ALSE de Rodica Mijaiche - Cadranul autorului

ALSE, de Rodica Mijaiche – Cadranul autorului

“CADRANUL AUTORULUI”
 Autorul scrie 4 povești, povestiri care să aibă ca temă cuvintele aferente fiecarei părți de cadran.
Poveștile vor fi în genul pe care-l scrie fiecare autor: thriller, polițist, SF, fantasy, romance.

ALSE

  Întotdeauna am știut că sunt diferită de restul oamenilor. Vorbele șoptite ale părinților mei, noaptea târziu când erau convinși că nu-i aud, privirile speriate ale copiilor care mă evitau, trași de mână de părinții lor de teamă să nu-i rănesc. Toate m-au condus la singura decizie posibilă. Fiind o amenințare pentru ei, trebuia să fac ceea ce așteptau toți de la mine. Am plecat. Am ieșit din viețile lor pentru totdeauna, doar pentru a deveni eu.  Alse Young.

  Unii mă numesc vrăjitoare, alții, clarvăzătoare, am auzit spunându-mi-se și medium. Cine mai crede în existența vrăjitoarelor? Aproape îmi scapă un pufnet de râs, dar îl maschez printr-o tuse scurtă. Ar muri dacă ar ști că eu chiar sunt o vrăjitoare.

  Chiar și acum, în timp ce pașii mă duc spre casă, privirile trecătorilor se opresc asupra mea. Sunt ciudata care s-a mutat în cartierul lor, în casa dărăpănată din capătul străzii. Străina care a adus întunericul profund într-o zonă și așa întunecată din orașul Windsor, Connecticut.

  Picăturile de ploaie se încăpățânează să cadă, așa că am cea mai bună scuză pentru a-mi trage mai mult gluga peste cap. Ascunsă de ochii lor acuzatori, grăbesc pasul, urc treptele și intru în casă.  Trântesc ușa în urma mea și expir aerul ce-mi umple până la refuz plămânii.

  După ce îmi revin, îmi scutur umerii și pelerina de ploaie îmi alunecă pe brațe. O agăț în cuier și mă descalț. Totul este ordonat în jurul meu. Așa cum îmi place. Și nu este nimeni în jur care să spună ceva. Să comenteze ironic sau să mă batjocorească.

  Cuprind cu privirea toată locuința – nu este prea mare, dar este exact ce am nevoie –, iar sufletul meu începe să se simtă acasă. Munca mea mă aduce în contact cu tot felul de oameni. Sunt mulți cei care nici nu cred în puterea viziunilor mele până în clipa în care ele sunt singura lor salvare.

  Eu sunt conexiunea dintre cele două lumi: spirituală și umană. Eu prezic sfârșitul. Oricât de mult spun oamenii că nu doresc să-și afle sfârșitul, tot se întorc la mine. În fiecare noapte, la ora trei fix, trei bătăi puternice în ușă sunt semnul că am un nou client.

  Îmi trec degetele prin părul negru ca pana corbului, ce mi se oprește la baza gâtului și-mi înfig unghiile în scalp până când simt durerea surdă vibrându-mi în tot corpul în același timp. Mă face să mă simt vie. Inspir și expir într-o nouă încercare de a mă accepta așa cum sunt. Femeia care lasă morți în urma ei.

  Privesc spre ceasul ce ticăie în ritm constant ascuns în dulapul din hol. Timpul trece mult prea repede în seara asta. Simt că devin un aisberg. O bucată mică din mine se întrevede la suprafață, dar ceea ce nu se vede este ceea ce înspăimântă. Intuiția este cea care îmi conduce existența. Iar intuiția îmi spune că foarte curând voi avea parte de niște schimbări majore în viața mea.

  Profit de puținul timp rămas până la primul client din noaptea asta și-mi fac repede un duș, după care îmi pregătesc un ceai  energizant care să mă țină trează și pregătită pentru ce va veni.

Dau drumul la radio și ascult ultimele știri. Lichidul fierbinte îmi arde buzele chiar în clipa în care vocea prezentatoarei descrie jaful armat ce tocmai a avut loc nu departe de locuința mea.

