Interviu cu Cristi Nedelcu - autor român

Interviu cu Cristi Nedelcu – autor român

Interviu cu Cristi Nedelcu – Graffiti.

1.Cine este Cristi Nedelcu omul și cum a devenit autor?

  C.N: Îmi este greu să vorbesc despre mine și mai ales îmi este greu să separ omul de autor. Pentru că, în mintea mea, nu sunt două ipostaze diferite, ci fețe ale aceleași persoane. Cum am devenit autor? Este o întrebare care ar putea naște câteva cărți, pentru că pune în discuție o temă importantă ”De ce scriem?”. Eu scriu pentru că simt că așa înțeleg mai bine lumea, pentru că așa cred că îmi găsesc locul în ea, și pentru că fără scris aș simți că lipsește ceva din mine.

2. Cum a luat naștere Graffiti și de ce proză scurtă?

  C.N: Graffiti a fost mai întâi un proiect fotografic. Mult timp, undeva în centrul Craiovei, a existat o inscripție care mă întreba de câte ori treceam pe lângă ea ”Ce se întâmplă cu noi?” Mi-am dorit mereu să fotografiez acea inscripție, dar niciodată nu am făcut-o. Până când s-a șters. Atunci am început să devin mai atent la inscripțiile de pe zidurile orașului, pe care le fotografiam și pe postam pe facebook sub haștagul #zidurilepovestesc.

  La un moment dat mi-am pus întrebarea ce imbold mână pe cineva care ia un spray și scrie pe un perete ”Tot ce este interzis este palpitant”. Și am început să scriu o poveste, care pornea de la aceste mesaje. Cred că prima a fost ”The girl with the broken smile”.  Apoi poveștile s-au înmulțit și a ieșit un volum. Inițial se numea ”Povestiri de pe ziduri”, dar apoi în urma discuției cu editura, am ales ”Graffiti”.

  De ce proză scurtă? Pentru că erau multe graffiti care își așteptau rândul să le fie spuse poveștile. Și pentru că genul acesta de literatură, care îmbină povestea cu fotografia unui graffiti, și pe care fără modestie trebuie să spun că nu l-am mai văzut în altă parte, se pretează cel mai bine unui astfel de tip de scriere. Nu văd un roman scris în felul acesta.

3. Știu că îți place poezia. Ai un poet preferat? Ne spui câteva versuri frumoase?

   C.N: Nu știu dacă am citit undeva sau ideea asta s-a născut în mintea mea că poeții sunt mai puțin importanți decât poezia. Poezia este calea cea mai scurtă de a spune lucruri esențiale despre noi și despre lumea noastră. Asta nu înseamnă că nu am poeți care îmi plac mult – Sorescu, Emil Brumaru și Magda Isanos de la noi, Pasternak, Fernando Pessoa și Charles Bukowski de prin alte literaturi. A, și Shakespeare, evident. Pentru că este nu doar un mare dramaturg, ci și un mare poet. Și ca o dovadă, uite cum sună sonetul 66 al lui Shakespeare în traducerea lui George Pruteanu:

Lehămețit de tot, aş vrea să mor:

Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,

Pe cei cinstiţi, în cerşetori schimbaţi,

Credinţa, marfă ieftină-n obor,

Fecioara pură – scoasă la mezat,

Onoarea – aur fals, înşelător,

Cel drept, de forţa strâmbă-nfrânt uşor

Desăvârşirea luată drept păcat,

Frumosul – sugrumat de-un zbir mârşav,

Cuminţii – bănuiţi de nebunie,

Curatul adevăr – numit prostie,

Şi Binele – dat Răului ca sclav…

De toate scap, de fac ultimul pas,

Dar, dacă mor, iubirea-mi cui o las?

4. Preferi clasicii sau autorii contemporani? Ne dai un nume?

   C.N: Nu împart autorii în clasici și în contemporani, ci în autori care îmi plac, și autori care nu îmi plac. De fapt, dacă mă gândesc bine, sunt cărți care îmi plac și cărți care nu îmi plac. Cu două excepții – Shakespeare și Borges – nu am autori ale căror opere să îmi placă în întregime.  ”Lolita” este una dintre cărțile care îmi place foarte mult. În schimb, nimc altceva din ce a scris Nabokov nu mi s-a mai lipit de suflet. Mi-a mai plăcut într-un fel ”Vorbește, memorie”, dar memorialistica are alt statut decât literatura. Excepție face ”Jurnalul fericirii” a lui Steinhardt. Și uite că, nici măcar nu am început să răspund la întrebare și au apărut câteva nume. Pe de altă parte, cred că este important și momentul în care te întâlnești cu o carte și starea pe care o ai. Am încercat de vreo trei ori să citesc ”Povestașul” și de fiecare dată nu reușeam să depășesc primele pagini. Abia la a patra încercare s-a produs declicul și acum este cartea care îmi place cel mai mult din întreaga operă a lui Llosa. Alături de ”Războiul sfârșitului lumii”.

