Înotătorul de la Auschwitz – Renaud Leblond – Editura Niculescu
Înotătorul de la Auschwitz – Renaud Leblond – Editura Niculescu
Titlul: Înotătorul de la Auschwitz
Autor: Renaud Leblond
Editura: Niculescu
Colecția Niculescu fiction
Anul apariției: 2025
Nr. de pagini: 216
Categorii : Ficțiune, Roman străin, Literatură franceză
Câștigătorul Premiului Antoine Blondin 2023.
Român aflat pe lista scurtă a Marelui Premiu Literar al Societății Membrilor Legiunii de Onoare.
Povestea adevărată a omului care a înotat în iad!
Romanul Înotătorul de la Auschwitz aduce în atenția noastră povestea autentică, bine documentată a înotătorului francez de etnie evreiască Alfred Nakache, campion mondial și olimpic cu un palmares de 13 titluri de laureat al Franței, un titlu de vicecampion european și două recorduri mondiale obținute atât individual cât și cu echipa de ștafetă. Primele pagini ale cărții ne prezintă viața de familie a înotătorului din perioada copilăriei, punându-se accent pe cunoașterea membrilor acesteia și teama inexplicabilă a lui Alfred… de apă, teama pe care reușește să o învingă după vârstă de 10 ani grație unui antrenor ce vede potențialul lui dincolo de aparențe. Capitolele alternează cu povestiri din parcursul existenței acestuia și ororile suportate din perioada petrecută în lagărele germane.
Presimțirea unui drum fără întoarcere, urgența unui strigăt de ajutor care nu îndrăznește să se numească astfel.
Drumul pe care trebuie să îl parcurgă până la lagărul de concentrare atribuit, el fiind însoțit de soția sa Paule și micuța lor Annie, este unul greu, plin de temeri și premoniții sumbre. Aici apar primele suferințe suportate cu stoicism când foamea, lipsa igienei și frigul stăruitor devin tovarășii tuturor. Când nu știi ce se află la capătul drumului, scenarile cele mai întunecate persistă în mintea ta, indiferent cât de mult încerci să le înlături. Încercările celor din tren de a lăsa în urmă lor mesaje pentru a-i anunța pe cei de acasă despre starea lor actuală și posibila direcție în care se îndreaptă, sunt impresionante și lasă cititorului sentimente de empatie și solidaritate cu aceștia. Dacă aceste mesaje, unele disperate altele ușor banale, dar care ascund dorința lor de a înlătura grija și suferința celor rămași, au ajuns la destinație rămâne un mister al celor mai întunecate timpuri.
Celebritatea înotătorului câștigată prin rezultatele obținute până atunci nu îl ajută în noua ipostază, așa cum a sperat inițial. Despărțirea de soție și fiică, umilințele la care este supus în repetate rânduri, modul batjocoritor cum este privită prestația lui, durerea prezentă în fiecare moment și ulterior morțile celor pe care ajunge să îi cunoască pentru un timp scurt, constituiesc realitatea acelor zile greu de imaginat. O voință puternică și un curaj extraordinar l-au ajutat să trăiască și să depășească acea perioadă a cărui amintire sfâșietoare o va purta cu sine pentru totdeauna.
Ochii lui Alfred se închid, în timp ce un nod i se strânge în stomac. Imaginile revin ca niște fantome care îl scutură chicotind. Își amintește gestul de rămas-bun făcut lui de Furstner în timp ce urcă în automobilul pregătit să-l ducă spre aeroport. Privire dreapta, zâmbet binevoitor. Oare știa atunci că viața lui se terminase? – se întreba Alfred. Îl vizualizează în momentul fatal, apucând o armă, iar imaginea i se estompează rapid – un ecran alb în fața neconceputului.
Capitolele care prezintă viața din lagărul de concentrare sunt dificil de citit și imposibil de înțeles cum umanitatea se poate degrada într-un asemenea stadiu, cum pot fi uciși oameni nevinovați fără urmări, fără regrete. Faptul că acestea alternează cu cele care conțin relatări cu aproximativ un deceniu înainte și ne prezintă o societate atât de diferită, ajută cititorul să facă acele pauze menite să înlăture cenușiul sumbru devenit persistent.
Despre prieteniile sale cu personalități marcante care au luat naștere într-o perioadă cu multe lacune istorice, despre lupta cu sine și cu nedreptățile comise împotriva unui popor pașnic, harnic și lipsit de apărare, dar și despre boicotul amicilor săi din Dauphins după excluderea sa din club, toate într-o desfășurare autentică a puterii și discernământului de care a dat dovadă în fiecare etapă a vieții sale, vă las să citiți în aceste memorabile pagini care ne spun poveste unei vieți în sens invers.
Sper că acest roman să contribuie, în felul său, la datoria de a-i păstra memoria și la vigilență, mai necesară ca niciodată, față de antisemitismul și față de toate formele de rasism.












