Japonia sau Țara Soarelui Răsare
Japonia sau Țara Soarelui Răsare
Japonia sau Ţara Soarelui Răsare, este o ţară unde istoria şi tradiţia se împletesc, unde Occidentul şi Orientul se îmbină într-un mod armonios, o ţară caracterizată printr-o splendoare naturală oferind întregii lumi frumuseţe şi unicitate. “Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum şi o multitudine de insule mici (peste 5000).” Unul dintre aspectele uimitoare ale acestui popor deosebit, constă în faptul că limba japoneză are patru moduri de adresare şi anume: stilul respectuos, simplă conversaţie, stilul politicos şi cu stimă. În timp ce bărbaţi folosesc în mod curent simpla conversaţie, femeile se adresează aproape întotdeauna folosind stilul respectuos!
Japonia este de asemenea şi un “tărâm al contrastelor şi contradicţiilor”, aici găseşti tehnologie de ultimă generaţie la tot pasul, zgârie nori şi clădiri futuristice din sticlă lângă clădiri tradiţionale din lemn, aici tradiţiile sunt respectate şi înţelese, ele ocupând un loc aparte în viaţa locuitorilor. Una dintre curiozităţi care ne vorbeşte despre cât de minunată şi apreciată este această ţară, este următoarea: ”Populaţia Japoniei constă din 98% japonezi, imigraţia fiind aproape inexistentă. Puţine state ale lumii au un grad atât de mare de omogenitate etnică”. Motivul nu este deloc greu de înţeles!
James Clevel în Shogun prezintă locuitorii Japoniei astfel: „Să nu uiţi niciodată că japonezii au şase feţe şi trei inimi. Ei au un proverb, care zice că un om are o inimă făţarnică în gură, că toată lumea să o vadă, o altă în piept, pe care să o arate prietenilor lui foarte apropiaţi şi familiei, iar cea adevărată, cea tainică, pe care n-o ştie nimeni, niciodată, în afară de el însuşi, e ascunsă într-un loc ştiut doar de Dumnezeu.” Într-un articol despre japonezi, citit zilele trecute, am găsit câteva detalii legate de modul cum îşi manifestă ei sentimentele şi anume: “Cât despre iubire şi dragoste declarată, sunt puţine şanse să auzi un bărbat japonez spunând unei femei japoneze „Te iubesc” sau altă declaraţie de dragoste romantică. Bărbatul japonez ţine de obicei totul în inimă ca şi cum acel „te iubesc” este ascuns şi bine pus la locul lui că nu cumva cineva să-l găsească şi să-i distrugă importanţa. Declaraţiile şi dovezile de dragoste ale unui japonez sunt diferite de cele ale unui european.” Profunzimea sentimentelor acestor oameni deosebiţi, completează lista cu multiplele calităţi şi aptitudini demne de urmat.
Vă las în compania unora dintre cele mai frumoase curiozităţi al miracolului numit Japonia!
“În Japonia trăiesc mai mult de 50.000 de oameni care au depăşit vârsta de 100 de ani.”
“Ziua majoratului este o sărbătoare naţională în Japonia care se serbează în a doua luni din ianuarie. În această zi, tinerii care au împlinit 20 de ani sunt invitaţi de către autorităţile locale la ceremonia saidzin siki. În cadrul acesteia, proaspeţilor adulţi li se aminteşte despre drepturile primite, obligatile civile, etc. “
“În Japonia, 70% din suprafaţă este acoperită de munţi, între care 200 sunt vulcani.”
“Numărul analfabeţilor în Japonia este de sub 1%.”
“Sorbitul la masă este considerat politicos, deoarece indică faptul că mâncarea e delicioasă.”
“Pentru japonezi, pisicile negre aduc noroc.”
“În Japonia există cafenele unde te poţi juca cu pisici.”
“Toate casele japonezilor au încălţăminte în plus pentru musafiri.”
“În Japonia, să mănânci sau să bei în timp ce mergi pe stradă este semn de proastă creştere.”
“Şoferii japonezi de autobuze opresc motorul la stop, pentru a reduce poluarea.”
“În Japonia există o autostradă care trece printr-o clădire”
“În Japonia, Salvările merg cam cu 40 km la oră şi opresc la fiecare stop, rugând respectuos lumea să se dea la o parte şi mulţumind pe îndelete tuturor pentru înţelegere.”
“Yaeba (dinţi încălecaţi) sunt consideraţi atrăgători în Japonia, aşa încât unele fete merg la dentist să-şi strâmbe dintîi.”
“Unii japonezi renunţă la podoaba capilară (se rad în cap), într-un soi de scuză adresată celor cărora le-au greşit. “
“Dacă un japonez alege să se sinucidă sărind în faţa trenului, familia lui va plăti costul întreruperii călătoriei.”
“Ştiaţi că în Japonia copiii fac curat în şcoli în fiecare zi, timp de un sfert de oră, alături de profesori, ceea ce a condus la apariţia unei generaţii caracterizată de modestie şi pasionată de curăţenie? Igiena şi dorinţa lor de a menţine curăţenia, reprezintă o parte a eticii japoneze.”
“Ştiaţi că Japonia nu are resurse naturale şi este expusă la mii de cutremure pe an, dar toate acestea nu au împiedicat-o să devină una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume?”
“Ştiaţi că japonezii, deşi sunt unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, nu au servitori? Părinţii sunt responsabili pentru casă şi copii.”
