Bilet spre fericire de Rodica Mijaiche – Cadranul autorului

BILET SPRE FERICIRE

   În timp ce-și oblojea rănile căpătate din lupta asiduă cu o pereche de încălțări noi cu toc pe care și le cumpărase cu câteva zile în urmă, Sofia Green bombănea, scăpând la mustață și de o rană de foarfecă, în momentul în care ușa de la intrare fu trântită de perete. Oftă din greu, pentru că știa o singură persoană care putea trezi și morții din culcușurile lor reci intrând ca o vijelie în apartament.

   Era Anya Green, sora ei mai mică și plină de vitalitate de parcă lua foarte în serios toate reclamele de la televizor cu vitamine, care te fac să alergi mai repede decât un struț.

— Sofia! Vino repede! strigă Anya. Hai! Hai! Ieși din scorbură. Am o veste nemaipomenită.

  În timp ce-și aplică repede pansamentele la ambele călcâie, Sofia își făcu curaj în fața uraganului, care era surioara ei mai mică.

  De fiecare dată îi aștepta veștile cu o groază de nedescris. Pentru că, de fiecare dată se dovedise că avea dreptate. Trebuia să se îngrijoreze. Doar ea era cea matură. Sora mai mare. Cea cu capul pe umeri.

  Sofia ieși la timp din baie pentru a o vedea pe Anya cu o doză de Coca-Cola într-o mână și cu laptopul în cealaltă, stabilindu-și cartierul general în livingul spațios.

  Cu o dragoste de soră mai mare, ea observă ochii scăpărători și plini de voioșie ai Anyei, pentru că erau cei mai frumoși ochi albaștri pe care-i văzuse vreodată. Cristal pur. Lumea putea confunda și ochii Sofiei ca fiind albaștri, deoarece verdele din privirea ei se schimba odată cu starea ei emoțională.

  Dar acum, analizând-o cu atenție pe surioara ei, putu distinge ceva în atitudinea și privirea ce-i fugea dintr-o parte în alta, transmițându-i o stare de agitație care o făcu să se gândească la ce este mai rău.

  Cu un zâmbet de felină pusă pe șotii, buzele Anyei se curbară tot mai mult până aproape izbucni în râs de atâta fericire. Bătu cu palma în locul liber de lângă ea de pe canapea și spuse cu un glas ce păru a da o sentința finală.

  — Hai, ia un loc. Tocmai sunt pe cale să-ți schimb viața anostă într-o mare aventură.

  Sofia o privi pe Anya cum își frecă palmele una de alta, de parcă ar fi la ora de fizică pregătindu-se pentru un experiment. Inima Sofiei o luă la galop. Doar nu era ea experimentul? Sau? Of, suspină ea în gând de-a dreptul traumatizată, nu încă o dată.

  — Nu știu care este planul tău, începu ea cu vocea sigură și cu o mină serioasă, dar de data asta nu te mai las să mă mai atragi în vreo cursă pentru a agăța tipi dubioși. Sofia ridică repede o palmă pentru a opri șuvoiul de cuvinte ce era pe cale să se abată asupra ei. Nu avea de gând să o mai lase să o întrerupă până nu își deșerta sufletul. Oricum, continuă ea pe același ton înțepat dar cu un aer de suferință, nu știu ce este rău în stilul meu de viață. Este foarte organizat, iar dacă pentru tine asta înseamnă plictisitor, atunci asta e. Pentru mine nu e așa.

  Sofia știu că și ea putea fi încăpățânată precum un catâr, dar nu avea să recunoască nici în ruptul capului că începea chiar și ea să-și pună niște semne de întrebare cu privire la viața ei anostă, cum o numea sora ei.

  Anya își flutură mâna în fața surorii ei de parcă tot ce spusese până atunci nu ar fi avut nicio însemnătate. Cu efervescența-i specifică, se aplecă spre Sofia și o cuprinse într-o îmbrățișare scurtă și plină de dragoste.

— Recunoaște, chiar și tu simți că trebuie să schimbi ceva în stilul tău de viață.

  Cu o privire plină de înțelegere Anya o mângâie pe Sofia pe un umăr, aceasta la rândul ei realizând cât de bine o cunoaște surioara ei. Dar, pe de altă parte, Sofia fusese cea care a crescuse pe Anya, încă de când aceasta de abia împlinise frageda vârstă de zece ani, când părinții lor divorțaseră și au considerat că la nouăsprezece ani, Sofia era destul de matură să aibă grijă de surioara ei.

  Apoi părinții și-au refăcut viețile. Au urmat căsătoriile, fiecare găsindu-și jumătatea, uitând practic de existența celor două fete.

  Dar acum, după zece ani, Sofia locuia în apartamentul ei, pe care îl cumpărase din banii ei și fusese sigură că a făcut o treabă bună, pentru că Anya nu arătase niciodată că ar fi afectată de lipsa părinților lor, pe când ea a făcuse tot ce-i stătuse în puteri ca surorii ei să nu-i lipsească nimic. Și știa și că ar face totul de la capăt doar ca să o știe fericită.

