșorăm avântul în ceea ce privește realizarea unor scopuri dinainte stabilite, nu trebuie să ne neglijăm complet pe noi înșine.

  Modalitatea de a găsi un punct de echilibru cu cel mic ar trebui să pornească de la sinceritate și încredere. Poate cel mai indicat ar fi să alegem să nu fabulăm sau să distorsionăm realitatea doar pentru că explicația reală este dificil de gestionat sau de asumat. Copiii au un radar special, capabil să depisteze nesiguranța, minciuna, neîncrederea, plictisul. Și odată pierdută încrederea în noi, vor exista mereu dubii legate de deciziile noastre în ceea ce îi privește. Hotărârile care îi depășesc ar trebui explicate simplist, până în punctul în care este posibilă înțelegerea lor și ceea ce depășește sfera lor de interes, ar trebui să fie lăsată pe altă dată. Este preferabilă o amânare logic justificată, decât o explicație nerealistă.

  Copiii se maturizează rapid și au acces la informații pe care nu le putem controla, deci o minciună va ieși ușor la suprafață și va spori neîncrederea lui în capacitatea noastră de a gestiona anumite situații.

  Nu suntem părinții perfecți și nu vom fi niciodată și indiferent cât ne vom strădui să le oferim copiilor tot ce-și doresc, aceștia vor găsi o modalitate de a ne sabota eforturile, de a ne aduce la limita răbdării doar pentru a ne pune la încercare.

  Copiii apar în viața noastră pe nepregătite și se evaporă uneori când avem mai mare nevoie de ei. Au propria viață și își crează propriul stil care poate fi complet diferit de ceea ce ne-am imaginat noi că li s-ar potrivi. Chiar dacă nu vom avea mereu puterea de a-i susține în deciziile lor, vor pune mult mai mult preț pe sfaturile noastre atât timp cât în ochii lor vom da dovadă de integritate, respect față de propria persoană, puterea de a ne urma visele și capacitatea de a le oferi spațiul necesar pentru a greși.

  Dacă ne vom oferi contextul favorabil pentru a crește unul în ochii celuilalt, riscăm să nu avem acces mereu la doze interminabile de tandrețe gratuită, dar cu siguranță interacțiunea va fi autentică și vom evita să ne creăm reciproc frustrări care în timp lasă răni adânci.

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle