Războiul la lumina zilei (a treia parte din seria Demon) – Peter V. Brett – recenzie

Titlu: Războiul la lumina zilei

Seria Demon

Autor: Peter V. Brett

Editura Nemira

Colecția Armada

Anul apariției: 2024

Titlul original: The Daylight War (2013)

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Număr de pagini: 784

  Prima întrebare ce apare despre continuarea unei serii literare începute excelent este dacă aceasta a reușit să păstreze ștacheta la același nivel la care a ridicat-o volumul precedent.

  Răspunsul pe care-l dă Peter V. Brett, din volum în volum, este un DA entuziasmant, consolidând încrederea cititorilor că autorul nu ar putea publica niciodată ceva dezamăgitor – fie și numai prin prisma ciclului fantasy din care face parte romanul Războiul la lumina zilei: saga Demon.

   Într-o lume ce-a regresat la organizarea socială a Evului Mediu, oamenii trăiesc în teroare continuă, fiind tot mai puțini cei care își părăsesc locurile de baștină, din cauza atacurilor demonilor ce se ridică în fiecare seară din Miezul Pământului, pentru a vâna întreaga noapte orice ființă vie. Singura protecție împotriva puterilor supranaturale ale miezingilor (așa cum li se spune în ținuturile nordice) sunt glifele încărcate cu magie, ce-i pot respinge și ține la distanță.

  În primul volum al seriei, Omul Pictat, speranța umanității renaște odată cu faptele excepționale a trei tineri, Arlen, Leesha și Roger, care descoperă, fiecare, propria modalitate originală de a înfrunta maleficele creaturi nocturne.

  Destinul lor este urmărit din copilărie, până când se-ntâlnesc și își unesc forțele, declanșând o adevărată emulație în rândul oamenilor (ba chiar și-al animalelor) din jurul lor, mobilizându-i pe toți în lupta atât de periculoasă, dar atât de eliberatoare, cu creaturile nopții

  În al doilea volum, Sulița deșertului, acțiunea se complică atunci când războinicii din Krasia, altfel campioni mondiali la masacrat alagai (denumirea lor pentru miezingi), decid, încurajați de unele semne profetice, să migreze dinspre deșert, înspre nord, pentru a cuceri toate teritoriile locuite cunoscute și a uni întreaga omenire în bătălia cu demonii, așa cum cred ei că ar trebui dusă.

  Cultura krasiană este concepută ca un amestec al religiozității celei musulmane, cu picături de onoare, diferențiere pe caste și misoginism, scurse și dinspre civilizația spartană sau a samurailor japonezi.

  Totuși, conducătorul lor, Ahmann Jardir, acum autoproclamat Izbăvitor, nu a făcut deloc un gest onorabil, după niciun criteriu de moralitate, când a confiscat simbolul puterii, istorica Suliță a Deșertului, de la Arlen, cu care era prieten, dar pe care l-a aruncat neînarmat hoardelor nopții.

  În timp ce super-miezingi ai minții, cu puteri telepatice, și metamorfi care pot lua chipul oricui își fac apariția din Miez, oamenii se pregătesc mai degrabă să lupte între ei, tocmai acum când au reușit să întărească, atât în sud, cât și în nord, nucleele de rezistență anti-demonică.

  A treia carte din saga, Războiul la lumina zilei consfințește jocul schimbării de perspective pe care Brett l-a abordat curajos cu trădătorul-de-prieten Jardir, co-protagonist devenit cvasi-antagonist, în Sulița deșertului. A fost o realizare să ne facă să-l înțelegem și poate chiar să-l susținem pe liderul krasian care ne-a fost simpatic cândva, dar ne-a devenit antipatic după ce s-a întors împotriva lui Arlen.

  Cu atât mai grea își face scriitorul misiunea de data asta, când dedică o bună parte din carte urmăririi prin rememorări de tip flashback a accederii la puterea feminină supremă Damaji’ting a Primei dintre Soții a lui Jardir, pe care am antipatizat-o mai mereu, manipulatoarea Inevera. Și, aproape incredibil, obținând un val de empatie cel puțin tot pe-atât de mare ca în cazul autointitulatului Izbăvitor.

  Asta și pentru că o preia, la fel ca pe ceilalți protagoniști asupra cărora ne focalizează interesul, de la o vârstă fragedă, ca pe-o adolescentă smulsă din sânul familiei și inclusă brusc în durul sistem de antrenament pentru preotesele-prezicătoare-vindecătoare ale Krasiei (în titulatură atotcuprinzătoare: Dama’ting)

  Destul de repede, Inevera se va transforma în femeia puternică și ambițioasă pe care-o știm, ea fiind cea care îl împinge pe Jardir pe drumul spre acapararea conducerii politice și la majoritatea gesturilor cinice de care nu părea capabil, în numele reușitei planului de eliberare a tuturor oamenilor, pe care ordinul mistic feminin ce-o include are impresia că îl citește în dezvăluirile viitorului, smulse prin misterioasa practică hora – a chiromanției bazate pe magia oaselor de demon.

