Parădais – Fernanda Melchor – Editura Trei

Titlu: Parădais

Autor: Fernanda Melchor 

Editura Trei

București 2025

Nr. pagini – 135

 Parădais este un roman de Fernanda Melchor, publicat în spaniolă în 2021 și tradus în engleză un an mai târziu, care își face în 2025 apariția pe piața de carte românească, la un an distanță de Sezonul Uraganelor, o carte care mi-a plăcut mult, fiind poziționată pentru mine în Top 3 lecturi 2024.

 La fel ca și romanul anterior menționat, Parădais este o scriere compactă, dar extrem de complexă, cu propoziții lungi și relatări sumbre, pline de vulgaritate, menite să scoată în evidență subiecte precum violența socială, masculinitatea toxică și modul în care fracturile de clasă din Mexic alimentează delincvența la toate nivelurile posibile.

 Acțiunea are în prim plan câțiva adolescenți și tineri care trăiesc într-un mediu relativ privilegiat, și anume o comunitate rezidențială, unde focusul lor principal datorat vârstei, lipsei de educație, mediului familial suportiv și a perspectivelor limitate ce li se întrezăresc, se axează doar pe dinamici de putere, dorință, frustrare și violență.

 Reprezentanții acestui carnagiu sufletesc sunt Polo, tânărul grădinar în vârstă de 16 ani și Franco Andrade, zis și Grasul, nepotul rezident al unor bătrâni dificili.

 Polo locuiește într-o sărăcie lucie, împreună cu mama sa, într-un cartier mărginaș, el fiind singurul rămas să întrețină familia, familie la care s-a adăugat recent și verișoara sa, Zorayda, însărcinată fără a știi cu exactitate al cui este copilul, una dintre variante fiind chiar Polo.

  Băiatul muncește fără tragere de inimă și singurele momente în care își amețește zumzetul din cap, sunt cele în care bea până la refuz. Descrierile gândurilor sale pasiv-agresive, mizeria care îl înconjoară la fiecare pas și care pornește adesea de la propria persoană, panta alunecoasă pe care și-ar dori să o aleagă dacă vărul său Milton, plecat de acasă și încorporat într-un grup infracțional, și-ar face milă să îl ia cu el, turbarea ce îl apucă adesea când realizează că nimic bun nu îl așteaptă mai departe, în afară de zilele lungi și umilitoare de muncă și seri în care foamea, frigul, atmosfera tensionată de acasă îl vor împinge doar către alcool și crimă.

“Băutura preferată a lui Polo era rom alb cu cola. Dar odată ce se deschidea supapa îi era egal ce dădea pe gât, important era să-i vâjăie capul și să-și simtă corpul amorțit. Atunci nu-i mai păsa de tâmpeniile vomitate de grăsan, nici de zăpușeala irespirabilă ce venea dinspre mlaștina de mangrove de lângă ei, nici de musculițele care dădeau iama la sângele lui, nici de amenințarea tăcută a căsoaiei din spatele lor, huiduma de cărămidă ascunsă de boscheții terenului sălbatic pe care Polo trebuia să-l străbată ca să ajungă la debarcader și să se întâlnească cu grăsanul, singura modalitate de a reintra în zona rezidențială după ce folosea cartela de ieșire. Era floare la ureche să-i convingă pe angajații prăvăliei să-i dea băutură fără să le arate buletinul sau permisul de conducere, căci era înalt, părea mereu supărat și arăta mai în vârstă decât era; problema era să reintre în zonă cu matrafoxul, fără să fie văzut de camere sau de agenți, așa că o lua prin boscheții de pe terenul alăturat, până la malul râului, unde crengile noduroase ale unui smochin pocit le țineau loc de punte pentru a-l duce de-a lungul digului fără să-și ude nici măcar papucii.”

  Franco este un individ de 15 ani, gras și respingător, cu care nici măcar propria familie nu își dorește să interacționeze decât sub formă de comenzi scurte, îl ademenește pe Polo în preajma lui, momindu-l adesea cu alcool și țigări. Grasul este greu de digerat ca personaj, mai ales pentru cititorii mai puțin obișnuiți cu expunerea tranșantă a tuturor defectelor și obsesiilor unei minți dezaxate închisă într-un trup diform. Principala obsesie a grasului este vecina sa, doamna Marono, cu care adolescentul își creionează mental cele mai perverse și absurde fantezii sexuale, pe care Polo este nevoit să le tolereze deși, în mintea sa, gândurile pline de frustrare urlă până la epuizare. 

