creaturi și Creaturi – Morgan Hexner – recenzie

Titlu: creaturi și Creaturi

Autor: Morgan Hexner

Editura: Petale Scrise

An aparitie: 2024

Nr. de pagini: 216

Gen: thriller, fantasy, povestiri

  Tare mult îmi place când un thriller sau un horror își îndeplinește promisiunea. Și antologia de povestiri ,,creaturi și Creaturi” sigur că o face. Când intru într-un horror/thriller, așteptările mele sunt întotdeauna ridicate și, recunosc, mă pregătesc pentru eșec. Chiar nu mă pot abține. Până când pun mâna pe o carte ce se încadrează în acest gen, de obicei mă las cuprinsă de emoție, sperând că acesta este horror-ul/thriller-ul care îmi va face sprâncenele să se ridice atât de sus și maxilarul să cadă atât de jos, încât ajung să arăt ca un personaj de desene animate. Din păcate, mult prea puține reușesc să-mi stârnească un amestec tumultos de sentimente contradictorii, să mă îngrozească și să mă țină cu sufletul la gură până la ultima pagină. Așa că este o încântare când dau peste povești care chiar îmi oferă senzații tari. Ceea ce am descoperit pe parcursul lecturii, mi-a dat fiori pe șira spinării, părul mi s-a zbârlit de câteva ori, elementele de horror chiar au avut efect asupra mea. 

  Această antologie are, de la bun început, ceva unic. Nu este doar un thriller tipic, cu el sau o ea care încearcă să-l omoare pe celălalt, un fantasy cu eroi care salvează situația sau un horror cu pasaje înfiorătoare, care să te bage în sperieți. ,,creaturi și Creaturi” este un volum de povestiri thriller, horror, fantasy cu accente filosofice, la care Matoarea (joc de cuvinte între „mamă” şi „scriitoare”) a lucrat mai bine de un deceniu, o antologie ce abordează mai multe teme spinoase, al cărui titlu reprezintă o metaforă asupra tipurilor de creaturi înfățişate în această carte. 

  Cele mai multe făpturi prezente aici sunt desprinse din coșmaruri sau din mitologia universală – acelea sunt creaturile mici.

  Urmează cele care au fost imaginate drept Creaturi, adică acele ființe care sunt, chipurile, create de o instanță supremă. Așa că da, am povești și despre oameni, care pot părea mai monstruoase decât cele despre niște făpturi desprinse din lumea fantasticului propriu-zis.

  Pentru că, în final, Omul este monstrul cel mai de temut dintre toți. Iar Matoarea nu face decât să vă aducă, dragi cititori, în cele mai adânci hăuri ale imaginației.

  Nici nu vă puteți imagina ce reacție am avut atunci când am început să citesc cartea. Lăsând la o parte povestirile care m-au făcut să trec printr-un adevărat carusel de sentimente și trăiri – oripilare (Să nu aprinzi lumânări morților), nostalgie, tristețe și multe emoții (Uscățivul), simpatie (Spiritus corp), ceea ce m-a luat prin surprindere a fost faptul că fiecare povestire în parte are un Making of, în care Morgan Hexner ne vorbește despre motivele pentru care a scris povestirea x sau y, despre actul creației, despre fricile umane și multe alte dezvăluiri interesante. Și, culmea, toate aceste making of-uri m-au fascinat mai mult decât povestirile în sine, tocmai pentru că m-au făcut s-o înțeleg mai bine pe autoare/Matoare, de ce a abordat o anumită tematică, cum percepe ea anumite trăiri etc. Uneori am trăit cu impresia că prin intermediul acestor povestiri nu-și dezvăluie doar o parte din gândurile ei, fie ele bune sau rele, ci îmi și arată calea prin care și-a învins anumiți demoni lăuntrici. Poate că pare incomodă cu întrebările sale și cu îndoielile pe care le insuflă, dar pe mine m-a cucerit franchețea ei și coerența raționamentelor sale. Nici nu mi-a venit să cred câtă profunzime poseda la 17 ani, vârsta la care a scris Om de companie (o povestire care vorbește despre amăgirea în dragoste) și Pedeapsa (reprezintă nu doar o poveste despre o creatură – cambion – rezultată dintr-o femeie şi un zburător – sau incubus, o fiinţă care nu are sentimente, ci şi o incursiune în problematica naturii umane).