   Dar în acest moment ar dori cu ardoare ca surioara ei să nu mai aibă atitudinea ei de atotștiutoare și să o lase în pace. O iubea din tot sufletul, însă dorința nebună a acesteia ca sora ei mai mare să aibă un partener, o scotea din minți.

  Sofia luă o gură din paharul mare cu suc și prinse între dinți o bucată mare de gheață. Nu bea niciodată suc fără gheață. Avea o plăcere pură să spargă gheața între dinți. Era ceva ce o calma.

  — Doamne! se răsti Anya la sora ei, cum poți să spargi chestia aia între dinți? Chiar nu-ți înțeleg obiceiul ăsta. Privirea iritată a tinerei nu părăsi chipul Sofiei, apoi o încruntătură făcu frumoasele ei sprâncene să se întâlnească deasupra ochilor. Parcă nu aveai obiceiul ăsta acum un an.

Sofia îi aruncă o privire ironică și îi răspunse oftând cu gura plină de bucățele de gheață.

  — Acum nu an, surioara mea nu dorea cu nerăbdare să-mi găsesc un iubit, să mă căsătoresc și să fac o droaie de copii. Un pufnet total nefeminin părăsi buzele cărnoase ale Sofiei. De parcă aș avea timp pentru așa ceva.

   — Tot timpul spui asta, comentă Anya în timp ce-și duse mâinile la urechi pentru a bloca cuvintele la care deja simțea că face alergie. Nu mai voia să audă aceeași scuză lamentabilă pe care i-o îndruga de fiecare dată când aducea în discuție subiectul bărbați.

  — De când n-ai mai avut o relație normală? Ceva care să nu incumbe internet, telefoane, ședințe online și mai știu eu ce alte căi de a comunica, altele decât  prin muncă, cu bărbații?

  Anya își ridică întrebător o sprânceană neagră, frumos arcuită și îngrijită, și o privi intens pe sora ei așteptând un răspuns.

  — Păi…, Sofia știu că nu are niciun răspuns valid la aceste întrebări, deoarece surioara ei îi cunoaște pe dinafară programul de lucru la fel de bine ca și ea.

— Exact! concluzionă Anya fără a-i mai lăsa loc de altă replică Sofiei.

  Anya își ridică din poală laptopul și-l puse pe măsuța de cafea. Îl porni, după care, cu o rapiditate feroce trecu prin fișiere cu o concentrare de admirat până ajunse la cel pe care-l dori și-l deschise.

  — Tocmai de aceea, am luat problema ta în mâinile mele.

Sofia se uită la sora ei cu o privire nelămurită.

  — Știam că nu ai face niciodată un gest necugetat și…, ochii albaștri ai Anyei se uitară plini de fericire spre figura uimită a femeii, cine altcineva, dacă nu eu, să fac asta pentru tine?

Să fie teamă ceea ce simt? se gândi Sofia. Sau pur și simplu groază la aflarea veștii?

  — Te-am înscris la un concurs. Sofia o privi pe Anya de parcă i-ar fi crescut un buboi mare pe față și nu știu dacă să o ajute sau să fugă cât mai departe.

   Uf! Un concurs. Poate că sora ei avea dreptate. Nu ar fi făcut niciodată așa ceva. Era ceva ce ea pur și simplu nu făcea. Dar probabil câștigase vreun telefon de ultimă generație sau vreo tabletă. Ok. Hai că nu era așa groaznic.

Până când surioara ei începu să vorbească.

   — Bineînțeles, nu am putut decât să sper că vei câștiga. Anya făcu o pauză mai lungă pentru a mări suspansul, pentru că știa că Sofia nu suporta chestia asta. Dar, planetele s-au aliniat, stelele au strălucit și tu ai câștigat, decretă și, cu ochii aproape ieșindu-i din orbite de fericire, aproape căzu de pe canapea. Un sejur! Dar, se grăbi ea să adauge neluând în seamă privirea șocată a Sofiei, nu un sejur oarecare, ci un răsfăț de zece zile în Mauritus la… ta-da! ta-da! bătu darabana cu degetele în masă pentru a face ca suspansul să fie și mai mare… Extravaganza Club Resort.

  Sofia nu putu decât să o privească pe sora ei, dar parcă nu vorbise cu ea. Avu impresia că nimic din ce-i spusese nu-i era adresat ei.

   Ea nu câștigase niciodată nimic, dar și evitase aceste îndeletniciri fără fundament. Era o persoană mult prea realistă și cu picioarele bine ancorate în realitate pentru a se lăsa atrasă în mrejele norocului.

Cărțile autoarei Rodica Mijaiche le găsiți pe site-ul Librex

Cadranul autorului

Autori români

Bilet spre fericire de Rodica Mijaiche – Cadranul autorului