Improvizatia si teatrul de Keith Johnstone-Editura Tracus Arte

Improvizaţia şi teatrul de Keith Johnstone-recenzie

Editura Tracus Arte
Traducere: Monica Anastase
285 pagini
An apariție în România: 2014

Relația lui Keith Johnstone cu teatrul a început în anul 1956 când directorii artistici ai Royal Court Theatre i-au solicitat să scrie o piesă de teatru. După câțiva ani devenise el însuși Director Artistic Asociat, lucrând ca secretar literar și regizor și ajutând la coordonarea Grupului Scriitorilor. Tehnicile și exercițiile de improvizație apărute acolo pentru încurajarea spontaneității și aptitudinilor narative au fost dezvoltate ulterior prin atelierul pentru actori și apoi prin demonstrațiile făcute în școli și facultăți, și în final prin înființarea unei companii de teatru numită The Theatre Machine.

Exercițiile de improvizație Keith Johnstone sunt o formă de teatru în care sunt folosite tehnici de improvizație teatrală pentru a crea dialoguri, scene sau povestiri.
Metoda lui Keith Johnstone îmbunătățește capacitatea de ascultare, capacitatea de a face propuneri clare, capacitatea de a reacționa spontan și cu încredere.

”Johnstone sugerează zeci de tehnici practice pentru încurajarea spontaneității și originalității prin surprinderea subconștientului. Dar ceea ce face cartea atât de amuzantă este spiritul autorului. Veți constata că acest volum este o sursă inepuizabilă de sugestii nebunești pentru eliberarea imaginației împietrite.” – Daily Telegraph

Cartea este împărțită în cinci părți: ”Însemnări despre mine”, ”Statut”, ”Spontaneitate”, ”Aptitudini Narative” și ”Măști și Transă”, în care autorul ne dezvăluie, din propria sa experiență, diverse tehnici și exerciții foarte ingenioase pentru a stimula emoția, pasiunea, spontaneitatea, curiozitatea, creativitatea. Deși aceste instrumente se adresează în special actorilor care trebuie să le stăpânească pentru a reuși să captiveze publicul și a-l transpune în universul creat de jocul lor, pot fi utilizate cu mult succes și de oamenii obișnuiți în relațiile de zi cu zi, pentru a-și stimula creativitatea, a se elibera de teamă, închistare și de prejudecăți, a interacționa mai bine cu cei din jur.

”Nici nu știu cui nu i-aș recomanda această carte: e la fel de importantă pentru actori cum e și pentru profesori, dar nu văd de ce n-ar fi la fel de importantă și pentru contabili, medici sau ornitologi. E la fel de importantă pentru fiecare om care întâlnește alți oameni, pentru că ne explică cum am fi noi, ființele umane, de fapt, dacă n-am avea ghinionul de a încăpea pe mâna Sistemului.” – Vlad Massaci, regizor

