Moştenitorii – Dorina Georgescu – Editura Junimea

Titlu: Moştenitorii

Autor: Dorina Georgescu

Editura Junimea

An apariție: 2025

Format: A5

Număr de pagini: 218

“Dorina GEORGESCU este o romancieră română, născută pe 10 martie 1965.
A absolvit Facultatea de Fizică la Universitatea din Bucureşti (1988).
A scris trei cărţi, publicate în România, care au fost traduse în limba franceză:
– Weekend gratis, Edituri Junimea, 2013 (în limba franceză: Week-end gratis, Editura Edilivre, 2019 – traducere din limba română de Mariana DECLOSSE).
– Ţărmul sculptat, Editura Semne, 2015 (în limba franceză: Le Rivage sculpté, Editura Edilivre, 2021 – traducere din limba română de Mariana DECLOSSE).
– Popasul clownului, EdituraSemne, 2019 (în limba franceză: La halte du clown, Editura Spinelle, traducere din limba română de Gabriela DANOUX).
A câştigat două premii literare regionale în România, în 2013 şi 2015.”

  Am citit toate cărțile Dorinei Georgescu și sincer așteptam de ceva vreme o nouă poveste, mai ales că-mi spusese cu ceva timp în urmă că pregătea ceva.

  Romanul “Moștenitorii”, apărut recent la Editura Junimea (Iași), m-a făcut să mă gândesc mai mult la cărările pe care mi-am parcurs viața, la modul în care am gestionat anumite momente, la finalurile pe care Karma mi le-a oferit. Și când o carte reușește așa ceva înseamnă că autorul a dat sens nu numai unei poveșți de viață, dar și poveștilor cititorului.

  Dar să vorbim despre carte și despre povestea pe care ne-o spune Dorina Georgescu.

  Romanul este scris din perspectiva celor trei personaje principale, cei trei “moștenitori”, a căror poveste se întinde de-a lungul anilor, pornind din România, trecând prin diferite țări și revenind la matcă, adeverind oarecum zicerea “nicăieri nu-i mai bine decât acasă”.

  În centrul tuturor lucrurilor îl avem pe Armand Sprinţişanu, boier de viţă veche, patriarhul familiei, a cărui viață o aflăm tot din mărturiile urmășilor. Și-a părăsit prima soție, gravidă cu gemeni, și a plecat în lume, într-o vreme în care se vorbea despre boieri și colectivizare. S-a întors în 1990, după revoluție, împreună cu Lea, fiica din a doua căsătorie, a cărei mamă îi părăsise. Locuise o vreme în insulele Cayman, apoi la Paris, făcuse bani, și revenise la Sprinţişani, satul neamului lui. Mergea uneori la Bucureșți, dar cel mai mult era la Sprinţişani, de cele mai multe ori cu Lea împreună. Revenit în țară reluase relațiile cu Ioana, prima soție, își căutase băieții. Din păcate doar Silviu era în viață, fratele lui Mircea murise, dar rămăsese Vlad, nepotul. Reușește totuși oarecum să-i unească pe cei trei “moștenitori” în ceea ce părea a fi o familie, iar la moartea lui toți trei se vor trezi cu o moștenire substanțială egal împărțită. Ajutase satul, contribuise de fiecare dată când era solicitat, sau vedea că e nevoie, era respectat de săteni la a căror bunăstare ajutase.

  Fiul lui, Silviu, lucrase înainte de revoluție la Dacia Pitești ca șef la Secția de Brevete și Inovații, apoi plecase în America, hotărât să devină bogat. Acum se întorsese în țară, avusese grijă de Ioana, mama lui, până la moartea ei. Încerca încă să se obișnuiască cu ideea că ea nu mai era în viață, când intervenise moartea lui Armand, tatăl lui. Debusolat Silviu își petrece serile în “discuții” cu un interlocutor generat pe computer, îl numea Genius, căruia îi povestește viața, decepțiile, realizările, fericirile și nefericirile lui. Își împlinise dorința de a fi milionar în America, dar goana asta după câștig îl lăsase cu multe goluri în viață: decepții, relații fără viitor, prieteni puțini sau deloc, o lehamite de tot și toate, și multă nehotărâre.

  Iar moartea mamei, urmată de cea a tatălui, îi inoculase o frică obsesivă de final, o teamă de orice acțiune care i-ar putea sfârși viața. În fiecare seară stătea la un pahar de alcool și “discuții “ cu Genius, în care încerca să înțeleagă lumea din jurul lui, și mai ales să-și cristalizeze dorințele și căile de urmat.

 Nepotul, Vlad, fiul lui Mircea-fratele lui, încearcă și el să-și găsească locul. După moartea tatălui, Vlad a fost crescut de părinții mamei lui la țară, învățat cu gospodăria, cu cultivarea pământului și cu bucătăria. Moartea, într-o împrejurare ușor grotească a lui Armand îl marchează și-l face să fie din ce în ce mai retras. Apoi deziluziile din dragoste, prietenii inexistenți, relațiile ciudate cu restul familiei, îl determină să-și pună din ce în ce mai multe întrebări despre ce și-ar dori să facă în viață. Singurul lui confident și prieten este cățelul Thor. La un moment dat va sta câteva luni la Paris, trimis de Lea, va lucra la un restaurant, va învăța bucătăria franțuzească. Revine în țară ceva mai încrezător, dar totuși măcinat de incertitudini și singurătate. Se implică cu unchiul și mătușa lui în redactarea genealogiei neamului și realizarea unei monografii a satului.

  Apoi o avem pe Lea, care suferă cel mai mult după moartea tatălui ei, ea fiind cea mai apropiată de el. Asistăm la transformarea ei dintr-o tânără care-și trăiește viața, într-o fiică care pentru tatăl ei vrea să păstreze toate tradițiile și legăturile cu satul pe care el l-a iubit. Gândurile ei le aflăm mai ales în timpul petrecut la mormântul tatălui, din “conversațiile” purtate cu el. Acolo vedem din povești cum încet, încet devine o ființă mai modestă, mai liniștită, mai rezonabilă, interesată de relațiile cu sătenii, cu fratele ei și mai ales cu nepotul Vlad, pe care simte nevoia să-l ajute și să-l sfătuiască.

  Și în toată zbaterea asta intervine natura cu inundațiile ei, mor oameni și animale, sunt distruse case și culturi, rămân în urmă sătenii deznădăjduiți.

  Silviu devine involuntar un salvator după ce scoate trei oameni izolați în casă, Vlad ajută și el cu ce poate, Lea se trezește în brațe cu doi orfani și pisica lor.

  Și astfel satul îi “adoptă” și ei se simt răspunzători pentru oameni, pentru memoria tatălui lor, pentru viața satului.

  Ce vor face în continuare? Ce drum va urma fiecare? Cum își pune viața amprenta asupra lor?

  Veți vedea citind cartea Dorinei Georgescu, și veți înțelege în final că poate cel mai important rezultat este maturizarea fiecăruia și mai ales a Leei, mărturisită în finalul poveștii :

“Și sper… Dar cred că este timpul să plec tată! În sfârșit am înțeles că te căutam prea departe, când tu erai adânc în mine.

Însă îndrăznesc să-ți mai spun că de acum înainte voi veni aici cu flori și de fiecare dată voi cuprinde Cerul cu privirea și voi rătăci în el un zâmbet tainic pentru tine!”

  Așa cum spune și Octavian Soviany: “Neîndoielnic autoarea (Dorina Georgescu) cunoaşte destul de exact ingredientele din care se poate prepara un roman de succes…”