Cartea pierdută a vrăjitoarelor de Deborah Harkness – Editura Litera -recenzie

Titlul original: The Discovery of Witches
Editura Litera
Traducere: Oana Cristea
Nr. pagini: 652

All Souls Trilogy:

1. A Discovery of Witches-Cartea pierdută a vrăjitoarelor

2. Shadow of Night-Școala nopții

3. The Book of Life-Cartea vieții 

   Deborah Harkness s-a născut în 1965, dintr-un tată american și mamă englezoaică. A crescut în Pennsylvania. Este absolventă a Mount Holyoke College, Northwestern University, University of California, Davis. A studiat de asemenea la Oford University. Este recunoscută pentru cunoștințele ei în domeniul științei, medicinei, alchimiei, magiei și ocultismului. În prezent, este profesor de istorie la University of Southern California. A fost inclusă în programe prestigioase și a primit o bursă de la National Humanities Center. Cea mai recentă lucrare universitară a ei este o cercetare despre Londra elisabetană și revoluția științifică.

  Despre Cartea pierdută a vrăjitoarelor – Impresionantă pregătire! Așa se explică de ce această carte este atât de bine documentată, oferindu-ne o bogăție de informații din toate domeniile amintite. Este tradusă în 40 de limbi și se află în curs de ecranizare la Warner Bros.

  ”O irezistibilă poveste despre vrăjitorie, știință și tabuuri străvechi. Un roman care te prinde-n vraja lui. Vei aștepta cu nerăbdare continuarea.” ( People)

  În inima Bibliotecii Bodleiene din Oxford, profesorul universitar Diana Bishop descoperă în cursul cercetărilor ei un manuscris alchimic, Ashmole 782, aflat sub o vrajă. Deși se trage dintr-un neam vechi și celebru de vrăjitoare, Diana a renunțat de mult la moștenirea familiei sale în favoarea cercetării universitare și a unei vieți obișnuite, așa că, după o analiză sumară, returnează manuscrisul. Dar descoperirea ei pune în mișcare o întreagă lume fantastică, atrăgând pe urmele sale deopotrivă demoni, vrăjitoare și vampiri. Printre ei se află și Matthew Clairmont, un vampir genetician pasionat de teoriile lui Darwin, pe cât de periculos, pe atât de enigmatic. Relația care se înfiripă între cei doi amenință să spulbere pacea fragilă care domnește de secole în lumea lor. O poveste romantică sofisticată și plină de suspans îi unește în încercarea de a descoperi secretele manuscrisului, între ale cărui pagini se află cheia unui trecut misterios și a unui viitor nesigur.

    Trebuie să recunosc de la început că o să dezvălui mai mult decât s-ar cuveni, având în vedere că vor urma volumele doi și trei și nu le voi putea prezenta fără să fac referire la cele aflate deja din cartea de față.

   Cred că aceasta este o carte magică, deoarece pe mine m-a vrăjit!

”La început a fost absență și dorință.
La început a fost sânge și teamă.
La început a fost o descoperire a vrăjitoarelor.”

    Cartea pierdută a vrăjitoarelor nu este doar o carte fantasy, este fantastică pur și simplu! Creaturile mitice din paginile ei – vrăjitoare, vampiri și demoni – trăitoare în lumea neștiutoare a oamenilor, sunt atât de bine imaginate, încât îți propui să fii atent la semne și caracteristici specifice, ca să le poți recunoaște data viitoare când le întâlnești! Titlul cărții m-a indus puțin în eroare, astfel încât nu m-am așteptat la profunzimea din paginile ei.

   Este o lucrare foarte elaborată, scrisă cu eleganță și migală. Nu este ușor de citit, atât din cauza numărului mare de pagini și a scrisului mărunt și des, cât și a multitudinii de detalii pe care autoarea a ales să ni le ofere, povestea propriu zisă fiind împletită în mituri, legende și elemente fantastice, combinate cu informații reale din istoria lumii și date științifice din diferite domenii, dar rezultatul obținut este spectaculos!

   Cartea alternează capitolele scrise la persoana a treia gen povestire – aducând pe rând în prim plan cele două personaje principale, Diana și Mathew – cu cele scrise la persoana întâi din perspectiva Dianei, conectându-ne astfel la acțiune și făcându-ne parte din ea.

