Duel poetic: Vino în astă toamnă & Lumea lui
Duel poetic: Vino în astă toamnă & Lumea lui
Vino în astă toamnă…de Elena Volcinschi
Vino în astă toamnă și curmă-mi suferința,
Iertarea ta să-mi fie același nobil scut
Cu amurgul tău vino, să-mi năpădești ființa
Și-ți voi fi primăvara întâiului sărut.
Mai sufăr în tăcere, dorindu-ți mângâierea
Zac coapse-nfiorate, uitate-n triste doruri
Pe fruntea mea senină s-a așternut tăcerea
Obrajii nu mai saltă în jocuri de fioruri…
Aș vrea ca-n astă toamnă să-ți văd făptura dragă,
Să mă preling de dor pe brațele-ți întinse…
În copleșiri de doruri aș vreau o noapte-ntreagă
Să-ți rătăcesc pierdută, să uit c-am plete ninse…
Vino și fă-mi speranța apusă iar să învie
Și soarta întomnată s-o pot ușor căra…
La sânu-mi arde o rană, nepăsătoare, vie,
Cu calda-ți mângâiere tu o poți vindeca.
Orgoliul nu m-ajută…dispusă-s să cedez…
Cu tine vreau să-mpart timpul cel de pe urmă
Și să trăim în doi, iubirea-n al ei crez,
Spre iarnă amândoi, să mergem împreună.
Lumea lui, de Daniel Vișan-Dimitriu
Era din țara codrilor de piatră,
Din munții-nalți, cu vârfurile-n cer,
Și coborâse, mândru și stingher,
În căutarea unui loc de vatră.
Plecase din castelul de pe munte,
Acolo unde legea le cerea
Urmașilor: în neam să nu se-nfrunte
C-un frate ce regatul moștenea.
Netemător în marea aventură,
În căutarea unei țări a lui,
A renunțat la arme și armură
Și-a coborât pe aspre cărărui.
A mers, a mers, uitând de neodihnă,
Prin codri neumblați, cu ape vii,
Ce susurau și-l îmbiau la tihnă
În cântecul naiadelor zglobii.
Cutreiera pe dealuri, pe câmpie,
Se mai oprea la târle de ciobani,
Zâmbea, în drumul lui, la câte-o ie
Neliniștită-n grupuri de țărani.
Nu s-a oprit din căutarea lui
Decât atunci când, într-o bună zi,
A fost oprit de ochii ei căprui
Ce i-au șoptit: eu, lumea ta voi fi.
Ce părere aveţi?
Creaţii Literare/Dueluri poetice
Condeiul Ucenicului. Tinere talente
Ce fain sună!
Îmi place mai mult cea a lui Daniel Vișan-Dimitriu.
Da scrie foarte bine.Ma bucur ca-ti place
Multumiri si felicitari prietenilor nostri care ne incanta cu versurile lor.
Foarte frumoase versuri
Frumoase stihuri 🙂