viKtor. Umbre sub soarele Braziliei – Raul Neghină – recenzie

Titlul original: viKtor. Umbre sub soarele Braziliei

Editura: Tritonic

Colecția Mystery & Thriller

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 385

Gen: Thriller psihologic cu elemente S.F.

  „viKtor. Umbre sub soarele Braziliei” este un roman atipic, așa cum autorul ne-a obișnuit încă de la „Robinson Crusoe, ultima ispită”. Deși scrise în același stil accesibil, ce facilitează lectura, cele două cărți sunt foarte diferite din mai multe puncte de vedere: subiectul, modul în care planurile pe care se desfășoară acțiunea se leagă între ele, personajele și cel mai evident, spațiul. Dacă în „Robinson Crusoe, ultima ispită” acțiunea se petrece pe meleaguri dâmbovițene, în „viKtor. Umbre sub soarele Braziliei”, nici nu mai e nevoie să vă spun unde, este evident din titlu.

  Titlul ne dezvăluie și numele personajului principal. Vitor Ribeira este un informatician din Manaus, cu o copilărie nefericită. Tatăl său, fost luptător în Legiunea Franceză, a murit, iar mama sa l-a abuzat ani în șir, închizându-l în pivniță în timp ce ea avea întâlniri cu tot felul de amanți. Ba mai mult, fiind un copil supraponderal, diferit de colegii lui, a fost victima bullying-ului.

„Din cauza celor trăite în școală, Vitor își dezvoltase cu timpul niște antene foarte fine, menite să detecteze orice urmă de ofensă încă de la o distanță respectabilă, pentru a se putea proteja și apăra.”

 Ajuns adult, pe picioarele sale, cu o carieră de succes, Vitor își schimbă viața: își cumpără un apartament, slăbește și prin intermediul unui site de matrimoniale o cunoaște pe Celina, o fată ce locuiește la mare distanță de Manaus, într-o favelă din Rio de Janeiro. Parcurge lungul drum pentru a o întâlni în carne și oase, se îndrăgostește de ea și ca în telenovele braziliene, îi pune toată lumea la picioare: îi cumpără un apartament luxos, haine, bijuterii, o scoate din lumea săracă și dubioasă a favelei. Ba chiar pentru a-i susține noul stil de viață, intră în tot felul de ilegalități cibernetice și fără să-și dea seama, îi oferă Celinei calea spre pierzanie și spre destrămarea relației lor. „viKtor” este nickname-ul lui pentru activitatea online infracțională pe care o desfășoară.

  În acest punct al acțiunii, eram convinsă că se va menține în același ton romance/telenovelă braziliană, când brusc, urmează cu totul altă turnură. Celina îl părăsește și el își găsește refugiul într-un trib din pădurea amazoniană, la care apelase inițial cumpărând medicamente pentru impotență, afecțiune de care suferă, deși toate analizele sunt bune, psihicul având un mare impact.

 Planul principal al acțiunii se intercalează cu altele secundare. Fără a da spoilere, pot spune că ne trezim în mijlocul unui anchete polițienești, parte care mi-a plăcut cel mai mult, fiind o cititoare avidă a genului mystery-thriller. 

  Sunt tratate subiecte actuale, precum viața în favelele braziliene, discrepanța uriașă din societatea braziliană între bogații cu vile cu piscine pe care-i vedem în telenovele și viața în favele, unde infracțiunile și abuzurile sunt la ordinea zilei, pe fondul unei sărăcii lunii. 

„Asta, în timp ce privilegiații cei frumoși și bogați își duceau viața de vis acolo jos, pe străzile cu palmieri, conducându-și Porsche-urile și Lamborghini-urile pe șoselele largi și prietenoase, cu vedere spre coastă… Și trăiau în frumoasele lor vile, având slugi pentru orice, chiar și să-i șteargă la cur, dacă asta își doreau.

Iar aici, sus pe deal, se găsea favela, mahalaua unde oamenii trăiau la limita existenței, în cocioabe improvizate și neigienice. Și, în plus, acestei mahalale i se puse, în mod ironic, numele de Esperança. Mahalaua în care noaptea nu îndrăzneai să mai ieși afară, pentru că atunci era lumea traficanților de droguri și de tot felul de alte mărfuri ilegale, lumea gloanțelor și a împușcăturilor, a motoretelor ce li se ambalau motoarele cu furie – furie născută din frustrare și neputință.”

