Cronica unei lansări-Inocenţa Păcatului-Marius Albert Neguţ

   E dimineață. Privesc zăpada care a cucerit strada cu troienele sale, atât cu dor nestins de copilărie, cât și cu supărare.

   E martie și acum și-a găsit să cadă! În decembrie când ar fi luminat Crăciunul, nu a putut! bodogănesc în sinea mea, pentru că n-am ce face – că vreau, că nu vreau, la Brașov, tot trebuie să plec.

   Orlando, prietenul meu din copilărie, cel pe care l-am rugat să mă însoțească, mă zorește să urc în autoturism. Tot răul spre bine…, gândesc. Măcar am cu cine schimba o vorbă, după lansare, la Taverna Sârbului. Așa sunt eu… Prefer compania unui amic vechi, în detrimentul cunoștințelor noi. Nu știu de ce, dar nu mai am răbdare să descopăr oamenii din spatele măștilor. O fi semn de bătrânețe…

   D.N.-ul e liber. Mă gândesc la Nati, fiica mea cea mare a cărei zi de naștere s-a nimerit să fie tocmai azi, când am programată lansarea Inocenței. Îmi pare rău că nu-i pot fi alături, dar mai presus de orice, stresat de ușurința cu care i-am permis să dea o petrecere, sper să regăsesc locuința întreagă. Mă smulg din vise munții… Bucegii ne întâmpină cu măreția lor solitară, demnă de versurile poeților, de metaforele celor ce zgârie, ca și mine, hârtia virtuală a Word-ului. Nu mai sunt supărat pe zăpadă. Cum ar fi fost să-i revăd, fără cușma lor albă? Mă bucur de priveliște și kilometri zboară ca gândul, iar Brașovul mă primește frumos cum îl știu de mult.

   Prindem loc de parcare, plătim prin sms (se aude, doamna Firea?), apoi din trei pași, intrăm în hotel Coroana.

   De la fereastra camerei 107, vecină cu 108, cea care a avut onoarea de a-l găzdui pe marele Emil Cioran, studiez cu amar în priviri șirul oamenilor care mărșăluiesc pentru viață, de parcă cineva în lumea asta, ar avea dreptul să se folosească de trupul femeilor, pentru procrearea speciei, a neamului, ori pentru a se simți împăcat în cuget cu Biblia. Mă bucur că am aprofundat în romanul meu de debut abuzul Dictatorului, de mulți încă plâns, la adresa femeilor, cât și rezultatul oribil al politicii sale, reprezentat de umplerea până la refuz a caselor de copii, cu Îngeri Rătăciți.

            Oare, educația sexuală predată în școală, nu ar reprezenta o cale mai simplă pentru prevenția întreruperilor de sarcină, decât marșul acesta? Eu cred că, da! Mă întreb atunci, evident retoric: De ce, cea care se împotrivește este tocmai B.O.R.?

   Din fericire, oamenii mărșăluiesc organizat, dar mai ales civilizat și au tot dreptul să o facă, iar eu nu pot decât să mă bucur că trăiesc într-o țară în care ei își pot spune of-urile.

   Mă fac gigea, (cum ar spune bunica mea, care m-a învățat să citesc pe litere și căreia, îi datorez poate, prezența mea la Brașov) și plin de hotărâre, urmat îndeaproape de Orlando, neștiind că aș ajunge mai repede pe jos, mă arunc într-un taxi. Evenimentul lansării Inocenței Păcatului este programat pentru ora 18, astfel că, odată ajuns în aula Universității Transilvania, îi dau liber amicului meu dornic de pariuri sportive (ce vreți…? boală grea!) și mă îndrept spre standul Libris.

   Îmi admir romanele cu ochi de cititor incapabil încă să se definească drept scriitor, apoi cumpăr Trăiri Nespuse și 250 de kilometri și un secol de amintiri. Nu de alta, dar domnul Ciuchiță, cel care va lansa alături de mine, mi-a făcut deja onoarea de a-mi solicita autograful și, oricum, la îndemnurile repetate ale lui Arci, abia aștept să îl citesc.