   Acțiunea începe în Anglia zilelor noastre, având ca punct de plecare Biblioteca Bodleiană din Oxford, unde Diana Bishop – istoric, profesor universitar și vrăjitoare – îl întîlnește pe Mathew Clearmont – om de știință, profesor universitar și vampir…

  Întâlnirea – deloc întâmplătoare – s-a petrecut la scurt timp după ce Diana a dat de urma unui manuscris străvechi, Ashmole 782, care dezvăluia secretele speciilor supranaturale, pierdut de secole. Era un palimpsest, un manuscris în manuscris. Acum am aflat acest termen, iar explicația mi s-a părut interesantă: ”uneori, când pergamentul era insuficient, scribii spălau cu grijă cerneala de pe cărțile vechi, și apoi scriau textul cel nou pe foile goale. In timp, scrisul dinainte reapărea adesea dedesubt ca o fantomă, vizibil cu ajutorul luminii ultraviolete.”

   Diana își dă seama că acesta se afla sub o vrajă care reacționează la atingerea ei și îl returnează, renunțând să-l cerceteze, întrucât ea își nega latura de vrăjitoare, ignorând-o aproape complet (considera că magia e de vină pentru faptul ca părinții ei fuseseră uciși cu bestialitate în timpul unei călătorii în Africa, pe când ea avea doar șapte ani; de atunci refuza să-și folosească magia și nu învățase să și-o controleze, ceea ce, după cum veți vedea, va fi în defavoarea ei). Faptul că returnează manuscrisul este tardiv, simplul fapt că l-a atins a declanșat forțe întunecate, care în scurt timp îi vor pune viața în pericol.

   Aş putea împărţi cartea în câteva fragmente distincte, după cum ne poartă acţiunea acesteia. Astfel, din campusul universitar Oxford mergem la Old Lodge, locuinţa lui Mathew din Anglia (unde vom reveni la sfârşitul cărţii, dar într-un alt timp, după cum veţi vedea…) În acest punct al cărții vă veți delecta cu invitațiile la masă pe care și le adresează Diana și Mathew, când își descoperă reciproc preferințele culinare… E perioada de tatonare a relației lor.

   Apoi, călătorim în Franţa, la Sept-Tours, pentru a savura unele din cele mai frumoase momente ale lecturii. Sept-Tours, un imens castel-fortăreaţă, era reşedinţa lui Mathew, unde locuiau mama sa Isabeau (creatoarea sa ca vampir, de fapt) şi menajera acesteia, Marthe. Mi-au plăcut cele două personaje – distanta şi eleganta Isabeau şi înţelegătoarea Marthe, tot vampir şi ea, dar care adora să gătească, spre încântarea Dianei, care adora…să mănânce! Obiceiurile culinare ale vampirilor erau, bineînţeles, mai speciale, dar cu băutura (vin, whisky), erau „la zi”! (Vom afla foarte multe și inedite informații despre vinuri rare si vechi).  

    Mi-a plăcut felul în care interacţionau cu toţii ca o familie, în genul haitelor de lupi. De altfel, Mathew avea şi o lucrare publicată despre lupii norvegieni, în mijlocul cărora trăise o perioadă. O seară anume mi-a atras atenţia, cea în care Mathew a invitat-o pe Isabeau la dans, iar apoi pe Diana – foarte frumos moment! Am aflat tot acum ce este limba occitană, o limba veche, aproape dispărută, în care îşi vorbeau cei trei manjasang (mâncători de sânge). Povestirile lui Mathew despre trecutul lui o fascinează pe Diana, având în vedere că el fusese martorul viu – mă rog, aproape viu – al istoriei ultimilor 1500 de ani (ați înțeles bine, Mathew era un vampir milenar).

   Din povestirile lui Isabeau, Diana află cum a fost Mathew transformat şi despre viaţa lui de dinainte, cum asistase neputincios la moartea soţiei şi fiului său, fiind chiar el pe punctul de a muri, când a fost „salvat” de Isabeau. Am asistat, alături de o Diana extrem de interesată, la partidele de vânătoare ale vampirilor, în care i-a văzut cum se hrăneau în mediul lor natural (uhhh). Tot acum, aflăm despre Cavalerii lui Lazăr, un ordin străvechi, continuator al Cavalerilor Templieri, al cărui mareşal era Mathew.

