O fisură în cortina de fier: Prin deșert spre libertate: fuga mea din Coreea de Nord, de Eunsun Kim și Sébastien Falletti

Editura Corint, 2017

Titlu original: Corée du Nord. 9 ans pour fuir l’enfer (2015)

Nr. de pagini: 208

Traducere de Mihnea Gafița

 

   Văzută din Occident, Coreea de Nord este cea mai pură formă de totalitarism pe care mintea umană a inventat-o vreodată. Statul este caracterizat de un cult al personalității cvasireligios, o politică oficială de o xenofobie feroce, și prezența unui sistem de lagăre de concentrare. Există rapoarte credibile despre experimente chimice făcute pe prizonieri politici. (The Times)

   Ca persoană care a trăit o parte din viață în comunism, credeam că mai rău de atât nu se poate, dar am aflat că m-am înșelat. Mi-a demonstrat asta Eunsun Kim, o copilă din Coreea de Nord, care dă glas disperării a milioane de oameni înfometați și disperați. Semnată sub pseudonim, spre a-și proteja rudele rămase în Coreea de Nord, cartea mai sus numită este dedicată tinerilor din Coreea de Nord – ca să-și găsească libertatea și dreptul de a visa, dar constituie și o mărturie scrisă a ceea ce se întâmplă în acea țară de aproape șaptezeci de ani. (În 1948, s-a instalat la putere Partirul Muncii, în frunte cu Kim Il-Sung, urmat de fiul său, din 1994, Kim Jong-Il și Kim Jong-Un, din 2011).

   Începând din 1991, Coreea de Nord s-a confruntat cu foamete extremă, cauzată de diverși factori: secetă, inundații, sistarea importurilor etc. Sute de mii de oameni au murit de foame, cei mai mulți fiind copii și bătrâni. Familia lui Eunsun este și ea afectată, ceea ce o determină pe mamă să fugă din țară.

   În decembrie 1997, Eunsun, în vârstă atunci de unsprezece ani, fetița își scrie testamentul, crezând că va muri de foame, precum tatăl și bunicii săi. Cutremurătoare este scena în care mama și cele două fiice stau întinse pe jos, așteptându-și sfârșitul.

„Singurul lucru care ne-a rămas de făcut aici este să murim”, a zis ea (mama, n.n.) cu o voce slabă, de om învins.

Urma, deci, să murim toate trei.

S-a întins în tăcere jos, pe sacul de dormit însăilat, de-a lungul peretelui bucătăriei; acolo era locul cel mai puțin friguros din tot apartamentul. Eu și sora mea ne-am ghemuit lângă ea. Ne-a învăluit bezna, și eu am alunecat spre somn. Eram înfometate și neajutorate, dar măcar n-aș mai fi murit singură. [… Mama era țeapănă ca o statuie. Povara care-i apăsa pe umeri era prea mult pentru ea și n-o putea duce. Știa că era ultima noastră speranță împotriva maladiei care lovise toată patria și care se înrăutățea cu fiecare zi care trecea – foametea. Din 1995, membrii familiei noastre muriseră încet, unul după altul, iar acum noi câteșitrele urmam pe listă. […

Până dimineața, mama tot nu s-a mișcat, dar eu, curios lucru, am avut impresia că-n mintea ei cocea un plan. [… Voința ei de a supraviețui se pusese în mișcare.

  Cu ultimele puteri, mama lui Eunsun vinde șipcile de la portretele celor doi conducători supremi (obligatorii în fiecare locuință și instituție) și vechiul șifonier și face rost de bani pentru mâncare. Hotărâtă să plece, pune la cale o evadare din infern, în China. Nereușind să treacă râul Tumen, granița dintre cele două țări, cele trei își petrec un an ca oameni ai străzii la Rajin, vânzând supă de alge, furând legume și dormind pe tarabele comercianților. Ajunse în China, traversând Tumenul înghețat, intră pe mâna unor traficanți și sunt vândute unui țăran. De aici, sunt trimise într-un lagăr de reeducare din Coreea de Nord, de unde reușesc să evadeze, datorită haosului administrativ. Întoarse în China, se hotărăsc să plece în Coreea de Sud, traversând pe jos deșertul mongolez Gobi.

