Portocala sângerie de Herriet Tyce – Editura Litera – recenzie
Portocala sângerie, de Herriet Tyce – Editura Litera – recenzie
Portocala sângerie
Autor: Herriet Tyce
Editură: Litera
Număr pagini: 336
An apariție: 2021
Titlul original: Blood Orange
„-Si am dat-o în bară. M-am îmbătat. Își privește paharul, râde, apoi îl dă pe gât. Mi s-a făcut greață, carnea s-a ars. Am comandat până la urmă de undeva și am crezut că totul a fost dat uitării, că oamenii au înțeles gluma. Dar după ce au plecat… băusem așa de mult, încât nici n-am simțit mare lucru în noaptea respectivă. A doua zi însă…„
Ei bine, a fost o carte pe gustul meu, trebuie să recunosc. Am stat cu sufletul la gură de la început până la sfârșit. Mi-au plăcut tare mult personajele, construite suficient de bine cât să te enerveze și să te facă să vrei să țipi la ele.
Alison Bailey este personajul principal, o avocată cu o mulțime de probleme personale. Este căsătorită, are un copil și o relație extraconjugală cu un coleg de muncă. Este o persoană căreia îi face plăcere să lucreze și să se distreze, îi place o anumită libertate, care nu este văzută cu ochi frumoși, de cele mai multe ori.
Carl este soțul ei, un distins și respectat psihoterapeut și o face să creadă în continuu că numai el se poate ocupa de fata lor, pentru că ea are mari probleme cu alcoolul și nu se poate baza nimeni pe ea. Un caz de crimă o face pe Alison să se simtă foarte apropiată de clienta pe care trebuie să o apere. Aceasta este acuzată de faptul că și-a omorât soțul, însă cu cât trece timpul, cu atât se descoperă o căsnicie abuzivă și plină de probleme.
Lucrurile se complică în căsnicie, la muncă, dar și în viața personală. Amantul ei întâmpină probleme și are o reacție neprevăzută. Nimic nu pare să se adune așa cum trebuie pentru Alison, totul este din ce în ce mai grav și mai ciudat.
Uneori abuzul într-o căsnicie nu este doar fizic, ci și emoțional. Sunt dezvăluite portretele a doi bărbați care fac tot posibilul pentru a distruge respectul de sine al soțiilor lor și de a le face să pară cu mari probleme în societate.
Este o carte care dezvăluie faptul că o căsătorie care pare perfectă, poate să fie în realitate un coșmar. Răsturnările de situație m-au ținut cu sufletul la gură și m-au făcut să vreau mai mult. Mi-a plăcut felul în care este scrisă, modalitatea în care se pune problema, așa fel încât cititorul ajunge să se revolte și să vrea ca lucrurile să ia o întorsătură diferită.
Totul este despre dorință, despre secrete și despre un întuneric atât de profund încât stă foarte bine ascuns la lumina unei societăți care se vrea a fi perfectă. Și este despre căsnicie, obsesii, sex și pasiune, toate foarte interesant închegate în poveste. Eu sunt un fan al genului thriller, de aceea poate că s-a potrivit ca o mânușă pentru mine. Îmi place că m-a șocat și mi-a dat voie să mă tot întreb ce s-a întâmplat, ce urmează și care este de fapt marele secret care stă la baza poveștii. Din fericire, atunci când l-am descoperit m-a surprins, ceea ce este foarte bine.
Este interesant cum cineva de lângă noi ne poate împinge către o imagine deformată a noastră, către o realitate ciudată, pe care nu o recunoaștem atunci când aruncăm o privire mai atentă. Este o carte care îți dă de gândit cu privire la ce vezi și la ce crezi despre cei din jurul tău. Unde ți se pare că există perfecțiune, cel mai probabil secretele sunt multe și urâte. Da, mi-a plăcut, m-a ținut în tensiune, m-a lăsat să cred și să presupun și m-a dus pe drumuri noi. Nu este o lectură plăcută și plină de iubire, dar este una care-ți pune sângele în mișcare și te face paranoic. Oare nici în interiorul casei tale nu ești în siguranță?
„Respir lent, ca să mă calmez. Nu sunt moartă, sunt vie. Sunt martoră. Am văzut ce i-a făcut acelui eu care nu sunt eu de pe ecran, păpușii dezarticulate de pe pat.„
Dacă până și omul cu care ai ales să-ți petreci viața, tatăl copilului tău, este în stare de asemenea lucruri hidoase, este capabil să te folosească și să te facă să simți o vină care nu este a ta, atunci ce poate face din tine un străin?
Sunt sigură că pasionații genului vor fi încântați de carte, la fel cum am fost și eu.
Carte disponibilă pe site-ul Litera
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti
Recenzii cărți
Portocala sângerie de Herriet Tyce – Editura Litera – recenzie
Multumesc de recomandare
O carte pe care mi-ar placea s-o citesc.
Felicitari pentru recenzie Ioana!
Felicitări pentru frumoasa recenzie! Mulțumesc pentru recomandare!