Elias şi spioana cărturarilor – Sabaa Tahir – Editura Art

Elias şi spioana cărturarilor – Sabaa Tahir – Editura Art

Elias şi spioana cărturarilor de Sabaa Tahir-Editura Art

Elias şi spioana cărturarilor, de Sabaa Tahir – Editura Art – recenzie –Vol. II – O torţă în noapte

Elias şi spioana cărturarilor de Sabaa Tahir

Editura Youngart (Grupul Editorial Art)

Traducere: Iulia Arsitescu

Număr pagini: 500

Citat de ţinut minte: „Noaptea, liniştea din Închisoarea Kauf îţi îngheaţă sângele în vine. Nu-i liniştea somnului, ci a morţilor, a unor oameni care se dau bătuţi şi îşi lasă vieţile să le fugă printre degete, îngăduind în cele din urmă durerii să-i copleşească până când se sting şi trec în nimicnicie.”

   Dragă cititorule, te invit la un mic exerciţiu de imaginaţie…Ce s-ar întâmpla dacă ai fi prins între bine şi rău, între ying şi yang, alb şi negru? Albul ascunde mereu ceva, iar negrul arată prea multe. Nici una, nici alta  nu pare a fi cea mai potrivită soluţie. Încercăm să scăpăm de acest urcuş fără de final, iar singura soluţie pare a se regăsi într-o „Torţă în noapte”, care să ne călăuzească spre adevăratul răspuns al întrebării de mai devreme. Întregul volum, în fond, este format dintr-o mare de  alegeri dintre zi şi noapte, iar ceea ce se află la mijlocul celor două este o torţă aprinsă de o autoare care m-a fermecat din nou cu aventurile unei Măşti şi ale unui Cărturar.

  Sabaa Tahir s-a născut la Londra, dar a copilărit în Deşertul Mojave, unde părinţii ei aveau un motel. După ce a absolvit UCLA(University of California, Los Angeles), a devenit redactor de ştiri externe la ziarul Washington Post. Trei ani mai târziu, a apărut romanul său de debut, „Elias şi spioana Cărturarilor”. Sabaa trăieşte în prezent în zona Golfului San Francisco împreună cu familia.

   Romanul se deschide cu „Fuga” care ne-a ţinut cu sufletul la gură încă din primul volum terminat cam în pripă. Laia şi Elias au reuşit să scape de spânzurătoare, dar acum trebuie să se lupte să iasă din oraş căci străzile sunt pline de Măşti dornice de vărsare de sânge nu atât pentru fugari, cât pentru revolta Cărturarilor. Peste tot este vâltoare, Laia şi Elias trec de mai multe gărzi, reuşesc să ajungă aproape de ieşirea din oraş, dar sunt prinşi de Comandant. Elias se luptă cu aceasta şi…câştigă? Oare aşa să fie? Cei doi pleacă mai departe, dar pe parcursul drumului Elias devine din ce în ce mai slăbit. Îşi dă seama că mama s-a l-a otrăvit, dar nu orişicum. A folosit o plantă care nu are leac. Din această cauză va avea vedenii, va fi luat în Lumea de Apoi şi readus fiind omul mort care aşteaptă ce va urma. Laia nu îl lasă, însă să cadă şi mai jos de atât. Reuşeşte să găsească leacuri care să îl mai întremeze. Cei doi hotărăsc să plece spre închisoarea Kauf pentru a-l salva pe fratele Laiei, dar drumul nu este unul sinuos. Sunt atacaţi, dar scapă ca prin urechile acului.

Elias şi spioana cărturarilor de Sabaa Tahir-Editura Art

   Între timp, Helene Aquilla, actualul Sfrâncioc, se confruntă cu prima sa misiune dată de noul Împărat, Marcus: să îşi vâneze cel mai bun prieten şi să îl aducă în faţa Majestăţii sale pentru a fi executat în piaţa publică şi a da un exemplu celor care sunt pe potriva noului conducător. Cum să îl găsească ea oare pe Elias când toate pistele par a conduce spre nicăieri? Mai mult decât atât, află că Marcus se va însura cu una dintre surorile sale, ceea ce o derutează de-a dreptul. Află secretul Comandantului: aceasta complota împotriva Imperiului cu unul dintre monştrii de dincolo de ziduri, fără zâmbet, fără chip. Este urmărită de spioni; pare că nu mai poate avea încredere în nimeni şi concepe un plan. Îşi aduce alături doi prieteni de pe când studia la Academie şi păstrează un răuvoitor lângă ea. Încetul cu încetul iţele par a se lega şi îşi dă seama unde îl va putea găsi pe Elias.

