„Voia să picteze. Doar să picteze. Nu putea trăi fără să picteze. Pictura era pentru ea ca mâncarea sau aerul. Dar pentru a picta, pentru a fi creativă, avea nevoie de un anumit echilibru sufletesc, de putere. Iar pe acestea nu le putea găsi decât cu ajutorul lui Diego.”

Frida Kahlo și culorile dragostei de Caroline Bernard - Editura Nemira

Frida Kahlo și culorile dragostei, de Caroline Bernard – Editura Nemira – recenzie

Frida Kahlo și culorile dragostei

Autor: Caroline Bernard

Titlul original: Frida Kahlo und die farben des lebens

Editura: Nemira

Colecția Damen Tango

Anul apariției: 2022

Traducere din limba germană de: Irina Cristescu

Număr pagini: 307

Gen: Biografie romanțată
Cotație Goodreads: 3,79

  Despre Frida Kahlo s-au scris multe cărți și de fiecare dată, indiferent de perspectivă, sunt fascinată să-i redescopăr povestea. Povestea unei femei puternice într-un trup fragil, măcinat de vicisitudinile vieții.

„- Nu cred sub nicio formă că ești o floare fragilă, îi zise el, chiar dacă arăți ca una.

Frida îl privi întrebător.

– Arăți, într-adevăr, ca o floare, ca un boboc delicat și firav, dar nu ești deloc fragilă. Ești puternică precum este și floarea, pentru că pe ea o îndoaie vântul, dar reușește să reziste chiar și unei furtuni.”

  Frida a suferit de mică, de când a contactat un virus teribil și des întâlnit în acea perioadă, poliomielita. A rămas cu un picior slăbit, iar la tinerețe, a fost victima unui accident de autobuz. Rezultatul? Coloana și un picior distruse, uterul perforat.

  În urma acelui accident, Frida și-a sublimat durerea prin pictură. Așa au luat naștere multe tablouri de ale ei.

„Sigur, tot prizonieră sunt, dar măcar sunt prizonieră într-o lume colorată, gândi ea, cufundându-se epuizată în perne.”

„În picturile mele mă caut pe mine însămi. Pe cea care a mai rămas din mine după accidentul ăla nenorocit. M-am făcut praf în autobuz, iar în tablouri încerc să mă recompun. Caut ceva care să facă legătura dintre mine și viață.

În timp ce povestea, îl privea plină de speranță.

Diego tăcu și o privi îndelung în ochi. La rândul ei, Frida citi într-ai lui că înțelegea despre ce vorbea.

– Atunci, nu te opri, îi zise el. Pictează-ți propria revoluție. Nu-ți fie teamă de nimic atunci când pictezi. Lasă să iasă totul la suprafață. Nu te lăsa oprită de nimeni și de nimic.”

  Pictura a apropiat-o de Diego Rivera, cel care avea să-i fie partener pentru tot restul vieții. O relație toxică i-a unit pe cei doi, o poveste de iubire tumultoasă, ce a supraviețuit unui divorț, celor trei sarcini pierdute și multiplelor infidelități, de ambele părți.

„Tu ai o imagine mult mai romantică despre iubire decât el. Dar nici nu poți trăi fără el, zise Anita.

Frida oftă.

– Dar nici cu el nu pot trăi.”

„Își aminti de profeția lui Agosto. Ce îi zisese acesta? Că Diego și ea erau precum soarele și luna. Nu puteau trăi despărțiți, chiar dacă își făceau mult rău unul celuilalt.”

  Frida și-a dorit mult copii, dar din cauza problemelor de sănătate, nu a putut să-i aibă. A rămas însărcinată de trei ori, de două ori a pierdut sarcina, iar ultima dată a fost nevoită să avorteze, pentru a nu-și pune viața în pericol.

  Frida, o femeie complexă, împărțită în două: mexicana și americana. Frida iubea Mexicul, cu tot ce înseamnă el: tradiție, culoare, mâncare… „Cele două Fride”, tabloul ei celebru…

Dar dacă de fapt există două Fride? Frida Rivera, o femeie din Mexic, care se îmbracă în veșminte colorate, ieșind peste tot în evidență. Care se înconjoară de iconițe, care are un soț, părinți și surori, câini și o grădină. Care este genul de soție ce îi duce soțului mâncarea la serviciu. Dar sunt și Frida Kahlo, o femeie modernă care locuiește la hotel, o femeie care fumează și bea, o comunistă fără copii, care călătorește prin lume neînsoțită de bărbat…”

  I-a fost greu să stea departe de țara sa, în New York, pentru a-l susține pe Diego în cariera sa. Suferea și pentru că mereu s-a aflat în umbra sa, deși ea avea un alt stil de pictură, nu mai puțin valoros.

„Cât de apropiat de starea originară a lumii era totul aici, spre deosebire de gălăgia și de caracterul și de caracterul artificial al Americii. Acum putea să savureze liniștea din Coyoacan, să asculte zgomotele obișnuite, să mănânce mâncare mexicană, să vorbească în limba ei. Se ridică din pat cu un zâmbet fericit pe buze.”

„Cât de mult îi lipsise Mexicul în ultimele luni, țara care o atingea profund și de care se simțea legată prin istoria comună! Aici, un arbore înflorit de jacaranda sau o femeie indigenă frumoasă în drum o făcea să lăcrimeze. Aici se aflau familia și prietenii ei. În America, totul era rece și superficial, oamenii nu-ți îngăduiau să te uiți în sufletul lor. Acolo nu avea niciun prieten. Oftă. Evident că avea să îl însoțească pe Diego. Niciodată nu l-ar fi lăsat să plece singur.”

„Ce era ea? Nimic mai mult decât un accesoriu exotic din umbra lui Diego. Ce căuta ea acolo, în orașul acela care nu îi plăcea deloc și care o paraliza? În loc să picteze, cheltuia sume enorme pe flori și era nefericită. Și se pierdea pe sine însăși.”

  Din acest punct de vedere, romanul este atmosferic, descrierile Mexicului sunt vii, cu tot ceea ce îl caracterizează. O viziune romanțată asupra vieții celebrei pictorițe, o carte ce se citește ușor și cu plăcere, mai ales dacă ești atras de Mexic, artă și povești de dragoste.

Despre autoare:

  Caroline Bernard este o scriitoare germană, pe numele său real Tania Schlie. A lucrat mai mulți ani ca redactor la edituri prestigioase, iar până în prezent a publicat 11 romane și lucrări de nonficțiune.

  Printre acestea se numără: „Rendezvous im Cafe de Flore”, „Die Muse von Wien”, „Frida Kahlo și culorile dragostei”, „Die Frau von Montparnasse”.

Carte disponibilă pe site-ul Nemira

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

 

6 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.