Fantasy-ul literaturii engleze vs Fantasticul literaturii române

Fantasy-ul literaturii engleze vs Fantasticul literaturii române

Ce este basmul şi ce este fantasy-ul ?

    Basmul este o specie a genului epic, în proză sau în versuri, în care se relatează întâmplările fantastice ale unor personaje imaginare care se luptă cu forţele răului, pe care le înving. Termenul de „basm” provine din slavonescul „basnĭ”, însemnând „născocire”, „scornitură”, „minciună”.

   În literatura română, basmul a apărut din dorinţa individului de a se lăsa pradă unor noi forme de percepere a universului în care trăieşte. Scriitorii din România, au ales să „culeagă” din folclor aceste opere, pentru ca ca mai apoi să le reinterpreteze,  păstrându-le caracteristicile esenţiale precum formulele fixe, oralitatea. Reprezentanţi de seamă sunt Petre Ispirescu, Ion Creangă, Nicole Filimon, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale.

     De cealaltă parte, « fantezia » este o subspecie a fantasticului, care foloseşte din plin magia. Suportul acesteia este imaginaţia. Reprezentanţi de seamă sunt J.R.R. Tolkien, Ursula K. Le Guin, Moony Witcher, C.S.Lewis, J.K.Rowling, Anne Rice.

     Mare atenţie a nu se confunda specia basmului cu subspecia fanteziei. Caracterul princiar al „fantasy-ului” este imprevizibilitatea de care dă dovadă neurmând un plan dat, totul e cuprins de vălul necunoscutului. Punctul  de plecare al subspeciei este lumea comună, pe care o părăseşte şi intră într-o alta cu noi reguli.

    Ceea ce leagă cele două specii literare este apartenenţa la fantastic. Fantasticul reprezintă acea nesiguranţă citită pe chipul cititorului, în momentul în care nu mai poate să distingă ceea ce este real, de ceea ce este plăsmuit. Când realizează sfera în care se află, opera numai poate fi considerată fantastică. Conform lui Ţzvetan Todorov, pentru ca un text să fie inclus fantasticului, trebuie să satisfacă următoarele condiţii: „trebuie să-l oblige pe cititor a considera lumea personajelor drept o lume a fiinţelor vii astfel încât să ezite între o explicaţie naturală şi una supranaturală a evenimentelor evocate. Această ezitare poate fi împărtăşită de unul dintre personaje…ultima condiţie cere cititorului să adopte o anumită atitudine faţă de text:să refuze atât interpretare alegorică cât şi pe cea „poetică”.

    Pentru a scoate în evidenţă trăsăturile basmului şi fanteziei am realizat o comparaţie între„Făt-Frumos din lacrimă” scris de Mihai Eminescu şi seria „Harry Potter” scrisă de J.K.Rowling.

       În  basmul  „Făt-Frumos din lacrimă ”acţiunea se desfăşoară linear – un cuplu împărătesc, îşi dorea foarte mult un copil. În timp ce împărăteasa se ruga la icoana Maicii Domnului,  a observat că aceasta lăcrima. Tânăra înghite lacrima, devenind însărcinată. După câteva luni, împărăteasa dă naştere unui „fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunii”. Când ajunge la maturitate, Făt-Frumos va pleca în lume – motivul călătoriei iniţiatice. Eroul va fi supus multor încercări, în final căsătorindu-se cu fiica Mumei Pădurii.

   Schema basmului este respectată – situaţia iniţială, călătoria iniţiatică, apariţia forţelor Răului, încercările la care este supus eroul, lupta cu forţele Răului şi victoria Binelui, recompensa finală.

   „Harry Potter” prezintă aventurile unui copil orfan, care află la vârsta de 11 ani cine este cu adevărat – un vrăjitor. Datorită abilităţilor sale Harry va fi admis la „Şcoala de magie, farmece şi vrăjitorii, Hogwarts”. Seria „Harry Potter” cuprinde opt volume şi fiecare dintre acestea prezintă câte un an din viaţa protagonistului, respectiv al fiului său.