“Ştiaţi că în Japonia, elevii de la clasa întâi până la clasa a şasea trebuie să înveţe etică în relaţiile cu ceilalţi oameni?”
“Ştiaţi că, dacă te duci la un restaurant de tip bufet suedez în Japonia, veţi observa că oamenii mănâncă doar cât au nevoie, fără a lăsa resturi în urmă? Ei nu risipesc mâncarea.”
“Ştiaţi că trenurile sunt atât de aglomerate încât a fost angajat personal care se ocupă cu împingerea pasagerilor în interiorul acestora?”
“Ştiaţi că nu există nicio examinare de la clasa întâi până la clasa a treia, pentru că, în opinia japonezilor, scopul educaţiei este de a insufla concepte şi formarea caracterului, nu doar de examinare şi îndoctrinare.”
“Dansul în timpul nopţii (după ora 12) este ilegal în Japonia.”
“În Japonia se află mai multe animale de companie decât copii.”
“Japonia este constituită din mai mult de 6.800 de insule.”
“Fermierii japonezi cresc pepeni pătraţi, pentru o depozitare mai uşoară a acestora.”
“Japonezul care a supravieţuit accidentului Titanicului a fost catalogat în ţara sa drept laş pentru că nu a murit o dată cu toţi ceilalţi pasageri.”
“Rata natalităţii în Japonia este atât de mică încât se vând mai multe pampers-uri pentru adulţi decât pentru copii.”
“90% dintre telefoanele din Japonia sunt rezistente la apă deoarece copiii şi adolescenţii le folosesc până şi la duş.”
“În Japonia ai voie să dormi la serviciu. Este văzută drept o extenuare provocată de efortul mare depus la muncă.”
“În toată Japonia, nu există nicio reţea de termoficare ca la noi. Fiecare locuinţă se încălzeşte pe cont propriu, iar livrarea energiei (cu gaze sau electrică) nu poate fi sistată pentru neplata în timpul iernii, oricât de mare ar fi restanţa.
“În al Doilea Război Mondial, Japonia a bombardat China cu muşte infectate cu ciumă bubonică.”
“Japonia este ţara cu cea mai lungă tradiţie imperială din lume. Actualul împărat Akihito este urmaşul îndepărtat dar direct al primului împărat japonez, Jimmu, care a fondat dinastia în anul 711 i. Hr.
“Japonia este a doua ţară din lume cu cea mai mică rată a omuciderilor. Cu toate acestea, tot în Japonia există o pădure recunoscută în toată lumea pentru faptul că este preferată de sinucigaşi, perimetrul fiind împânzit de schelete umane.”
“Filmele de animaţie japoneze reprezintă 60% din producţia mondială în domeniu. Şi pentru că Japonia are atâta succes cu desenele animate, în ţară există aproape 130 de şcoli pentru actorii care îşi pun vocea pe aceste filme.”
“Un lucru care ar trebui să fie ştiut despre gheişe este acela că primele gheişe au fost bărbaţi. Nu este deloc o glumă! Bărbaţii „gheişă” erau cunoscuţi sub numele de Honko şi dansau pentru clienţii lor în baruri şi restaurante sau în camerele unde se servea ceaiul.”
“Kimono-urile sunt realizate manual pentru gheişe, acestea fiind create sub propriile lor îndrumări. Aspectul kimonourilor este diferit în funcţie de anotimp, dar absolut toate kimonourile sunt realizate din mătase. Gheişele petrec aproximativ 2 ore pentru a se machia, a-şi aranja părul şi a se îmbracă în kimono.”
Mulţumesc pentru că aţi fost alături de mine în această fascinantă călătorie, în una dintre cele mai frumoase ţări ale lumii !
Cu drag, Iliuţa.
Surse foto: pinterest.com
Superb articol! Recunosc ca cel mai mult m-a atras sectiunea curiozitati. Felicitari Iliuta!
wow!superinteresant imi place foarte mult,unele lucruri le stiam din cartile lui james clevel.pentru celelalte multumesc! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10
SUPERB ARTICOL,FELICITARI!NU STIAM ASA DE MULTE INFORMATII!APROPO,CATI OAMENI MOR IN SALVARE LA EI?DACA SE OPRESC LA FIECARE STOP?
Pisicile negre imi plac si mie locco_smiley_37
WOW,un articol superinteresant!Felicitari autoarei locco_smiley_10
Mi-ar placea sa vizitez Japonia candva. <3
Felicitări!!! Foarte frumos articolul! Iată, cu ajutorul tău, am făcut și vizita virtuală în Japonia!
Imi place articolul. Nu mi-am dorit sa ajung vreodata in Japonia si totusi articolul tau mi-a starnit curiozitatea. Imi place cum ai prezentat oamenii din Japonia. Se pare ca e o mare diferenta intre ei si noi. Pare ca exista un echilibru , nimeni nu e perfect: ei par reci si politicosi iar noi calzi si insolenti. Felicitari. Astept cu nerabdare urmatorul articol.
Va multumesc ! locco_smiley_37
Un articol minunat si inedit, extrem de bine documentat. Japonia si cultura japoneza ma fascineaza si pe mine, iar randurile tale au venit extrem de bine… Curiozitatile sunt extraordinare. Mie imi place foarte tare si sistemul e invatamant japonez, mi se pare mult mai bine organizat si mai bine pus la punct fata de multe altele din Europa.
Un articol minunat! Eu sunt fascinata de cultura asiatica.