Cu cat merg mai repede cu atat sunt mai mica-de Kjersti Annesdatter Skomsvold-Editura ALL

Cu cât merg mai repede cu atât sunt mai mică de Kjersti Annesdatter Skomsvold-recenzie

Titlul original: Jo fortere jeg går, jo mindre er jeg
Editura ALL
Data apariţiei: Noiembrie 2013
Colecţia Strada Ficţiunii Contemporan
Număr pagini: 120

Rezumat: Mathea Martinsen a fugit de oameni toată viaţă, dar acum nu îşi mai doreşte decât să se ştie că a trăit. Aşa că îşi pune rochia de mireasă şi iese în lume. Însă nu e chiar atât de uşor să îi faci pe ceilalţi să bage de seamă că exişti. Uneori, cu cât mergi mai repede, cu atât eşti mai neînsemnat.
Profund şi mişcător, romanul tragicomic al lui Kjersti Skomsvold spune o poveste de iubire originală şi captivantă, fermecând cititorul cu graţia stranie a sentimentalismului nordic.
„O poveste de iubire cum nu se poate mai frumoasă.“ Der Spiegel
„Un debut literar excepţional!“ NRK
„Romanul lui Skomsvold este delicat, profund, comic şi îngrijorător de euforic.“Irish Times

Autoarea s-a născut în 1979 la Oslo. A urmat un curs de creative writing la Academia Nansen din Lillehammer, desăvarşindu-şi studiile literare la Universitatea din Bergen şi la Universitatea din Oslo.Şi-a făcut debutul în 2009, cu romanul Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică (Jo fortere jeg går, jo mindre er jeg; Editura ALLFA, 2013), nominalizat la Premiul Asociaţiei Librarilor din Norvegia şi la prestigiosul Premiu IMPAC.

Am ales această carte fără să ştiu prea multe despre ea sau despre autoare. Am observat că tind să fac asta destul de frecvent. Aleg cărţi fără să mă documentez înainte şi le citesc cu speranţa că intuiţia mea feminină nu va da greş. Cartea „Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică” nu este o carte obişnuită, banală. Nu este o poveste de iubire, nu este o comedie, nu este o poveste tragică. Este toate cele de mai sus şi în acelaşi timp nu se încadrează în nicio categorie. Cartea aduce o perspectivă nouă şi interesantă asupra singurătăţii.
Mathea Martisen este personajul principal al acestei cărţi. Cartea are o latura psihologică foarte complexă completată de umorul negru al protagonistei şi de caracterul tragic al celor povestite. Mathea este o persoană foarte retrasă, singura persoană de care se apropiase de-a lungul vieţii fiind Epsilon, soţul său, care în prezent nu mai era alături de ea. Mi s-a părut interesantă anxietatea socială a Mathiei, axietate manifestată la aşa nivel încât aceasta nu vorbise cu nimeni în afară de Epsilon patru ani de zile, se uită de zece ori pe vizor înainte să iasă din casă pentru a se asigura că nu se întâlneşte cu nimeni, nu cerea nici măcar pungi la magazin. Frica cu care protagonista vedea lumea, depăşea orice limită. În lipsa soţului său, Mathea a ajuns să îşi dorească moartea, să aştepte zi de zi ca numele ei să apară la pagina cu anunţuri funerare din ziar.

Cartea ne spune povestea unei femei într-un glob de cristal, pierdută într-un univers propriu, fără nicio legătură cu realitate. Un personaj tipicar, neobişnuit după standardele noastre, un personaj care îşi tunde bretonul punându-şi scotch pe frunte, tricotează bentiţe de păr, de la cele pentru păpuşi până la unele gigantice şi vorbeşte în rime. Avem un personaj care găteşte pentru întreg blocul, după care îi este prea frică de oameni pentru a ieşi din casă cu prăjiturelele. Avem în prim plan un om disperat în sinea lui de nevoia ca alţii să ştie că există, să-i dea atenţie, dar prea speriat pentru a spune măcar un „Bună”
„Tot ce-mi vine în cap să scriu este că mă numesc Mathea, şi asta şi scriu. Când citesc biletul văd că am scris „Mă numesc Mathea şi sunt singură”.Mă întreb dacă Epsilon ştia asta. Ştampilez foaia cu degetul, pentru a lasă urme de ADN, apoi strănut pe ea că să pun punctul pe i.”
De-a lungul cărţii apar flashback-uri din perioada în care era alături de soţul ei. Întreaga ei viaţă se învârtea în jurul lui, astfel încât în momentul în care el nu a mai fost lângă ea, Mathea şi-a pierdut orice motivaţie de a trăi, orice tel. Greşeala oamenilor care trăiesc pentru alţi oameni este aceea că în momentul în care aceştia dispar, odată cu ei dispare şi sensul realităţii şi scopul vieţii.
„-Probabilitatea de a fi lovit de fulger de două ori, în acelaşi loc, trebuie să fie mai mică decât Epsilon, unde Epsilon este ceva infinitzecimal, a zis el cu expresie solemnă pe chip.
Nu ştiam ce să-i răspund, aşa că la început nu i-am spus nimic, dar brusc mi-am amintit de sprâncene şi m-am grăbit să fac semnul pentru taur, mugind, pentru ca gestul meu să pară cât mai natural.[…]
-M-am gândit tot timpul cum îţi merge, şi mă simt uşurat să te văd din nou pusă pe picioare, mi-a spus el. Şi ştii tu, cred că te prinde bine şi când nu ai sprâncene, pentru că aşa chipul tău pare mai deschis.[…]
Imediat după ce am terminat şcoala, Epsilon s-a angajat şi ne-am căsătorit. De-atunci am fost doar Epsilon şi cu mine.”
Protagonista noastră este totuşi un personaj comic care îţi aduce zâmbetul pe buze cu glumele ei, rimele pe care obişnuia să i le spună soţului său, felul negru în care vede viaţa şi pasiunea ei pentru croşetat bentiţe. Mathea este un personaj uşor anormal într-o lume în care nimeni nu-i dă o şansă, nimeni nu înceacă să o cunoască.
Îmi amintesc o serie de pasaje în care ea încearcă să îşi schimbe viaţa, să cunoască oameni, să comunice, toate acestea finalizându-se cu anxietatea care acaparează totul şi nu îi permite să ducă planurile până la capăt. Mi se pare cu atât mai interesantă cartea cu cât ştiu că există oameni cu această problemă şi în realitate. Există oameni care se izolează de tot ce înseamnă societate, oameni care şi-ar dori companie, prieteni, dar căror le este atât de frică de orice tip de interacţiune interumană încât se închid între patru pereţi. Din punctul meu de vedere secolul nostru este secolul tulburărilor psihice, motiv pentru care cartea este ideală pentru cei care îşi doresc să vadă un punct de vedere tragicomic al singurătăţii, depresiei, fricii de societate.