Mamică în acțiune: joacă și afaceri!

     Am să vă spun azi povestea mea, parcă desprinsă dintr-o reclamă TV

   Am 40 de ani și 2 copii minunați: Antonia și Robert, născuți la aproape doi ani diferență, în urmă cu nu foarte mult timp. Mereu am fost o persoană energică, cu o putere de muncă la care unii doar visează, dar, în cazul meu, acest aspect s-a dovedit a fi un dezavantaj. La o zi după ce Robert a împlinit un anișor, eu eram deja cocoțată pe tocuri, în drum spre serviciu, închipuindu-mi că firma de construcții pe care o pusesem pe picioare cot la cot cu fratele meu nu putea funcționa fără mine.
   Primele zile au fost ceva mai dificile, căci mă apuca un dor nebun de copii, o sunam pe bonă, îi auzeam și mă linișteam. Apoi am încheiat câteva contracte importante, iar telefoanele acasă s-au rărit treptat, până când nu am mai sunat deloc. Recunosc că sufeream când, ajungând seara acasă, copiii nu-mi săreau în brațe fericiți, ci se ascundeau după fustele bonei, iar asta m-a determinat să încerc să le acord ceva mai mult timp.
Am hotărât să o iau eu pe Antonia de la creșă, să simt că am conștiința împăcată și nu-s o mamă rea. Două zile, totul a mers ca pe roate, dar în a treia zi… În a treia cumplită zi, am uitat să îmi iau copilul! M-a sunat directoarea creșei să mă întrebe dacă vine cineva după fetiță, iar eu am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Ajunsesem așa cum îmi jurasem că nu voi fi nicicând! Nu știu nici azi cum am ajuns la creșă, am condus ca o nebună până acolo. Am intrat plângând și mi-am strâns în brațe copilul oarecum dezorientat de reacția mea. Pregătită să accept cearta binemeritată, am constatat că mai erau câțiva copii „uitați” , care priveau mereu spre ușă.
   În acea noapte, am dormit toți patru în același pat. Impropriu spus „dormit” pentru că eu i-am privit pe cei doi, pe minunile binecuvântate din viața mea și am plâns. A doua zi dimineața, am convocat o ședință de urgență la firmă și am anunțat că eu plec pentru o perioadă nedeterminată. Nu mai intru în detalii despre lacrimile de crocodil stârnite de plecarea mea, dar pot afirma cu mâna pe inimă că a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o în toată viața. Am trăit ani de vis alături de copiii mei, amândoi la grădiniță de acum și încă mai vedeam copii „uitați”, pe care îi luam uneori acasă, la rugămințile părinților întârziați. „Mami, ar fi mai frumos dacă am avea acasă un spațiu de joacă mai mare, să ne jucăm toți” a fost afirmația care mi-a redeșteptat spiritul antreprenorial. Ce-ar fi dacă aș face un spațiu de joacă pentru copiii „uitați” și nu numai? Sunt sigură că mulți părinți se confruntă cu problema luatului copilului de la grădiniță.
   Într-o zi, mai în joacă, mai în serios, am căutat pe internet amenajări locuri de joacă modulare, iar motorul de căutare m-a trimis la waterboyz, o firmă din Constanța, care oferă afaceri la cheie în domeniul spațiilor de joacă interioare și de exterior: consultanță, proiectare, execuție și montaj. Cam la jumătate de oră de la solicitarea unei oferte, am fost sunată de către un domn simpatic pentru a stabili o întrevedere. Din momentul în care am văzut proiectul locului de joacă realizat în soft 3DMAX, am știut că am dat lovitura. Nici cu autorizațiile nu am avut cine știe ce greutăți.
  În spațiul de la parter, unde fusese un magazin care a dat faliment, am creat cu ajutorul celor de la waterboyz „Clubul piticilor”, care e mereu plin de râsetele copiilor, iar cele al Antoniei și al lui Robert se aud cel mai puternic.
   Și uite așa am ajuns eu mamă de împrumut, partener de joacă și vedetă la grădiniță. Când mă văd, copiii se înghesuie să ma ia de mână și mie îmi vine să plâng din nou; de data aceasta de bucurie! Mă declar un om împlinit: sunt o mamă bună și am o afacere de succes!
   Surse foto: pixabay.com și waterboyz.ro

4 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.