   În mjlocul acestei lumi lipsite de speranță, Luana, profesoara Celinei, este un om care face diferența. Improvizează o școală, cu posibilitățile ei modeste, scopul ei fiind să le ofere o șansă la educație copiilor.

   Este expusă și problema defrișărilor ilegale, a distrugerii ecosistemului pădurilor tropicale.

  Ce le lipsește acestor planuri ale acțiunii? Congruența. Deși cu siguranță toate se leagă între ele, sunt greu de urmărit și unele fire narative nu duc nicăieri. Sau nu văd eu unde duc. 

  Alternarea mai multor genuri literare mă obosește: începem cu romance ușurel și promițător, specific telenovelelor braziliene, continuăm cu aventurile lui Vitor prin pădurea amazoniană (aici recunosc că mă gândeam „Sper că nu-l lasă de tot în pădure până la final”), apoi vine partea mystery-thriller (ce aș fi vrut să fie mai mult explorată și despre care încerc să dezvălui cât mai puțin), după care virăm în S.F. (aici chiar n-am înțeles nimic, probabil și unde nu-mi place S.F.-ul, nu am nici un fel de conexiune cu lumea IT-ului și toate acele detalii tehnice m-au bulversat). 

  Surpriza plăcută a venit tot spre final, din povestea Mariei și a lui Rafael (nu vă spun cine sunt cei doi, va trebui să descoperiți singuri). Povestea lor și dragostea Mariei pentru copilul său sunt cele mai autentice din roman. Aș fi vrut să văd mai mult explorată partea aceasta, precum și cea de mystery-thriller. Poate într-un nou roman, ai cărui protagoniști să fie cei doi? Ar fi păcat să se irosească ideea, probabil că și alți cititori au rămas cu semne de întrebare. 

   Unde vorbim de congruență? La personaje. Sunt foarte bine construite: 

  Vitor este copilul abuzat atât acasă cât și la școală, rămas cu traume la vârsta adultă, care caută dragostea neprimită la persoane ce îl rănesc la rândul lor, repetând același ciclu. Lipsit de orice inteligență emoțională, extrem de naiv în relațiile interumane, în ciuda capacităților intelectuale foarte dezvoltate.

  Celina este tipologia fetei născute și crescute în sărăcie, promiscuitate și infracționalitate, ce-și dorește cu ardoare să iasă din acel mediu. Are, la rândul ei, propriile traume, proprii demoni interiori. Viața lipsită de griji pusă la dispoziție de Vitor nu îi este suficientă și găsește noi căi de a-și gestiona adrenalina și golul interior.

  Personal, mi-a plăcut mai mult „Robinson Crusoe, ultima ispită”. Înțeleg mult mai bine acțiunea, unde se petrece pe meleagurile noastre probabil, dar și pentru că planurile sunt mult mai congruente, nimic nu rămâne neexplicat, aici intervenind și preferințele fiecărui cititor: prefer lecturile cu o structură, în care totul se explică și se rezolvă la final, ca în romanele polițiste. Dacă vă place S.F.-ul și nu vă deranjează finalurile „în coadă de pește”, îmbinarea mai multor genuri literare, ar trebui să încercați „viktor. Umbre sub soarele Braziliei”. 

  Despre autor:

  Raul Neghină este născut la Timișoara, absolvent al Facultății de Medicină Generală din Timișoara, fost cadru didactic la UMF „Victor Babeș”, autor a peste 50 de articole științifice publicate în reviste internaționale.

  Din 2012 locuiește împreună cu familia în Germania, unde profesează ca medic și psihoterapeut într-o clinică de reabilitare psihosomatică.

  În afară de „Viktor. Umbre sub soarele Braziliei”, autorul a mai publicat și „Robinson Crusoe, ultima ispită”, precum și volumele de poezii „O secundă de viață” și „Farul de la capătul viselor”.

  Romanele „Amara, aripi de înger” (continuarea la „Robinson Crusoe, ultima ispită”) și „Ce frumoasă a fost viața” sunt în curs de apariție. Mai multe puteți afla pe  raulneghina.com