COMPOUNDS de John Dot S – Let’s take care of us

În data de 13.05.2016, începând cu ora 18, John Dot S organizează cu ajutorul Urban Collectors expoziția COMPOUNDS, expoziție în cadrul căreia vor fi expuse lucrări care fac parte din proiectul urban omonim.

Proiectul urban COMPOUNDS se îndreaptă către convingerea oamenilor de a fi mai prezenți în viața lor și la ceea ce se petrece în jurul lor, de a fi mai atenți la mediul înconjurător și la impactul acțiunilor lor, să-i convingă că un consum calculat și cât mai puțină risipă sunt în beneficiul tuturor, mai ales a generațiilor care vin după noi.

Van Gogh a analizat în profunzime lumea din jurul său. A descris-o prin desene, prin linii clare și tăioase. În frumusețea peisajelor artistului putem descoperi visul despre o lume așa cum o vedea el. În arta realizată de John Dot S regăsim lumea către care tindem dar pe care trebuie să o evităm pentru a nu ne autodistruge.

John Dot S a gândit Compounds ca un exercițiu, „o autoeducare prin care învăț să fiu mai prezent și atent la ce se petrece în jurul meu și la mediul în care trăiesc, ca pe viitor să nu ajung să mă protejez de el.

Acești omuleți in aluminiu spun povești și sunt mereu într-o situație, uneori comică, alteori mai puțin comică, mesajul fiind de a avea grijă de tot ce ne înconjoară.”

Expoziția are loc într-un spațiu vibrant, cu adânci legături cu întreaga comunitate artistică, într-o ambianță plăcută asigurată de către NotSoCommonDJ. Sesiunea de live painting susținută de artistul expozant JohnDotS și artistul Robert Obert asigură publicului iubitor de artă o înțelegere mai bună a procesului creativ și modalitatea în care se „naște” fiecare operă de artă.

Expoziția va fi deschisă publicului în data de 13.05.2016, începând cu ora 18.00, la Urban Collectors, Str. 11 iunie, nr. 35, et. 1, sector 4, București.

Despre John Dot S

La bază pictor cu o fire experimentală, descoperă la începutul carierei arta digitală (ilustrația), zonă artistică în care activează aproximativ 5 ani, până în momentul în care n-a mai suportat monitorul, tableta grafica, printurile și spațiul limitat pentru exprimarea trăirilor și ideilor.

Așa că a decis să se întoarcă la șevalet, la culoare, la pensulă și la experimentarea diferitelor tehnici. După aproximativ 1 an, descoperă tehnica stencil-ului, tehnică care l-a atras iremediabil.

De street-art s-a apucat în urmă cu un an, având nevoie de timp până la prima expoziție pentru a gândi, a experimenta și a crea “Compounds”. Îl ține în priza adrenalina pe care o are în momentul în care iese pe strada și lucrează (ferit de mulți ochi) și îl motivează ideea de a se juca cu spațiul, cu pereții și zonele în care își poate compune povestea.

Pentru mai multe detalii despre eveniment și despre proiectul urban îl puteți contacta pe:

John Dot

https://www.facebook.com/JohnPunctS1/

sjohnpuncts@gmail.com

.

 

4 COMMENTS

  1. Este lăudabilă inițiativa unui astfel de proiect care să ne facă conștienți de repercusiunile pe care le pot avea acțiunile noastre asupra mediului și implicit, asupra noastră.

  2. E chiar frumos acest proiect menit sa ne atraga atentia asupra unor lucruri cu adevarat importante. Mi-as dori sa se organizeze in mai multe orase, poate ca asa as putea si eu sa particip.

  3. Aplaud din inima aceasta initiativa……….nu e numai arta…….e inspiratie in viata de zi cu zi……doar uniti putem transforma viitorul in special pt generatiile viitoare……..au nevoie de exemple practice…..e superrrrr…..mult succes in tot ceea ce-si propune!!!!!!!
    Claudia

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.