„Primul lucru pe care l-am văzut atunci când m-am trezit la spital a fost o floare și am plâns. Puteți să mă credeți sau nu, eu niciodată nu mă uitasem prea bine la o floare înainte de a reveni din moarte. Unul din marile lucruri pe care le-am aflat când am fost mort, a fost că facem parte dintr-un tot mare, din universul viu."

Lumina vieții de dincolo, de Raymond Moody-recenzie

Editura: Z

Colecţia: Paranormal

Anul: 1995

Număr pagini: 175

Traducător: Nicolae Constantinescu

   Devenit celebru la sfârșitul anilor 60 după ce a studiat 150 de cazuri de moarte clinică, Raymond Moody, psiholog și psihiatru, a știut dintotdeauna că viața nu se oprește odată cu moartea, ci continuă, însă deocamdată sub o formă și prin mecanisme necunoscute nouă. Totuși, studiile efectuate la vremea aceea de către Moody au fost esențiale pentru cercetările ulterioare în domeniul fenomenului de moarte clinică.

   Dacă la vremea când Moody făcea primele studii asupra morții clinice, omenirea era destul de reticentă, iar pacienții cărora li se întâmpla refuzau să vorbească despre asta, din teama de a nu fi etichetați de către ceilalți, astăzi, lucrurile s-au schimbat, iar moartea clinică a devenit un subiect îndelung dezbătut și analizat.

   Tehnologia a avansat foarte mult, însă nu a ajuns la stadiul de a dezlega pe deplin marele mister al omenirii: moartea. Cert este că Moody poate fi considerat un deschizător de drumuri, aducând în discuție aspecte inovative la vremea aceea.

   Dincolo… un mister pe care omenirea a încercat neîncetat să-l dezlege. Ce se întâmplă când murim?! Se termină totul odată cu încheierea acestei existențe sau există ceva dincolo… și dacă da, atunci ce? Sunt întrebări pe care știința, destul de avansată astăzi, le analizează prin studii în cadrul cărora numeroase domenii colaborează, unindu-și forțele pentru a obține indicii care să ducă la elucidarea marelui mister.

   Dacă de regulă, persoanele interesate de spiritualitate abordează adesea acest subiect în cărțile lor, în cazul lui Raymond Moody, datele precise sunt cele care primează. Raymond Moody nu e un admirator al luminii, al ipotezelor idealiste. El este un medic în căutarea răspunsurilor, un om reținut, calculat, un om care nu a lansat niciodată ipoteze, ci a publicat doar rezultate a studiilor.

   Cartea „Lumina de dincolo” tratează fenomenul de „Near Death Experience” (experiență în pragul morții), mai exact similitudini și caracteristici ale cazurilor pe care Raymond Moody le-a avut în supravegherea sa. Dacă „Viață după viață” a avut un succes răsunător, se datorează tocmai faptului că numeroși oameni care trecuseră prin acest fenomen, au avut, citind cartea, certitudinea că mai există și alți semeni de-ai lor care au trecut, măcar pentru câteva clipe, dincolo. Acest succes i-a dat de înțeles lui Raymond Moody că fenomenul NDE este unul de interes, atât pentru pacienții care l-au experimentat, cât și pentru întreaga lume a științei. De la cartea „Viață după viață”, până la „Lumina vieții de dincolo”, Moody a studiat 1000 de cazuri de NDE și a concluzionat următoarele caracteristici ale acestui fenomen:

  • ieșire din corp;

  • acuitate vizuală ameliorată;

  • auzirea de sunete sau voci;

  • sentiment de pace și absența durerilor;

  • fenomen luminos;

  • trecerea în revistă a vieții;

  • ajungerea într-o altă lume;

  • întâlnirea cu alte ființe;

  • experiența tunelului;

  • premoniție.

   Moody subliniază faptul că unii din pacienții săi au mărturisit că în timpul trecerii dincolo au trecut prin toate aceste caracteristici, în timp ce alții amintesc doar două-trei elemente din lista de mai sus. Iată de ce, scepticii s-au grăbit să catalogheze fenomenul drept o paleta de simptome din sfera schizofreniei, alții au pus totul pe seama proceselor chimice care au loc la nivelul creierului atunci când suntem în pragul morții.

   Majoritatea pacienților studiați de Moody și-au văzut corpul pe masa de operație, au auzit absolut tot ceea ce medicii au discutat în momentul procesului chirurgical, dar mai ales au auzit verdictul crud, acela de „decedat”. Cea mai mare parte dintre ei, în acest punct, au spus că au făcut tot posibilul să se facă văzuți/simțiți, însă au realizat că nu mai sunt percepuți de către ceilalți, în nici un mod. Cei mai mulți dintre ei au declarat că mai întâi au fost cuprinși de panică, intuind că sunt morți, însă mai apoi a urmat un straniu sentiment de liniște, o stare de bine aproape inexplicabilă. După experiența tunelului, a ființelor de lumină, după bilanțul vieții și urcarea rapidă la cer, cei care au trecut prin NDE au ajuns în punctul de a nu mai vrea cu nici un chip să se întoarcă pe pământ. Experiența aceasta, a contactului cu ceea ce e dincolo de această existență, îi face pe oamenii care trăit-o să își schimbe complet viziunea asupra vieții. Revenind aici, ei nu mai sunt niciodată la fel, nu mai au același sistem de valori, nu mai pun preț pe cele materiale, pe ceea ce prețuiau înainte. În același timp, contactul cu ceea ce e dincolo le ia și frica de moarte, pacienții așteptând-o ca pe un fenomen natural, ca pe o trecere spre un alt fel de existență, dar nu ca pe un sfârșit.