,,- Poate că şi demonii trebuie să se căiască de păcatele lor, cumva, iar eu – aşa cum sunt, incapabilă de vreun nobil sentiment uman sau de vreo răutate în cea mai diabolică formă, de care tu cu siguranţă eşti capabil – exist pentru a pedepsi, doar existând și nefiind, de fapt, vie. Da, exact cum ai spus, am luat ce e mai rău din fiecare jumătate ce mă întregeşte pe mine ca fiinţă între cele două tărâmuri. Pot face rău fără ca măcar să vreau și fără ca măcar să-mi pese, fără un motiv anume.” 

  Basmul pe dos a reprezentat pentru mine una dintre cele mai inedite experiențe în materie de lectură. O poveste spusă din perspectiva unui personaj așa-zis negativ, un zmeu oacheș, cuceritor și un pic naiv, care îşi pune la îndoială propria natură. Inedită a fost pentru mine și povestirea Renașterea, doar că aici am întâlnit una dintre cele mai oribile creaturi. Am văzut răul de care poate da dovadă o fiinţă care nu mai este în deplinătatea facultăţilor mintale.

  Când nu reuşim să vedem milă şi empatie în ochii semenilor noștri, ce rost mai are să ne îmbătăm cu iluzii că monştrii ar putea fi mai presus decât ei? 

  Dar dacă umanitatea nu are nicio legătură cu oamenii, ci doar cu o versiune idealizată a noastră? În lumina acestei idei, nimic nu ne separă de lumea paralizantă a făpturilor întunericului. 

  Așa că, data viitoare când îţi e teamă de ceva, aminteşte-ţi că, poate, monstrul se află de cealaltă parte a oglinzii în care te priveşti.

  Am citit Demonul Iubirii cu viu interes, pentru că era vorba de Iad, demoni și vrăjitoare, subiecte care pe mine m-au fascinat încă din adolescență, dar și pentru că această povestire marchează, așa cum menționează chiar autoarea, pierderea inocenţei şi a tot ce urmează acestui fapt, într-un mod visceral și dureros.

,,Mila, suferința nu dispar niciodată. Demonii sunt în străfundurile fiinţei lor nişte oameni speriaţi, amăgiti şi blestemați pe viaţă să facă ceea ce li s-a făcut şi lor. Niciodată, însă, nu vom putea schimba asta.

Blestemaţi să facem rău şi să suferim pentru fiecare om în parte.

Rău şi durere. La nesfârşit.”

  Dintre toate cele 13 povestirile incluse în această carte, Uscăţivul a avut cel mai mare impact emoțional asupra mea, pentru că am trecut prin ceva asemănător. În Marking of, Morgan Hexner  sublinia faptul că decesul unei persoane dragi a determinat scrierea efectivă a poveștii, pentru că nu ştia cum altfel să fac față şocului de a afla că s-a stins din viaţă, lucru care m-a făcut să realizez cât de mult suflet poate pune un scriitor… Multe nu pot să spun despre Uscățivul, însă ceea ce trebuie menționat aici este mesajul acestei povestiri, ideea de ,,a ne trăi mai prezent viața, onorându-ne persoanele dragi din viața noastră, dar mai ales seniorii, fie că vorbim de bunici, de mătuși îndepărtate, dar care ne sunt dragi și pe care, din păcate, îi credem mai în putere decât sunt”.

  Multe ar mai fi de spus despre antologia ,,creaturi și Creaturi”, dar nu vreau să vă stric plăcerea de-a face cunoștință cu toate creaturile prezentate de Matoare. Cert e că a reușit să mă surprindă într-un mod neașteptat de plăcut, oferindu-mi suficiente ingrediente cât să mă țină captivă până la final. Felicitări autoarei/Matoarei pentru că a reușit să mă bage în sperieți. Și asta o spune o fană a genului horror.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti

Recenzii cărți