   E abia 15-30 – am tot timpul din lume, astfel că, la pas domol, mă îndrept spre scena principală, cea de pe care doamna Marta Petreu încântă audiența. Dana Anghelescu, directorul editorial Libris, căreia îi datorez debutul, mă zărește și îmi zâmbește cum doar ea știe să o facă. Îi întind timid Trăirile Nespuse, acolo unde are așternut un crâmpei de inimă și o urmăresc cum îmi scrie câteva rânduri care îmi umplu sufletul de frumos.

   Apoi îmi spune că evenimentul meu începe la ora 16, în loc de 18 (Humanitasul nu a mai venit) și mă zăpăcesc. Am câțiva invitați (dar nu sunt sigur de prezența lor), astfel că, deși nesigur, accept.

   Abia apuc să-i strâng mâna domnului Ciuchiță și să ”reped” un sms către Orlando, că mă și văd așezat pe canapeaua centrală, studiat de privirile auditoriului, strângând timorat în mână carnețelul cu însemnări și ascultând-o pe Dana, cum mă prezintă, atât pe mine cât și Inocența Păcatului.

   Ah, dacă aș putea și eu vorbi astfel, probabil că, inima nu mi-ar mai zburda acum în piept ca un porumbel speriat! apuc să-mi spun și iată, trebuie să pun frâu emoției și să las cuvintele să curgă.

Cronica unei lansări-Inocenţa Păcatului-Marius Albert Neguţ

   Încerc să nu mă repet și totuși, o fac. Vorbesc despre ce mă doare pe mine: despre jertfa insuficient răsplătită a martirilor revoluției din 1989; despre copiii din orfelinate; despre modul în care ne irosim noi, ca popor organizat în stat, generațiile. Nu știu dacă mișc audiența, dar îmi spun of-ul. Mi-ar fi plăcut ca cineva să filmeze momentul, măcar pentru mine, să mă privesc critic și să pot astfel evolua.

   Într-un final blagoslovit de Dumnezeu, apare Orlando, mult prea târziu însă, pentru că, eu mulțumesc publicului, după care, de-a dreptul ușurat de povara de a fi în centrul atenției, privesc și ascult regalul domnului Lucian Ciuchiță – o lecție de dicție, de continuitate a mesajului, de, pe alocuri, impecabilă improvizație. Ascult și învăț, așa cum am făcut-o întreaga viață.

   Evenimentul se încheie cu o sesiune de autografe, după care semnez în Cartea de Onoare. Sunt copleșit de tovărășia aleasă în care se află numele meu.

   

   Anul trecut, imediat după lansarea Îngerilor Rătăciți, mult prea copleșit de emoții, am plecat. Acum, nu mai fac această greșeală și sunt răsplătit.

   În jurul orei 18, apar pe rând toți cei care îmi confirmaseră prezența. Sunt dezamăgiți de faptul că nu m-au putut urmări, iar eu mă străduiesc din răsputeri să le mulțumesc și să-i mulțumesc. Ani Chirilă și Dabija Rodica mă roagă să le semnez romanele – sunt atât de recunoscător, că nu-mi dă prin cap să fac măcar o fotografie cu dumnealor.

   Nu mă dezmeticesc bine, că, precum o zână bună, mezzo-soprana Operei din Brașov, domnișoara Sonia Hazarian mă învăluie cu zâmbetul său fermecător. Urmează un alt autograf, după care îl salut pe Cosmin Neidoni, alături de care am avut onoarea să lansez la București.

   Am să vă spun ceva… Jur că, rar mi-a fost dat să întâlnesc așa un băiat bun! Dacă în cartea sa, Viața la 40 de ani, a reușit să transpună doar un procent din sensibilitatea sa, citiți-l, căci merită! Iscălesc cu mână tremurândă prima pagină a Inocenței, conștient că, gestul mi-e mult prea sărac pentru a exprima onoarea care mi se face.