   Interesant este că pe parcursul deceniilor în care Moody a studiat acest fenomen, toți pacienții, indiferent de vârsta la care li s-a întâmplat NDE, sunt de părere că ceea ce contează cu adevărat estee iubirea… așadar nu numai poeții sunt de părere că iubirea conduce lumea și o face să se învârtă. Iată ce spune o pacient în vârstă de 62 de ani, care suferise un episod de NDE:

Primul lucru pe care l-am văzut atunci când m-am trezit la spital a fost o floare și am plâns. Puteți să mă credeți sau nu, eu niciodată nu mă uitasem prea bine la o floare înainte de a reveni din moarte. Unul din marile lucruri pe care le-am aflat când am fost mort, a fost că facem parte dintr-un tot mare, din universul viu. Dacă avem impresia că putem să-i facem vreun rău altei persoane sau altui lucru viu fără să ne facem rău nouă înșine, atunci ne înșelăm amarnic. Acum, când prives o oădure, o floare, o pasăre, îmi spun: Ăsta sunt eu, asta face parte din mine. Suntem legați de tot ce există și dacă trimitem iubire prin intermediul acestor legături, atunci suntem fericiți”.

   Întoarcerea în lumea reală, deși refuzată determină multiple schimbări în viața persoanei, schimbări legate de atitudine, de perspectivă a vieții; mulți dintre ei încep să studieze subiecte de care nu erau absolut deloc interesați înainte, alții devin mult mai sensibili la suferința celor din jurul lor, unii vor să experimenteze cât mai mult, motivând că scurta noastră trecere pe pământ nu este altceva decât o școală, una în care e esențial să ne depășim cât mai multe limite și să cunoaștem cât mai multe lucruri noi.

   Un capitol special al acestei cărți este cel în acre Moody vorbește despre fenomenul NDE la copii și modul în care aceștia percep ceea ce li se întâmplă. Cea mai mare din copiii care au experimentat NDE au relatat aceleași elemente ca și adulții, însă la ființele luminoase s-au referit folosind termenul „îngeri”. Iată ce spune Moody:

„Înaintea vârstei de șapte ani, copiii au tendința să se gândească la moarte ca fiind ceva temporar, poate cam ca la o perioadă de vacanță. Pentru ei, moartea e ceva de unde te întorci. Între șapte și aproximativ zece ani, moartea este un concept magic care în anii următori este înlocuit de cunoștințe despre descompunerea organică pe care o implică moartea. Pe la șaptesprezece ani, copilul personifică moartea. O vede ca pe un monstru”.

   Așa cum am mai spus, scepticii au încercat mereu să găsească argumente cu care să demonteze ceea ce a demonstrat Moody; dacă la momentul scrierii cărții „Lumina de dincolo”, cea mai mare parte dintre sceptici susțineau că NDE nu este altceva decât un simptom al vreunei maladii psihice, astăzi, cercetătorii îl consideră pe Moody un adevărat promotor al conceptului de NDE. În timp ce Moddy era preocupat cu studierea acestui fenomen, alți medici din acea perioadă găseau nepotrivit acest comportament și refuzau să asculte pacienții care doreau să povestească despre aceste lucruri.

   Deși apărută în 1995, cartea este una extrem de interesantă, mai ale spentru pasionații de acest fenomen, cuprinzând mărturii ample ale pacienților care au suferit de NDE.

   De precizat ar fi și faptul că munca doctorului Moody nu s-a oprit după cele două cărți, studiile sale luând amploare și motivând și alți cercetători să descopere ce se întâmplă atunci când murim.

   Nota 10 pentru acuratețea limbajului, pentru concizie, pentru modul în care a ales să-și expună rezultatele studiilor sale.

Cartea Lumina vieții de dincolo de Raymond Moody poate fi comandată de pe targulcartii.ro

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

9 COMMENTS

    • Mulțumesc mult, Cosmin! E o carte foarte dragă mie. Iar Moody e un deschizător de drumuri în domeniul vieții clinice. E unul dintre cei mai buni în domeniul cercetării morții clinice și a vieții de dincolo.

  1. Nu am cartea, dar o comand acum! Citind prima fraza m-am regasit total. Am avut un accident de masina si am realizat cat de important este sa traiesti si cat de repede se poate stinge o viata.

    • Într-adevăr, important este să trăiești, în adevăratul sens al cuvântului, să experimentezi cât mai mult, să-ți duci pașii pe aleile parcurilor, toamna, să respiri aerul tare al dimineților de iarnă, să iubești, să plângi, să-ți pară rău. Cred că pentru fiecare dintre noi, vine un moment în care realizăm că rolul nostru e să trăim, nu să căutăm sensul vieții sau să teoretizăm. Personal, mă bucur din plin de cafeaua dimineților de vară, de iarba proaspăt tăiată care se așterne ca un covor la picioare. Am avut și eu un moment care a declanșat o puternică schimbare a perspectivei… și de atunci simt că rolul nostru este acela de a trăi. Cât despre Moody, e inegalabil prin munca asiduă pe care a depus-o, mai ales în perioada în care foarte mulți dintre colegii săi îl priveau cu o reticență foarte mare. Da, e o carte pe care o recomand tuturor!

  2. Felicitari pentru recenzie, dar subiectul pentru mie e unul care mi-ar trezi ceva amintiri dureroase, eu fiind 3 zile in coma dupa un accident de masina. Nu am vazut nicio lumina, dar a fost un soc momentul in care m-am trezit pentru ca nu realizam unde sunt si ce caut acolo.

    • Mulțumesc, Maria! Da, părerea fiecăruia e alcătuită din experiențele pe care le-a avut, într-adevăr. Mulțumim că ai împărtășit cu noi experiența ta și mai ales ne bucurăm că ești bine!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.