    Secretele lui Mathew sunt multe, întunecate şi – unele – de neiertat. Va putea oare Diana să le facă faţă?

   „Mathew știa că nevoia lui de ea era mai puternică decât orice altceva. Nici familia sa, nici următoarea dată când avea să simtă gustul sângelui nu contau atât cât nevoia de a ști că ea era în siguranță și în apropiere. Dacă asta însemna să fii vrăjit, atunci era pierdut…
Nu ești pierdut. Te-am găsit eu.
Mathew se întrebă dacă nu cumva își imaginase vorbele acestea, dar știa bine că nu. Ea îi auzea gândurile…Îi va cunoaște secretele, părțile lui întunecate și teribile, pe care nu era destul de curajos ca să le înfrunte. Ea îi răspunse cu un alt murmur slab.
Sunt destul de curajoasă pentru amândoi.
Mathew își înclină capul spre al ei.
Va trebui să fii.”

   Ea se va dovedi într-adevăr foarte curajoasă de fiecare dată când împrejurările o cereau, astfel încât Mathew o va numi ”ma lionne”(leoaica mea). O va alinta de asemenea ”mon coeur”, pentru că inima lui încremenită va bate de fiecare dată când ea îl va îmbrățișa (mi-a plăcut ideea).

    Dintre momentele petrecute în Franța, cel mai mult m-a impresionat cel în care au realizat ce simt unul pentru celălalt, acceptând şi asumându-şi iubirea, dispuşi fiecare să sacrifice o lume în numele ei!

” – Te iubesc, Diana. Dumnezeu știe că am încercat să n-o fac.
Chipul mi se îmblânzi în mîinile lui.
Și eu te iubesc, Mathew, din tot sufletul.
Ceva în corpul lui se modifică subtil când îmi auzi răspunsul. Nu era pulsul, deoarece inima îi bătea și așa rar, nici pielea, care rămase delicios de rece. Se auzi în schimb un zgomot – ceva în gât, un murmur de dor, care îmi transmise o undă puternică de dorință. Mathew o detectă, iar chipul său căpătă o expresie pătimașă. Înclină capul și-și lipi buzele reci de ale mele…După o vreme îndelungată își slăbi strânsoarea atât cât să poată vorbi.
Ești a mea acum.
Buzele mi-erau prea amorțite ca să pot răspunde, așa că am dat din cap și am continuat să-l țin strâns. El mă privi fix.
Din clipa asta, suntem una. Înțelegi?
Înțelegeam cel puțin că nimeni și nimic n-aveau să mă țină departe de Mathew…
Vocea lui Isabeu răsună în toată curtea. Mathew înțepeni și brațele sale mă cuprinseră protector.
Prin sărutul acesta ați încălcat toate regulile care țin lumea noastră laolaltă și ne asigură protecție. Mathew, ai însemnat-o pe vrăjitoarea aceasta și de acum va fi a ta. Iar tu, Diana, ți-ai oferit sângele de vrăjitoare – puterea ta – unui vampir. Ai întors spatele propriului neam și ai jurat credință unei ființe care îți este dușman.
A fost un sărut, am zis, zguduită.
A fost un jurământ. Și acum, că ați făcut promisiunea asta unul față de celălalt, sunteți proscriși. Fie ca zeii să vă ajute pe amândoi.”

    Urmează perioada „neagră” a cărţii, petrecută în sinistrul castel La Piere, cu a sa oubliette unde Diana este ţinută prizonieră şi maltratată. ”Este o celulă subterană, Francezii îi spun oubliette. Cuvântul trecu fremătînd de la o fantomă la alta. E un loc al uitării. Oamenii care sunt abandonați aici înnebunesc și apoi mor de foame – dacă supraviețuiesc căderii. E cale lungă până jos. Nu pot ieși afară fără ajutor de sus, iar ajutorul nu vine niciodată.”