  Laia şi Elias sunt urmăriţi şi, nu după mult timp, descoperă  cine le luase urma: Izzi şi Keenan, care este mai mult decât hotărât de a o lua pe micuţa cărturăreasă de lângă masca noastră otrăvită. Din păcate pentru acesta, Laia nu doreşte să îl lase pe Elias: vrea să găsească un antidot şi să ajungă la fratele său.  Se pare că se formează un nou grup care are drept misiune să ajungă la o închisoare. Totuşi, vor avea mai multe de înfruntat din moment ce Helene a reuşit să dea de urma lui Elias şi îl aşteaptă într-o ambuscadă…Ce se va întâmpla…rămâne de citit.

   Opera este scrisă la persoana I. Naratorul-personaj se schimbă în funcţie de persoana care expune ceea ce vede, simte, gândeşte. Cititorul are în acest fel posibilitatea să trăiască prin cuvintele mai multor protagonişti, să afle ce crede şi vede fiecare, acest aspect făcând din roman o lucrare aparte. Descrierile spaţiale sunt mult mai puţine. Autoarea s-a concentrat mai mult pe dinamica acţiunii, pe dialog şi pe ceea ce gândeşte personajul, cadrul spaţio-temporal fiind doar conturat în aşa fel încât cititorul să fie acela care va creiona mai departe. Cartea lui Sabaa Tahir nu m-a lăsat să-mi iau ochii prea mult timp de pe file. Ne ţine legaţi până la final când ne lasă slobozi şi cu un „Va urma” drept bilet de plecare.  😊

Lectură plăcută!!!

NOTĂ: 9/10 steluţe

Cartea Elias şi spioana cărturarilor, de Sabaa Tahir – O torţă în noapte poate fi comandată de pe site-ul Editura Art

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

recenzie Vol I
Recenzii cărţi Editura ART

Elias şi spioana cărturarilor de Sabaa Tahir-Editura Art

Elias şi spioana cărturarilor de Sabaa Tahir-Editura Art

 

***Stanciu Maria Crina (Crina Stanciu)***Salut la toată lumea, mă numesc Crina și sunt la fel de obișnuită ca oricare altă fată, cu mențiunea că îmi place scrisul și cititul. Eu ador tot ceea ce iese din tipar, sunt pasionată de călătorie, de limbile străine, noi culturi. Alții descoperă lumea făcând alpinism sau scubadiving, eu o aflu la picior, cu avionul sau descrisă în paginile unei cărți de aventură, fantasy, crime, dragoste, istorie, ficțiune pentru adolescenți. Abia aștept să elucidez și mai multe mistere aici, alături de ceilalți colaboratori și de voi!

7 COMMENTS

  1. Ti-am citit recenzia cu mare placere, Crinuta ! Felicitari! :*
    Chiar „O torta in noapte ” citesc acum. Cred ca iti poti imagina cat de socata am fost atunci cand si-a facut „aparitia” Zburatorul. Nu as fi banuit… Si asa eram suparata din cauza eroinei -Laia. Pe cat de mult mi-a placut de ea in primul volum, pe atat de mult ma enerveaza acum. Face gafa dupa gafa. In plus, nu imi place triunghiul amoros. Din clipa in care Keenan si-a facut aparitia, nu m-am mai simtit in largul meu. Adica… stai putin… Elias pleaca sa-i elibereze fratele din inchisoare, iar ea se da in barci cu Keenan? Fir-ar sa fie! Sunt mult prea prinsa de poveste 😀

  2. Doamne, cât de interesantă pare această serie! Trebuie neapărat s-o citesc și eu 😀 Primul volum mă așteaptă de ceva timp în bibliotecă…

    Felicitări pentru recenzia minunată, Crinuța!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.