În prima parte, autorul ne descrie puțin evoluția sa, modul cum și-a schimbat percepția asupra realității. Este deosebit de interesant punctul lui de vedere că educația poate reprezenta uneori o involuție, un proces care inhibă creativitatea și spontaneitatea.
”Oamenii se gândesc la profesorii buni și profesorii răi ca fiind implicați într-o aceeași activitate, ca și cum educația ar fi o substanță, iar profesorii răi oferă puțină substanță, pe când profesorii buni – multă. Astfel este greu să înțelegem că educația poate fi un proces distructiv, și că profesorii răi distrug talente, iar profesorii buni și cei răi sunt implicați în activități opuse.”
Autorul ne dezvăluie apoi prima lecție predată de unul dintre profesorii sai, Anthony Stirling, de neuitat și total derutantă, ce avea să își pună o amprentă definitorie asupra evoluției sale ulterioare. Mai precis, profesorul se purta cu ei de parcă erau o clasă de copii de opt ani. Le-a cerut să facă o vopsea neagră, groasă ca un gem, și să traseze pe hârtie urmele lăsate de un clovn pe motociclu. Apoi le-a cerut să coloreze urmele, iar spațiile goale să le umple cu niște tipare, orice doreau ei. Autorul ne dezvăluie că era complet derutat și, în același timp, se străduia din răsputeri să facă ceva corect, care să demonstreze talentul lui incontestabil la desen, pe care știa că îl are. Din păcate, rezultatul a fost catastrofal, o mîzgăleală fără noimă. S-a consolat totuși văzând că și celilalți colegi realizaseră ceva asemănător. Profesorul le-a arătat atunci niște desene realizate după aceleași cerințe ca ale lor, absolut superbe. Toți au fost convinși că cei care le pictaseră erau dintr-o clasă superioară, iar profesorul le arăta cât de mult vor putea să evolueze după terminarea cursului. Au fost cu toții complet stupefiați când au aflat că desenele aparțineau unor copii de opt ani. Copiii folosiseră întreaga suprafață a foii, dar o făcuseră cu multă dragoste, bun gust, atenție și sensibilitate. Autorul a avut o revelație ce l-a schimbat radical: ”Era confirmarea finală că educația mea fusese un proces distructiv.”
Stirling era convins că arta este ”înlauntrul” copilului și nu ceva impus de un adult.
”Mulți copii cu imaginația secătuită au fost supuși unor eforturi viguroase și severe de a elimina fantezia prea devreme. Le este frică să gândească.”
Din păcate, în viață de multe ori suntem atât de dornici să facem ceea ce este ”corect” încât căutăm instinctiv să facem ce am fost învățați și ceea ce avem impresia că se așteaptă de la noi și astfel ne înăbușim complet imaginația și creativitatea.
”Dacă îi spun unui student ‘Spune-mi un cuvânt’, probabil va rămâne cu gura căscată. Vrea un context în care răspunsul lui să fie ‘corect’. Vrea ca răspunsul să îi aducă niște puncte, doar pentru asta sunt răspunsurile, așa a fost el educat.”
Provocat să răspundă spontan, studentul ezită un moment, întrucât vrea să își pastreze scuturile. ”Când faci sau spui ceva spontan, îți arăți adevăratul sine, spre deosebire de sinele pe care ai fost educat să-l prezinți.”
Astfel apare un proces absurd de bruiaj. Îți analizezi gândul, vezi dacă îți convine ce dezvăluie despre tine, iar apoi îl înlocuiești cu altul, confortabil pentru zona ta de siguranță.

Un artist adevărat însă nu poate exista fără fantezie.
”De ce să eliminăm fantezia? Odată ce eliminăm fantezia, nu mai avem artiști.”
Diferențele culturale și procesul de învățare, atât de diferit în fiecare țară, au un efect direct asupra numărului de artiști. ”Inteligența este proporțională cu populația, dar talentul pare să nu aibă legătură cu numărul de oameni.”

Jocurile folosite de profesorii de la școlile de actorie pentru a dezvolta imaginația, creativitatea și spontaneitatea au fost ”împrumutate” și de către psihologi.
”Majoritatea psihologilor care folosesc jocuri se bazează foarte tare pe descoperirile celor ce lucrează în teatru, și bănuiala mea este că ‘visul ghidat’ a venit din teatru inițial.”
Aplicând corect aceste jocuri, majoritatea oamenilor vor avea experiențe foarte plăcute.
”Dacă te pun să te întinzi pe jos, să închizi ochii și să te relaxezi, și să spui ce îți dă imaginația, probabil că vei intra într-o stare de relaxare profundă, și în loc să ‘te gândești la lucruri’ experiențele vor părea că ți se întâmplă cu adevărat.”

Jocurile, tehnicile și exercițiile descrise în carte îi ajută pe cursanți să învețe să asculte, să-și dezvolte capacitatea de observare, să-și îmbunătățească intuiția, să-și dezvolte imaginația, să-și elibereze creativitatea, lucruri care îi vor ajuta în final să facă alegeri pozitive, să-și piardă teama de eșec și să poată vorbi în public.

Vă invit să descoperiți singuri în carte jocurile, tehnicile și exercițiile, deosebit de ingenioase, utile și stimulatoare, propuse de autor pentru dezvoltarea imaginației, creativității și spontaneității, unele experiențe descrise sunt de-a dreptul fascinante, iar reflecțiile autorului vă vor pune pe gânduri și vă vor provoca la propria analiză.

Cartea  Improvizaţia şi teatrul de Keith Johnstone fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată din librăriile online

Autor: Tyna