  În această nouă incursiune în lumea krasiană, imersiunea este și mai profundă, cititorul fiind strecurat chiar și în locurile considerate tabu ale religiei oficiale. Ajungem nu numai în iatacuri de preotese sfinte sau prin haremuri cu motivație dogmatică, dar până și sub vălurile femeilor krasiene (la propriu), în bazinele de îmbăiere, acolo unde își scot bido-ul, care în preoțime se dovedește a fi un soi complicat de panglică-lenjerie-centură de castitate din mătase, înfășurată de nenumărate ori în jurul zonelor intime… Bazine unde se întâmplă tot felul de lucruri. Cum ar fi că prea-sfințitele încearcă să se înece una pe alta.

  Spre deosebire de volumele unu și doi, în trei, planurile zonale de acțiune paralelă culisează mai repede, nu mai zăbovim la fel de mult alături de câte un personaj.

  Ne întoarcem în nord, la verdeni – expresie folosită de krasieni pentru locuitorii ținuturilor cu verdeață – pentru a asista la pregătirile efectuate sub imboldul lui Arlen, în vederea unui iminent atac concertat miezing, despre care el a aflat că se poate coordona de către prinții din Miez… numai în preajma nopții cu Lună Nouă.

  Alături de Omul Pictat (de fapt tatuat) este fata pictată cu lujer negru, Renna Tanner, care de când și-a desenat și ea glife pe trup, acumulează o tot mai mare experiență de luptă, încercând să îl imite pe Arlen, pe care-l iubește, în tot ce face. Inclusiv în lucruri pe care el i le-ar interzice dac-ar afla că se dedă la ele, pentru că duc pe un drum foarte întunecat, pe care el însuși l-a parcurs doar cu mari sacrificii.

  Leesha, Roger și cei mai importanți locuitori ai Văiugii Tăietorului de Lemne (redenumită între timp Văiuga Izbăvitorului) sunt oaspeți ai krasienilor, unde încearcă să influențeze politica de cucerire a acestora, profitând de atracția lui Jardir pentru Leesha.

  Totuși, înfruntarea între cei doi Izbăvitori (unul pretins oficial, celălalt refuzând constant nominalizarea populară) pare inevitabilă.

  Arlen are însă intenția să facă tot ce ține de el pentru ca oamenii să își concentreze eforturile în a supraviețui atacului de Lună Nouă.

  După un accent inițial mai mare pus pe intrigi și relații pasionale între personaje, finalul volumului trei este absolut epopeic, având intensitatea momentelor culminante cu care ne-a obișnuit Brett în primele două părți, însă la o scară chiar mai impresionantă.

  Ciudat, dar în pofida creșterii exponențiale a grandorii luptelor și acțiunii, pentru mine, subiectiv, primul volum rămâne cel mai aproape de suflet, cu perioada aceea de rezistență anti-demoniacă naivă, fără șanse, dinainte ca Arlen să devină Omul Glifat, înainte ca Leesha să se priceapă să confecționeze pelerine ce o fac invizibilă pentru miezingi sau Roger să descopere că-i poate alunga cu sunetul scripcii sale. Impresia obiectivă este însă că romanele din serie devin tot mai complexe și mai spectaculoase, cu fiecare nou tom.

  Un element ce filează tot timpul în fundal, subtil, dar amenințător, ca un bec ce stă să se spargă, ține de conștientizarea că toate aceste evenimente dramatice se petrec în viitorul planetei noastre și nu în vreun fantastic univers paralel. Pâlpâirea sa slabă, bazată pe indicii, mai mult decât pe confirmări clare, are, tocmai prin neclaritatea sa, puternice efecte tensionante. Parcă se transmit în realitate fiorii reci ai legendei declamate de saltimbanci în fața unei mulțimi care de-abia o  poate înțelege, ce spune că în Epoca Științei, în care suntem noi, oamenii nu percepeau demonii, dar ei erau la fel de prezenți și își pregăteau întruparea.

  Când începi să te uiți în jur cu neliniște – e semn că povestea te-a prins total.

Seria Demon este alcătuită din volumele:

The Painted Man (2008) / Omul pictat 

The Desert Spear ( 2010) / Sulița deșertului 

The Daylight War (2013) / Războiul la lumina zilei 

The Skull Throne (2015) / Tronul de cranii

The Core (2017) / Miezul