   La începutul primului volum, cititorul este introdus într-un cadru cât se poate de banal – „Domnul şi doamna Dursley de pe Aleea Boschetelor numărul 4, erau foarte mândri că erau normali, slavă Domnului!”. Urmând firul întâmplărilor vom observa intervenţia supranaturalului „o ştire stranie: au fost observate peste tot în oraş bufniţe, cu un comportament cât se poate de ciudat…sunt văzute peste zi”. Interesante sunt numerele ce par a domina întreaga lucrare – „Aleea Boschetelor numarul 4”, „peronul 9 şi 3/4” şi modul în care autoarea echilibrează balanţa dintre ceea ce aparţine realităţii şi ceea ce aparţine exclusiv fantasticului. Observăm utilizarea temei „eului” :cea a privirii. Todorov afirmă că „ori de câte ori vreun personaj al povestirii are de făcut un pas hotărâtor către supranatural, oglinda este nelipsită”. În opera lui J.K.Rowling, oglinda este simbolizată atât prin zidul care se deschide în faţa băiatului pe Aleea Diagon „ciocăni de trei ori cu umbrela lui în acel punct. Cărămida atinsă începu să se mişte, iar în mijlocul ei apăru o gaură care se mări şi se tot mări, până se făcu suficient de mare chiar şi pentru Hagrid, şi amândoi trecură dincolo de zid, pe o străduţă întortocheată, care cotea la stânga” , cât şi prin imaginea peronului „la 9 şi ¾ …băiatul dispăru ca prin minune, până să-şi dea seama Harry”. Acestea revelă ideea de ruptură totală de obiectiv şi căderea în imaginar „ Băiatul privi în urma lui şi văzu cum spărtura din zid se micşora văzând cu ochii, până dispăru de tot”.

   O trăsătură comună între basm şi fantasy rezidă în specificul personajelor – în basmul lui Eminescu, Făt-Frumos are un buzdugan şi un cal magic; în opera lui J.K.Rowling, Harry are puteri magice, este uşor de recunoscut datorită cicatricii în formă de fulger de pe frunte, are o baghetă magică. Ambii protagonişti au de parcurs un drum iniţiatic, care se va finaliza prin victoria Binelui. La mijlocul fiecărui volum, Harry are de depăşit un obstacol – de obicei în apropierea examenelor de sfârşit de an şcolar. Excepţie fac cartea a şaptea – aceasta ilustrează lupta finală dintre Harry (Binele) şi Lordul Cap-de-Mort (Răul)şi a opta. Elementele fantastice prezente în cele două lucrări, acestea sunt de diferite tipuri – în „Făt-Frumos din lacrimă” se disting calul fermecat, puterile eroului, existenţa regelui ţânţarilor, Muma Pădurii, Gerarul; iar în „Harry Potter”, observăm creaturile magice (centauri, fantome, goblini, elfii de casă, Dementori, Thestrali, vârcolaci, animalele lui Hagrid etc.), a obiectelor magice, Ministerului Magiei, locurile în care se află Harry, vrăjile.

   Din perspectiva temelor abordate, în cadrul basmului remarcăm pe cea a luptei dintre Bine şi Rău; în cadrul seriei „Harry Potter” fiind dominantă tema morţii (autoarea confirmă acestea „cărţile mele vorbesc pe larg despre moarte. Se deschid cu moartea părinţilor lui Harry. Observăm apoi, obsesia lui Cap-deMort în cucerirea morţii şi călătoria în aflarea imortalităţii. Înţeleg şi eu de ce Cap-de-Mort doreşte să o stăpânească. Tuturor ne este frică de ea”).

    În concluzie ceea ce contează cu adevărat este conţinutul lucrării, modul în care este citită şi înţeleasă. Pentru literatura fantastică din zilele noastre, basmul reprezintă punctul de plecare spre aventura denumită scriere.

    BIBLIOGRAFIE

„Introducere în literatura fantastică” Ţzvetan Todorov, Editura „Univers”, Bucureşti, 1973

„Dicţionarul Explicativ al limbii române” Editura „Academiei Republicii Socialiste ”, România, 1975

„Harry Potter şi piatra filozofală” J.K.Rowling

„Făt-Frumos din lacrimă” Mihai Eminescu

                        SITOGRAFIE

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Fantezie_(gen_artistic)

http://en.wikipedia.org/wiki/Harry_Potter#Structure_and_genre

http://www.wattpad.com/120893-useful-information-on-harry-potter-elements

http://mariantruta.ro/precaritatea-canonica-a-fantasy-ului-romanesc/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Basm