Casketa – poveste – Ion-Cristea Marilena – Întâmplări adevărate

   Casketa

   A, uitasem să-ți spun, a murit J!

 Într-o clipă am revăzut toate momentele care mă marcaseră în relația mea cu J.

Îl cunoscusem prin intermediul unui prieten.

“Să știi că J te place !” “Pe mine ?” – am întrebat eu și am început să mă uit mai cu atenție la el.

   Era un băiat drăguț, cu parul scurt și ondulat, ochii mici, duși în fundul capului, îi dădeau un aer misterios, iar buzele subțiri lăsau să se vadă dinții perfecți, întotdeauna strălucitori. Îmi făceam de lucru, plecam de acasă, cu gândul să-l întâlnesc și să vorbim, să înțeleg dacă ceea ce-mi spusese prietenul meu este adevărat. Eram curioasă și atât.

   Curând, într-o seară, ne-am întâlnit întâmplător, prietenul meu, mă lasă singură cu J. Mi-a spus că mă place şi mă simțeam măgulită că un băiat ca el își îndreptase atenția asupra mea. Era cu doi ani mai mare decât mine, învăța la un liceu militar și îi plăcea foarte mult să iasă îmbrăcat în haine militare. Adevărul e că și mie îmi plăcea, costumul acela îl făcea să pară mereu elegant și îngrijit. Simțea nevoia să fie mai mare decât era, în raport cu mine, și îmi vorbea despre tot felul de lucruri, ce mie mi se păreau prea serioase și prea complicate pentru înțelegerea mea. Ce mai, avea o experiență bogată, nu glumă!

   Într-una din zile ne întâlnirăm la oraș, el mi-a propus, avea treburi acolo și era bine dacă eram și noi câteva ore singuri, împreună. Orașul era același din timpul școlii, nici mai frumos, nici mai urât, nici o schimbare, doar că acum îl vizitam fiind în vacanță ! M-a dus la o cafenea, eu am băut un suc, el a băut o bere, și-nc-o bere, și-nc-o bere, n-am mai ținut cont, chiar nu avea rost, îi ascultam cu atenție alegațiile despre femei, femei frumoase și mature, femei care știau ce vor de la viață, femei cu care se și culca, poate, nu copile ca mine. Și mai bea o bere și mai povestea câte ceva… Ne ridicăm la un moment dat, era timpul să mergem acasă, fiecare amețit din motive diferite.

“Am avut o zi frumoasă, nu ?” m-a întrebat J, ținându-mă de mână.

“Daaaa,” îi răspund eu, deși, nici eu nu știam dacă a fost sau nu, frumoasă.

   Nu înțelegeam de ce nu mă simțeam deloc în largul meu, că doar era băiat drăguț. În același an, am hotărât să facem revelionul împreună cu niște prieteni, nu mai fusesem cu J la o petrecere. Aveam emoții și așteptam cu nerăbdare evenimentul, de obicei, ascultam muzică, se dansa, inventam tot felul de jocuri, numai să ne simțim bine. Am sosit la ora stabilită, prietenii mă așteptau, știau că va veni și J, voiau să-l cunoască și se bucurau pentru mine. A mai trecut o oră și J nu mai venea, aveam aceeași senzație de disconfort ca atunci la oraș, dar, nu-mi imaginam că n-ar putea veni. Cu câteva zeci de minute înainte de 12 noaptea, apare J, în costumul său ofițeresc, puțin împleticit și mirosind a băutură. Se așeză tăcut pe scaun, paharele se umplură și urmă un mare la multi ani, însă, J, vizibil afectat, varsă câțiva stropi de vin roșu pe covorul gazdei, în memoria unor colegi care au căzut la datorie…

  După care, se retrase pe pat și după ce, cu o mângâiere, își așeză casketa pe o pernă, adormi și el pe cealaltă. Până dimineață.

  Gândurile mele erau neclare în ceea ce-l privea pe J și simțeam că ceva nu e în regula cu relația dintre noi, dar, el era insistent, voia să ne întâlnim și cu alte ocazii. N-am dat prea multă importanță. Ocaziile erau rare iar eu eram singură.

   Eram cu școala în localități diferite, drumurile noastre se intersectau doar în vacanță sau când trecea el pe la școala mea. Destul de rar.

   Într-una din zile îmi dădu un telefon și îmi spuse că trece pe la mine, era duminică, aveam bilet de voie, urma sa vedem un film. Ne-am întâlnit cu o jumătate de oră înainte de începerea filmului, el luase bilete deja. Ne-am plimbat pe o stradă adiacentă, ținându-ne de mână, însă, nu mă puteam concentra, parcă aș fi fost singură. Mai e o speranța, m-am gândit eu, filmul acesta, și ne îndreptarăm către intrarea în cinematograf. J întinse controlorului trei bilete .

“Unde este a treia persoană?” întrebă controlorul.

“A treia persoană nu există,” spuse J și ne strecurarăm înăuntru să ne căutăm locurile pe întuneric.

  Eu eram cam nedumerită, nu știam ce este cu al treilea bilet. Am găsit, în sfârșit, locurile, pe primul scaun m-am așezat eu, pe cel de-al treilea s-a așezat J, iar pe scaunul dintre noi, și-a așezat tacticos casketa.

   Mă uitam cu mirare la acest omuleț cu casketa lui așezată la mare cinste și am înțeles atunci de ce nu m-am simțit niciodată în largul meu în prezența lui.

Era ca o eliberare meritată de un copil plecat prea devreme în lume şi care voia să mai copilărească.

“Dumnezeu să-l odihnească!”

Ion Cristea-Marilena

Rubrica Întâmplări adevărate