“Dar era imposibil să nu iei seama la gras când îți ieșea în cale, un pierde-vară solitar, bătând străzile pavate din Parădais cu burtoiul său formidabil, cu fața rubicondă înțesată de coșuri și buclele blonde care-i dădeau un aer ridicol, de heruvim căpcăun; o huidumă de băiat ai cărui ochi prindeau viață numai când o aveau în față pe doamna Marono, pe care o urmărea încontinuu de când apăruse în zonă. Trebuia să fii orb sau idiot de-a dreptul ca să nu-ți dai seama de încercările disperate ale nefericitului porcușor de a fi în preajma ei, căci de fiecare dată când ea ieșea în grădina din față ca să se joace cu copiii, purtând doar un șort din lycra și o bustieră care sfârșeau lipite de piele când se uda cu apa de la furtunul pe care, printre râsete, îl disputa cu odraslele, spelbul cu osânză ieșea valvârtej din casă, chipurile ca să spele mașina bunicilor — ceva ce nu-i plăcea deloc să facă, dar acum o făcea fără ca bătrânii să-i poruncească strigând ca din gură de șarpe, cum se întâmpla înainte, sau să-l amenințe că-i vor lua computerul sau telefonul.”

 Când Grasul face rost de o cheie pentru a se furișa în casa familiei Marono pentru a-și alimenta fanteziile bolnave umblând printre lucrurile femeii pe care și-o dorește mai mult decât orice, Polo întrevede o posibilitate de a face rost de bani și a scăpa de sărăcia de acasă. Ce poate merge greșit când obsesia și frustrarea merg mână în mână cu violența nativă? 

  Personajele sunt creionate brutal, lumea înconjurătoare deopotrivă. Nu există speranță, bunătate, iubire, motivație de a face bine în peisajul creat de autoare. Frazele dor, deschid răni adânci în ideea de umanitate sădită de-a lungul timpului de normele sociale la care am aderat inconștient. Personajele secundare precum Zorayda, Milton, bunicii Grasului, mama lui Polo, administratorul complexului Parădais (denumit astfel după o preluare eronată provenită din pronunția englezească), grupul infracțional din cartier, toate contribuie la accentuarea imaginii de disperare și lipsă de perspectivă. Zarurile au fost aruncate și nimic nu pare să-i ofere lui Polo șansa la o viață normală.

“În clipa aceea, le va spune, a fost tentat să dispară de acolo, să ia bicicleta verișoarei lui și să pedaleze până departe, nu conta unde, cât mai departe de zona rezidențială, dar l-a oprit certitudinea confortabilă a completei lui nevinovății: totul se petrecuse din vina lui Franco Andrade, Polo nu făcuse altceva decât să asculte de el; bietul idiot era nebun după femeia aceea, deși Polo nu înțelegea de ce; pur și simplu crezuse că toate erau tâmpenii scornite de grăsan, flecăreală curată, baliverne de bețiv pentru a umple noaptea cu ceva mai mult decât fumul țigărilor fumate în timp ce se făceau praștie; cum să se fi gândit el că grăsanul vorbea serios, dacă tot ce-și dorea el era să ajungă acasă cât mai târziu?! Era sătul până peste cap de toate, sătul de sat, de slujbă, de urletele maică-sii, de miștourile verișoarei lui, sătul de viața pe care o ducea și își dorea să fie liber, liber, frate, acesta era scopul lui în viață, descoperit de curând. Liber, cu orice preț, le va zice, și chiar el le va face semn polițiștilor care vor sosi mai târziu, cu sirenele tăcute, dar cu luminile pornite, ca niște câini muți pe urmele jivinei hăituite.”

  O carte ispititoare, capabilă să te împingă dincolo de limita bunului simț, crudă și viscerală, intensă și lipsită de milă. O recomand cititorilor care aleg să se confrunte cu adevăruri incomode, proză lirico-violentă și analiză socială necompromisă. Nu e pentru cei care caută evadare ușoară; e pentru cititorii care apreciază proza care tulbură și lasă urme.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe libris.ro

Recenzii cărți