Creaţii literare-Poezii-Daniel Vișan-Dimitriu

Creaţii literare-Poezii-Daniel Vișan-Dimitriu

    by -
    4
    Florina Cojocaru - Rodica Pricop Puşcaşu

    Creaţii literare-Poezii-Daniel Vișan-Dimitriu

    With you, mon amour, pot

    When I told you că je t’aime,
    Ma chérie din neighborhood
    N-am vrut nici să am problème
    Și nici words să îmi aud.

    And now what a hell să fac
    Când – voila! – au apărut
    Și I’m ready de-un attaque
    Căci voisin-ii m-au văzut.

    When I’m going up agale
    Scările, c-o lună-ntreagă,
    L’ascenseur spre dumitale
    N-a mers plus, it’s not de șagă.

    I don’t care de ei, iubire,
    Mais mon coeur bătând too hard
    To make love din leșuire
    Îmi era too bad la card.

    I hope, love, you’ll understand
    Car tu m’aime – așa socot –
    Et cu toi, ținut de hand,
    Oui, je monte și, maybe, pot.

    Despărțire online

    Azi-noapte m-am culcat târziu,
    -Mă știi doar, sunt un cafegiu-
    Trei filme am privit pe net,
    Am mai sorbit un cabernet,
    Am ros, pe rupte, mizilic
    Cu gândul că, măcar un pic
    De m-ai iubi, ai fi și tu
    Pe Facebook, însă nu și nu!
    Am așteptat, am tot sperat,
    Nerăbdător și disperat;
    Am adormit c-un gust amar
    Apoi, în noapte, un coșmar;
    Acum sunt trist, posomorât,
    Sunt indispus, dar hotărât
    Îți spun: – Adio, draga mea,
    Nu pot uita greșeala ta
    De-a nu îmi da, în timp util,
    Un „Like” la poza de profiL

    Minte la indigo

    Nu e cu-“ A fost odat’ ”
    și nici cu “de n-ar fi”,
    căci este zi de zi

    și –zău!- m-a încântat.

    Ea, nouăzeci de ani,
    el, nu-i decât un puști
    de-ți vine să-l deguști

    iar eu … sunt dintre fani.

    Cum am aflat de ei?
    Păi, nu mai știu nici eu!
    dar îi tot văd, mereu,

    zburând ca niște zmei

    la piață, în Obor,
    sau la vreun magazin,
    de-mi vine să mă-nchin,

    dar, cum să spun: ‘i-ador!

    Nu se feresc defel
    de lumea dimprejur,
    și sunt convins, vă jur:
    la minte sunt la fel

    Daniel Vişan Dimitriu
    Creaţii Literare

     

     

     

     

     

     

    4 COMMENTS

    Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.