   De ce cred că împărțirea clasic-contemporan nu este relevantă? Pentru că sunt autori clasici pe care îi citești și acum cu plăcere, cum o făceau probabil și contemporanii lor. Dacă citești Don Quijote nu poți să nu izbucnești în râs. În  schimb, mare parte din literatura scrisă în anii comunismului este acum ilizibilă, pentru că ridică probleme în care nimeni dintre cititori nu se mai regăsește. În schimb, există o serie de scriitori contemporani, printre care i-aș aminti pe Doina Ruști sau Dan Lungu, care vor fi citiți, sunt convins, și peste mai multe decenii.

5. Care crezi că e relația actuală cititor-autor și ce gen crezi că are un public mai larg?

   C.N: În primul rând, trebuie să recunoaștem că numărul cititorilor din România nu este deloc unul care să ne facă să încrezători în viitorul cărții la noi. În al doilea rând, chiar în rândul cititorilor există puternică înrădăcinată prejudecata conform căreia literatura română contemporană e slabă și că mai bine citești literatură străină. Poate că această prejudecată vine din școală, unde literatura contemporană nu există.

6. Cum crezi că influențează rețelele sociale piața de carte?

   C.N: Ca în toate realitățile din ziua noastră putem vedea fie partea plină, fie partea goală a paharului. Pe de o parte, rețelele sociale sunt un instrument foarte bun de promovare care suplinește absența cărții de pe canalele tradiționale – presă scrisă, televizune. Rețelele sociale oferă în același timp posibilitatea scriitorilor să interacționeze direct cu cititorii sau cu potențialii cititori, cu tot ce implică asta în bine și în rău. Chiar și eu după ce am terminat volumul de povestiri am lansat o dezbatere pe pagina mea de facebook legată de titlul cărții. Eu l-am ales în cele din urmă, dar exercițiul consultării cu cititorii a fost unul util.

  În ceea ce privește partea goală a paharului, trebuie să recunoaștem că rețele sociale aduc un fel de superficialitate în judecarea unei opere literare și acest lucru se simte cred și în tehnica de scriere. Undeva, într-o Universitate, probabil că un doctorand lucrează la o teză care să explice cum influențează rețelele sociale stilul literar.

7. Cum se împacă viața socială cu cititul și scrisul ? Este timp pentru toate?

   Cred că de fapt problema nu o reprezintă timpul, ci prioritățile. Dacă îți faci ordine în lista de priorități, vei descoperi că ai timp să faci tot ce visezi.

8. Când scrii și cum stai cu inspirația?

   C.N: Când apuc și când mă prinde inspirația. Uneori încerc să îmi fac un program de scris, dar, ca un făcut, inspirația nu vrea să țină cont de el. De multe ori, îmi răsucesc în minte de-a lungul întregii zile tot ce vreau să scriu, și când încep să aștern pe hârtie cuvintele o iau razna și povestea se duce în cu totul altă parte. Alte ori lucrurile merg atât de simplu încât îți este și teamă că tot ceea ce scrii s-ar putea să nu valoreze nimic. Una peste alta, nu am înțeles până acum cum funcționează treaba asta cu inspirația și aștept cu nerăbdare să descifrez acest mister. Între timp scriu.

9. Câteva cuvinte pentru cititorii site-ului Literatura pe tocuri

   C.N:  Bănuiesc că în perioada asta tocurile au fost lăsate de o parte. Sper că nu și literatura. Și mai sper că literatura vă face mai ușoară această auto-izolare. M-aș bucura ca cititorii și cititoarele acestui site să caute volumul Graffiti și poate să se regăsească în povestirile de acolo. În rest, cea mai bună carte este cea care ți-a plăcut.

Interviuri autori 

Facebook grup Literaturapetocuri

Interviu cu Cristi Nedelcu – autor român

***Vero Budea (Vero)***Iubesc viața și oamenii, sunt o fire sociabilă, deschisă, loială, apreciez persoanele sincere cu coloană vertebrală, pasiunile mele sunt scrisul și cititul, deși sunt încă o amatoare. Sunt deschisă la tot ce e nou și folositor. Familistă convinsă, soție, mamă, fiică, noră și prietenă. Nu suport minciuna și trădarea. Găsesc fericirea în lucrurile mărunte. Pentru mine nu există nu pot, numai nu vreau, iar eu vreau. Literatura pe tocuri e locul unde mă simt acasă, un loc unde prietenia și bunul simț mă îmbrățișează.

4 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.