  Mă șterg la gură trecându-mi dosul palmei peste buzele sensibile și pun cana cu ceai pe masă în drumul meu spre hol. Sting luminile pe unde merg. Întunericul mă liniștește. Dar acum, un gol imens în care simt că mă scufund, îmi face stomacul să se strângă. Încerc să evit ce urmează să se întâmple, dar… o bătaie puternică în ușă mă face să tresar speriată.

Nu pot să mă ascund de ceea ce sunt. De cine sunt.

— Deschide, șuieră glasul unui bărbat dincolo de ușa de la intrare. Știu că ești înăuntru. Îți simt bătăile inimii.

  Încerc să-mi reglez respirația. Inima îmi bate în piept mai tare decât tobele, iar pulsul ridicat îmi face sângele să-mi clocotească în vene.

  Îmi lipesc palma de ușa ce se zguduie sub asaltul străinului. Mă apropii și mai mult și-mi lipesc obrazul de metalul rece al ușii:

  • Oh, Alse, am făcut-o pentru tine.

  Șoapta lui este încărcată de suferință. Îi simt lacrimile până în măduva ființei mele. Îmi știe numele. Știe cine sunt. Cu adevărat.

  • Știu că ești din neamul vrăjitoarei Young din Windsor. Ultimul vlăstar al unei familii blestemate pe vecie. Dar eu te-am salvat, Alse.

În timp ce degetele mele pare că au o voință proprie, îmi aduc aminte vorbele mamei mele:

  • Ești un copil din neamul lor. Nu vreau să am nimic de-a face cu tine. Aduci numai suferință celor din jur.

  Amintirea din copilărie își face loc în mintea mea. Îmi vine să mă chircesc de durere pentru că aceea a fost clipa – atunci, la doar zece anișori –, când mama mi-a spus să nu îmi mai folosesc puterile magice și să mă comport ca orice copil de vârsta mea. M-a străfulgerat gândul că mama nu mă iubea și, de atunci, am devenit doar un copil. Ca toți ceilalți. Nu mi-am mai folosit abilitățile, am ascuns adânc în străfundurile mele acele puteri care creșteau tot mai mult. Cu fiecare privire aruncată spre mama. Cu fiecare ocheadă și râs înfundat al oamenilor. Totul a dus la acea zi. Acea răbufnire de lumină și întuneric, toate adunate și îmbinate în flăcări parcă venite din Purgatoriu. Locul unde chinurile mele se zbat să ajungă din nou la suprafață. Să mă cuprindă și să izbucnească în tot ce am ținut ascuns de ochii tuturor.

  Strâng cu putere mânerul între degete și apăs cu hotărâre. Vântul puternic de afară vine spre mine cu un șuierat ucigător în momentul în care privirile noastre se întrepătrund.

— Nu m-ai salvat, îi spun pe același glas șoptit, doar ai amânat inevitabilul.

  Ochii lui vii, de un albastru electrizant, se pironesc asupra mea. Gura strânsă într-un rictus ce-i trădează durerea fizică mă face să mă dau la o parte din calea lui, lăsându-i loc să intre și să-și revină.

  • De ce spui asta?

  Vocea lui răgușită îmi provoacă fiori pe șira spinării. Glasul lui mi se prelinge pe piele într-un mod pe care nu l-am mai simțit până acum.

   — Nimeni nu mă poate salva de soarta mea. Nici chiar tu.

  — Nu cred asta, spune răstit și mă privește adânc în ochi. Am omorât ultimul vânător de vrăjitoare care era pe urmele tale. Cu un aer disperat, scoate pistolul din buzunarul hainei lungi ce-i ajunge până la genunchi. Asta este dovada.

Îi cuprind mâna ce ține pistolul în căușul palmelor mele.

— Îți mulțumesc, dar așa cum prima vrăjitoare din neamul Young a fost osândită la moarte, așa voi păți și eu.

Mă retrag în bucătăria unde mă simt în siguranță și-l privesc pentru ultima oară.

— Pentru că, deși nu o știi, tu ești ultimul vânător de vrăjitoare.

Cărțile autoarei Rodica Mijaiche le găsiți pe site-ul Librex

Cadranul autorului

Autori români

ALSE de Rodica Mijaiche – Cadranul autorului

 

5 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.