   Cosmin este urmat de Cezar Pârlog, iar acesta îmi semnează cartea sa – Ce mult te-am iubit.

   Vorbim, zâmbim, iar eu mă mir de faptul că mă simt atât de bine cu ei, de parcă mi-ar fi prieteni de când lumea. Mă relaxez și abia acum încep să mă bucur de clipă.

   Cosmin Neidoni mi-o prezintă pe Andreea Dragomir, bloggeriță la focuspeinima. Ieri a lansat: Să vezi ce-ți fac, Cucoana Răceală și azi, va vorbi publicului în calitate de coautor al Trăirilor Nespuse.

  Andreea se chinuie să mă convingă că ceea ce a făcut nu reprezintă ceva extraordinar. Surâd, pentru că are același stil de a se subaprecia ca și mine…

   Sunt prins într-un vârtej de emoții. Zăresc în jurul meu doar oameni speciali. Virgil Onița – promotorul culturii brașovene, îmi face onoarea de a-mi strânge mâna. Urmează Irinel Merlușcă, cel care semnează coperta îndelung lăudată a Inocenței Păcatului, după care, timid, o salut pe Maria Bălășcău, știind că ea este cea care-mi va furniza fotografii de la eveniment.

   Resimt emoțiile de anul trecut. E prea mult pentru un băiat simplu din Ferentari și cred că ar fi timpul să mă retrag la hotel.

   Ușor de zis, mai greu de făcut. În centrul Brașovului se desfășoară un raliu care blochează orice tentativă a mea de-a traversa spre centrul vechi. Cer sfatul unui polițist, iar acesta ridică din umeri, ceea ce nu îmi convine. Ignor comentariul unui brașovean veritabil, care, în ciuda faptului că mă exprim politicos, mă etichetează drept răgățean – Brașovul mi-a oferit o zi atât de frumoasă, încât nu mi-o poate strica nimeni.

   A doua zi, dis de dimineață, cumpăr câte ceva pentru cei dragi de acasă. Sunt obosit, nici nu aș avea cum altfel, după concertul sforăit de Orlando, întreaga noapte. Nu știu ce să fac… Actrița Claudia Motea m-a invitat la lansarea cărții dumneaei, Preludii în Cetatea Soarelui. Profit de moment pentru a recomanda tuturor spectacolul domniei sale, de pe scena Teatrului Național I. L. Caragiale din București. Regret și acum, că nu am mai tras puțin de mine, pentru a fi prezent la un eveniment despre care știu că a fost deosebit.

Plec mângâiat de gândul că și anul care vine, va fi din nou, Libris.

Autor: Marius Albert Neguţ

Libris

8 COMMENTS

  1. Nimeni nu ar fi putut prezenta aceasta lansare mai bine ca tine.
    Te felicit, Marius !
    Mulți ani frumoși fetei / fetelor tale !

  2. Felicitari Marius! O cronica mai frumoasa nici ca se se putea realiza, ai punctat foarte bine toate ingredientele literare care au contribuit la o minunata lansare de carte…Asa sa fie toate celelalte evenimente culturale care se vor organiza si, profit de aceasta ocazie, sa felicit inca o data incredibila echipa Libris…

  3. Felicitari Marius! O cronica mai frumoasa nici ca se se putea realiza, ai punctat foarte bine toate ingredientele literare care au contribuit la o minunata lansare de carte…Asa sa fie toate celelalte evenimente culturale care se vor organiza si, profit de aceasta ocazie, sa felicit inca o data incredibila echipa Libris…

  4. Multumim Marius ,ne-ai facut sa “traim” emotiile si frumusetea lansari.
    Felicitari prieteni dragi si mult succes in continuare!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.