Ioana şi pruncul

Ioana şi pruncul – poveşti de viaţă (caz real), de  Gabriela Maria Ionescu

Ioana şi pruncul

   Anii ’70, un sat de la Dunăre. Ioana terminase clasa a opta în vara aceea şi împreună cu cei trei fraţi ai săi îşi ajuta părinţii la munca câmpului. Era o fată frumuşică, înăltuţă, cu două cozi groase date pe spate, împlinită bine pentru vârsta ei; atrăgea uneori atenţia băieţilor din sat. Nu era ea prea isteaţă, dar citea uneori poveşti cu zâne şi prinţi, visa că va veni într-o zi un prinţ care o va lua din sat şi cu care va trăi până la adânci bătrâneţi, fericită. Peste drum, vecina lor, tuşa Floarea avea în vizită pentru câteva zile un nepot venit de la oraş, pe Victor. El avea 18 ani şi era ultimul an de liceu. După o zi caniculară, plictisit, s-a dus să se plimbe pe deal. Acolo i-a apărut în cale Ioana. Din vorba în vorba a întrebat-o câţi ani are ce ar vrea să facă după aceea şi ea i-a mărturisit că ar vrea să meargă la oraş şi să se mărite. Nu i-a trebuit mult să o convingă că dacă îi arată cât de mult îl iubeşte, el o va lua la oraş şi apoi se vor căsători.

   Naivă, fata a fost de acord să meargă cu el în lanul de porumb, câteva zile la rând. Victor a plecat la oraş, fără să se mai gândească prea mult la fetişoara prostuță ce îi dăruise inocenţa ei. A trecut vara şi la începutul lui octombrie, într-o zi, i-a fost cam rău şi nu a putut merge cu ai ei la depănuşat de ştiuleţi. Mama a trimis-o la o femeie din capu’ satului ce fusese moaşă să îi dea ceva să nu mai vomite. Femeia a descusut-o ce a făcut şi a aflat tot adevărul. Dacă s-ar fi aflat în sat că este însărcinată, părinţii ar fi alungat-o cu tot cu copil. Ar fi fost ruşinea satului. Femeie omenoasă – moaşa a chemat-o la ea câteva zile la rând şi a încercat să o scape de sarcina cu buruieni ştiute din bătrâni. Numai că nu a reuşit. A învăţat-o atunci cum să facă să ascundă sarcina de toată lumea, mai ales de părinţii ei. Ia cusut două brâie pe care să le poarte unul peste burtă şi unul mai mic peste piept. Părinţii ei au observat că mânca mai mult şi că se rotunjise şi la faţă şi la mijloc, moaşa o învăţase să spună că îi e foame pentru că stă acasă toată ziua şi deapănă la lână.

   A trecut repede iarna, Ioana se împrietenise bine cu moaşa şi o ajuta prin curte cu păsările şi cu treburile casei. Moaşa i-a promis că o ajută şi cu naşterea, doar să o asculte mereu. Iată, însă, că într-o dimineaţă de joi, nici nu răsărise bine soarele, fata a simţit o durere cumplită la mijloc. A tras ceva pe ea şi a pornit spre casa moaşei, dar îi era din ce în ce mai rău şi ajunsă lângă drumul ce ducea la oraş s-a sprijinit de un pom şi a căzut chiar acolo într-o baltă de sânge. O Dacie albă de la oraş cu un om de treabă a oprit şi a dus-o la primul spital. În sala de naşteri au întrebat-o cum o cheamă, de unde este, câţi ani are, dar ea nu a vorbit deloc.  Un medic bătrân a ajutat-o şi aşa s-a născut copilul ei. Fata tremura încontinuu după şocul hemoragic suferit, dar asistentele i-au spus că va fi bine, că o să stea 5 zile în spital şi apoi o vor trimite cu copilul şi o salvare la ea acasă.

   Încremenită în sinea ei de frică, terorizată de gândul că o vor trimite acasă cu salvarea, deşi se simţea foarte slăbită, s-a furişat pe o uşa, uitată, deschisă şi a fugit din maternitate, nu avea nici un ban, dar ştia că trebuie să ajungă urgent până seară în sat cu orice preţ. A ieşit în drum la o ocazie şi a luat-o un camion hodorogit ce mergea până la marginea satului ei. A dus-o capul să meargă tot acolo unde mai primise ajutor, la moaşa satului. I-a povestit ceea ce i se întâmplase şi cum leşinase lângă drum şi cum a născut un copil, dar a fugit din maternitate. Moaşa a trimis vorbă la părinţii ei să stea liniştiţi că fata venise să o ajute pe la treburi şi va stă câteva zile cu ea.

   Totul ar fi rămas ascuns, cu toate că lumea de la ţară găsea subiect de discuţie din orice e… anormal. Se mai auzeau vorbe, cum “că prea vine Ioana des pe la moaşă”, sau că “s-a cam îngrăşat Ioana, nu o fi cu ochi …?” La vreo 5 zile a trecut prin sat un om de la oraş întrebând de o fată ce a născut joi la spitalul din oraş. Nimeni nu a ştiut să îi spună ceva omului. Atunci, el s-a dus la spital să întrebe de fata pe care o adusese chiar el la urgenţe şi care trebuia să fi născut. Aşa a aflat că fusese o fată, care nu scosese nici un cuvânt şi care născuse un băieţel, nu îi ştia nimeni numele sau din ce localitate era. Copilaşul se afla încă în maternitate, abandonat, aşa că omul a mers la miliţie să anunţe ce s-a întâmplat.

   S-a făcut o anchetă la Căminul Cultural- fiind invitat tot satul cu mic cu mare.Toţi locuitorii satului erau curioşi să ştie ce s-a întâmplat, de ce îi anchetează miliţia. Când a aflat că este chemat tot satul la anchetă, Ioana a făcut o criză foarte puternică de epilepsie din cauza fricii. Părinţii ei au mers să dea telefon după salvare. A fost internată într-o secţie de psihiatrie, la un spital din alt oraş. Pe copil l-au crescut părinţii ei, după ce l-au adoptat, dar când băiatul a făcut un an, ei s-au mutat cu toată familia într-un sat mai aproape de spitalul unde era închisă Ioana.

Gabriela Maria Ionescu

Rubrica Întâmplări adevărate

O rubrică specială cu întâmplări adevărate, momente pe care le-am trăit sau ne-au impresionat de-a lungul anilor.

Sunt amintiri din trecut, poveşti de viaţă care ne-au marcat şi dorim să le împărtăşim. 

Numele protagoniştilor sunt fictive şi orice asemănare este pur întâmplătoare. Dacă şi voi aţi trăit o astfel de poveste, atunci,  faceţi-o cunoscută, ar putea fi o lecţie de viaţă.

4 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.