   Cinsprezece ani mai târziu, Eunsun Kim, studentă acum la Seul, își povestește experiența traumatizantă, pe care a trăit-o în cei nouă ani de pe drumuri. Cartea sa, apărută inițial în franceză, se bucură de succes, apoi este tradusă în mai multe limbi străine.

   Cu toate că se bucură de viața în libertate, Eunsun este nostalgică și speră să se poată întoarce la un moment dat acasă, în Nord.

   Întâmplarea a făcut ca lectura aceasta să vină după Povestea Faridei, o supraviețuitoare a terorii ISIS. Sunt atât de apropiate poveștile lor și, totuși, atât de diferite!

   Aflat la granița dintre operă memorialistică și roman, volumul se remarcă prin tehnici narative specifice beletristicii: nerespectarea cronologiei evenimentelor, descrieri artistice, crearea de imagini artistice „tari”, șocante, fără a folosi, însă, un limbaj dur, spre deosebire de Povestea Faridei, dur și la nivel lingvistic. În același timp, prin intermediul memoriei afective, Keunsun relatează evenimente care i-au marcat copilăria în mod iremediabil.

După această oribilă scenă, m-am obișnuit cu execuțiile publice, care erau tot mai frecvente. Chiar și așa, de fiecare dată mă cuprindeau îndoielile. Țin minte un bărbat care a fost legat de un stâlp și executat fiindcă-l „insultase pe iubitul nostru Conducător”, Kim Il-Sung. Care fusese crima lui? Șterpelise câteva litere de bronz dintr-o inscripție oficială cu numele Marelui Conducător. Fără îndoială că omul sperase doar să-și amelioreze condițiile de trai în timpul foametei, vânzând literele acelea de metal chinezilor, pentru câțiva bănuți. Era, însă, o crimă, care se pedepsea cu moartea.

   Acum, Keunsun Kim are treizeci și unu de ani și este o militantă activă împotriva dictaturii din Coreea de Nord.  Ea este cea care a fisurat cortina impenetrabilă a Coreei de Nord, pentru că a dat glas milioanelor de oameni care încă nu știu ce înseamnă libertatea.

Pentru ca visul acesta să devină realitate, lumea întreagă trebuie să deschidă larg ochii la ororile care se petrec și în acest moment în Coreea de Nord. Dinastia Kim a reușit să izoleze atât de bine țara mea, încât restului lumii îi vine foarte ușor să și uite că existăm.

 

 

Cartea Prin deșert spre libertate a fost oferită pentru recenzie de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

14 COMMENTS

  1. Nu știu dacă aș avea tăria să citesc această carte!Știu de regimul dictatorial,îmi pare rău că nu au oamenii nici o alternativă!

    • Ceea ce șocant, Nicol, e că oamenii nu știu că se poate trăi altfel. Nici nu încearcă să se revolte.

  2. E genul de carte pe care îl citesc des. Nu pot să spun că prefer acest gen, dar îl citesc. Găsesc fascinante poveștile oamenilor și modalitatea în care ei aleg să-și deschidă sufletul și să povestească tuturor ororile trăite. Pentru unii dintre noi, istoria înseamnă o înseamnă o simplă înșiruire de date, însă cei care au trăit consecințele deciziilor istorice, au o altă viziune asupra noțiunii de istorie. Mi-a plăcut foarte mult prezentarea ta, Andreea!

    • Ro, cred că ne potrivim la gusturi; și eu găsesc de-a dreptul fascinante cărțile bazate pe fapte reale. Cine știe care este adevărata istorie, npână la urmă? Cea povestită de bătrâni sau cea din manuale?

    • Mulțumesc, Arci! Cartea este tristă, dar nu te face să plângi. Cu toate că, dacă stau bine și mă gândesc, este un episod dramatic: cele trei sunt nevoite să îl părăsească pe ultimul născut în China, lăsat în grija unui nemernic cu titlu de tată. când te gândești că sunt oameni care nu știu altfel să trăiască, în afară nimicniciei lor…

  3. Am citit cartea și pot să zic că mi-a plăcut foarte mult. Este dramatică, te răscolește, însă merită citită 🙂

    Te felicit, Andreea, că ai reușit să transmiți mesajul poveștii locco_smiley_10

  4. Îmi plac foarte mult cărţile care reuşesc să mă răscolească, deci aceasta mi s-ar potrivi de minune! Am mai auzit de ea, şi chiar plănuiam să o cumpăr cândva. 🙂 Te felicit, Andreea!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.