   Nu vă spun mai mult, veţi descoperi în carte despre ce este vorba, vă mai spun doar că a rezistat cu ajutorul mamei ei, care i-a apărut aievea alături, şi i-a adus aminte de o poveste pe care i-o spunea când era mică. Părea o poveste, dar era de fapt o premoniţie pe care mama ei o avusese şi încerca să i-o transmită de pe atunci: ”Dar nașa ei, zâna, știa că alte vrăjitoare vor fi invidioase pe puterea ei. ”Când vei fi pregătită, i-a spus zâna, te vei scutura de aceste panglici. Până atunci nu vei putea să zbori sau să-ți folosești magia.” Indiferent cât de tare se strădui, Diana nu putea să scape de panglici. Cu timpul, uită de ele. Și uită și de magia din ea. Într-o zi, la mult timp după aceea, Diana întâlni un prinț frumos, care trăia în umbrele dintre apusul soarelui și răsăritul lunii. Prințul o iubea pe Diana, în ciuda faptului că ea părea să nu poată zbura. El văzu panglicile care o legau, deși nimeni altcineva nu le putea vedea.”

   Staţi liniştiţi, Mathew – prințul cel frumos, care trăia în umbrele dintre apusul soarelui și răsăritul lunii – o va găsi şi salva, deşi pentru aceasta a trebuit să ceară ajutorul maleficului său frate, Baldwin Montclair.

   Ultima parte a cărţii ne poartă peste ocean în Madison – New York, casa copilăriei Dianei, unde locuiau mătuşa ei Sarah şi partenera acesteia, Em, vrăjitoare amândouă, plus bunica Dianei care se legăna într-un balansoar, băiatul cu coșul cu zmeură, mătuşa în rochie de bal, şi alte fantome prietenoase! Casa acesta e grozavă, e o casă magică, ce interacţionează cu ocupanţii săi, fiind ea însăşi personaj în carte!

   Întrucât iubirea asumată de vrăjitoarea Diana şi vampirul Mathew e una interzisă, fiind pedepsită crunt de Congregaţie şi care punea în pericol pacea din creaturilor supranaturale, ei nu au altă soluţie decât să se răzvrătească, susţinuţi fiind de cei apropiaţi, care fac front comun în jurul lor, cu orice risc. Grupul care se va opune Congregaţiei va fi format – obligatoriu – din trei vampiri, trei vrăjitoare şi trei demoni, pe care îi veți cunoaște și îndrăgi…sau nu! În afară de aceștia, în carte apar mai multe personaje, în mare parte malefice, pe care vă las să le descoperiți singuri.

   Spre final are loc o întâmplare dramatică în care e implicat Mathew si Juliette – o femelă vampir din trecutul lui, pe care o iubise mult cândva.

”Recunoscu mirosul sângelui meu și se zbătu să se îndepărteze. Brațele imi erau grele și puternice, precum stejarul din spatele meu. Prin vene îmi curgea puterea copacului și a pământului, o ofrandă neașteptată de viață pentru un vampir în pragul morții. Le-am zâmbit recunoscătoare femeii- vânător și fantomei celei bătrâne, căci îl hrăneam pe Mathew cu trupul meu. Acum eram mama, a treia ipostază a zeiței.”

   Vă invit să citiți această minunată carte cu aceeași plăcere pe care am avut-o eu când lecturat-o. Eu am început deja volumul următor, Școala nopții, care ne poartă în Londra elisabethană, întrucât Diana era o ”torcătoare de timp”. Ce mistere vom avea de dezlegat și ce minunății vom descoperi prin ochii eroilor cărții, urmează să vedem.

”Ține minte Diana: cea mai frumoasă și mai profundă trăire omenească este misterul. Este emoția fundamentală care stă la baza artei și a științei autentice. Cine nu știe asta și nu se mai poate minuna, nu mai poate fi uimit, e ca și mort, iar ochii săi sunt încețoșați.”

  ”Dacă ai citit Cartea pierduta a vrăjitoarelor, atunci Școala nopții este lectură obligatorie. Dacă nu, pune-le pe amândouă pe lista de lecturi de vacanță, și lista va fi completă.” (The Miami Herald). Într-adevar! O recomandare foarte bună, pe care v-o adresez și eu, cu sinceritate.

Verifică disponibilitatea romanului Cartea pierdută a vrăjitoarelor în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti