Gheorghita
A fost odată...Poveşti adevarate
Gheorghiță
Primăvara apăruse din senin, aşa… pe nepusă masă, de parcă nici nu fusese iarnă grea. Pâraiele curgeau năvalnic, umplând malurile cu apă, iar aerul era plin de susur şi mirosuri ameţitoare. Pădurea din apropierea satului Dealu îşi schimba hainele, iar imaşul de la Holea trăia cu intensitate învierea. Firele de iarbă îşi croiau drum spre soare, păpădiile străluceau ca nişte stele iar tufişurile de măceşe se scuturau sub răsuflarea caldă a vântului. Din când în când, ciripitul păsărelelor împrăştia liniştea şi învolbura mintea oamenilor. Venea alt timp, iar gândurile tuturor se îndreptau spre schimbarea ce cuprinsese câmpul, pădurea, pâraiele şi parcă şi pe ei.
Sub streaşina pădurii, Gheorghiţă îşi încălzea privirea cu jocul mieilor şi urmărea liniştit dansul curios al unui fluturaş firav abia trezit din amorţire. Îi plăcea cum îşi mişca aripioarele şi cum îi tremurau picioruşele subţiri ca nişte fire de păianjen, atunci când îşi găsea loc unde să stea. Alungă cu mâna o albină care bâzâia veselă pe lângă pălărioara lui, căutând cu privirea fluturaşul. Îl zări aşezat pe o ridicătură de pământ, pe care iarba crescuse deasă şi verde. Se apropie uşor, simţind sub tălpile goale viaţa care zvâcnea neobosită spre lumină. Era linişte, în depărtare numai pădurea foşnea uşor lovindu-şi crengile în aşteptarea mugurilor. Îşi potrivi pălărioara, apoi se aplecă brusc să prindă fluturaşul… . Acesta zbură, iar Gheorghiţă râse privindu-i fîlfâirea aripilor albe.
Se întinse relaxat pe ridicătura cea verde, iar privirea lui de copil se odihni pe limpezimea nesfârşită a cerului. Desluşi zborul păsărilor în depărtare şi încremeni când zări umbra unei berze. Chiar era primăvară! Simţi cum bucuria urca precum o flacără spre inima lui şi gândurile i se învălmăşiră închipuind poteci pe care paşii lui lăsaseră urme.
După un timp se ridică, sprijinindu-şi palma de pământul care întinerea sub căldura soarelui. Dar, acolo, ascuns de mănunchiul firelor de iarbă era ceva, un obiect cum nu mai văzuse, o bucată de metal ce semăna cu bășica pe care îl lăsa tata să o umple cu grăunțe iarna, când tăia porcul. O scoase cu mâinile goale, o cercetă, o şterse cu poalele cămăşuţei, apoi o aşeză la loc în iarbă. Nu ştia ce să facă, ar fi lăsat-o acolo, dar o curiozitate imensă îl îndemna să se mai uite la ea. În preajmă nu era nimeni, iar oile pășteau liniștite.
Apucă bucata de metal, o ţinu un timp în palme, cântărind posibilitățile pe care le avea, apoi o trînti cu putere de o piatră. Un zgomot teribil sfâşie aerul cu biciuiri de foc, bucăţi de iarbă plutiră deasupra lui, simţi o arsură iute care-i smulse un strigăt tânguitor şi care se pierdu uşor ca un vaiet. Ochii alunecară pe cerul deschis şi încercară să se agaţe de norul care îşi desfăcea uşor marginile. Încercă să se ridice, dar obrazul i se lipi de moliciunea caldă a ierbii. Mirosuri cunoscute se învălmăşiră în nările flămânde, pustiindu-i gândurile, urechile îi țiuiau puternic. Glasuri amestecate veneau dinspre sat, iar timpul părea să se fi oprit în loc. Clipi încet și deschise ochii. Fluturașul i se așeză pe obraz, mângâindu-l cu aripile. Băiatul scoase un geamăt prelung și oftă din coșul pieptului.
Se aşternu liniştea, iar Gheorghiţă pătrunse în veşnicia ei… .
off,mai,asa trista poveste…
Foarte frumoasa povestea. Ma bucur ca ai ales sa ne-o impartasesti si noua! locco_smiley_13
Trista povestea! Banuiesc ca este o poveste reala 🙁
Foarte frumoasa povestea, nu ma asteptam insa la acest final trist. Dar asa este, povestile reale nu au intotdeauna finaluri fericite…
O poveste emoționantă, dar frumoasă 🙂
O poveste tristă, într-adevăr, dar foarte bină scrisă. Felicitări, Andreea! Mai așteptăm și alte povești!
Trist.. 🙁
Imi place foarte mult felul tau de a-ti impartasi gandurile.
Mulțumesc mult!
frumoasa si trista povestea!felicitari andreea,te mai asteptam. locco_smiley_10 locco_smiley_10