Regasire de Raluca Butnariu

                                                            RECENZIE CITITOR

Imi place stilul acestei autoare. Cartile ei nu sunt publicate, nu se gasesc decat in format electronic!

“Deziluzii”, “Privilegii”, Regasire” si “Umbra noptii” fac parte dintr-o serie, personajele regasindu-se dintr-o carte in alta, dar pot fi citite si de sine-statator. Genul este historical-romance.

Regasire e o carte care m-a coplesit prin intensitatea emotiilor transmise si printr-o tulburatoare poveste de dragoste. Este una din acele carti care au reusit sa ma treaca prin toata gama de emotii posibile!

Inceputul cartii este cutremurator. Facem cunostinta cu Nicolle in cea mai neagra zi din viata ei, aceea in care barbatul in care credea si pe care il iubea mai presus de fiinta ei o arunca in strada ca pe un caine vagabond, nelasand-o sa-i explice ca fusese silita sa faca alegerea pe care o facuse, o alegere necesara, avand in vedere circumstantele, dar el refuzase s-o asculte!

Statea ingenunchiata in mijlocul strazii pustii, zdrobita de durere, neputinta si deznadejde, in ploaia rece de toamna, acolo unde fusese azvarlita.
Dupa un timp, s-a ridicat si porni clatinandu-se, “pierzandu-se in intunericul dens al noptii, lasand in urma sperantele, visele si inima ei , dar ducand cu sine ceva mult mai pretios, ceva ce el habar n-avea ca-i lasase”

Peste sapte ani, o regasim pe Nicolle la Wilton House angajata ca guvernanta la cei cinci copii ai ducelui de Pembroke, in ajunul botezului mezinului familiei.

Ca fiica a unui conte saracit Nicolle avusese totusi parte de un debut la 17 ani, iar dupa cinci luni se maritase silita de imprejurari cu contele Harison Clairmont. Indurase cinci ani cumpliti, marcati de umilinte ingrozitoare alaturi de acesta, inainte sa devina vaduva. Moartea lui, desi eliberatoare, o lasase inglodata in datorii, iar acum era nevoita sa munceasca pentru a-si intretine mama bolnava, surorile mai mici, si, mai presus de toate, pe fiul ei Andrew, ramasi acasa pe domeniul Clairmont.

Nas la botez urma sa fie marchizul Jonathan Stamford ( varul lui Charlotte, ducesa de Pembroke), care fusese invitat impreuna cu frumoasa sa logodnica, Sarah.

Odata sosit la Wilton House, Charlotte il invita la o plimbare pe domeniu pentru a revedea copiii, pe care acesta ii indragea foarte mult. Acestia erau insotiti de Nicolle, pe care ducesa i-o prezinta, recunoscand ca de cand o aveau guvernanta, familia lor si-a regasit linistea, copiii fiind foarte neastamparati.

Pret de o clipa, Nicolle crezu ca avea halucinatii: va dati seama cine era el!!!

Observand privirea incremenita pe care o avea Jonathan, ducesa il intreaba mirata daca o cunoaste cumva, dar el a raspuns ca nu a intalnit-o niciodata.
N-ar fi trebuit ca raspunsul lui s-o doara atat, dar a realizat ca a insemnat pentru el ceva mai putin decat nimic, si ca inca avea puterea sa o raneasca.

In zilele urmatoare, inima ei devein o rana vie, vazand indiferenta pe care el o afisa fata de ea, si afectiunea fata de logodnica lui.

Intr-o noapte, neputand dormi, s-a dus sa se linistesca facand o baie in lac, dar el a urmarit-o, intrucat fizic era inca obsedat de ea. Intr-un moment de slabiciune, ea i-a cedat si au facut dragoste, dar dupa aceea el a umilit-o din nou, propunandu-i sa-i devina amanta, iar in schimbul exclusivitatii favorurilor ei se oferea s-o intretina si sa-i asigure o casa, cu conditia sa nu-si aduca fiul, de care nu vroia sa stie nimic.

“Fiul tau va duce o viata la fel de imbelsugata ca a ta, dar va ramane unde este acum. Vreau sa ma bucur in liniste de ceea ce platesc in avans si doresc sa am parte de intreaga ta atentie.”

Nici prin gand nu-i trecea ca era fiul lui!!!

I-a dat timp de gandire pana a doua zi.
Coplesita si umilita, fara sa-i raspunda nimic, s-a intors alaturi de el la conac, unde el a condus-o pana la intrarea servitorilor, ca pentru a-i mai arata o data unde ii e locul…

Din nefericire pentru ea, logodnica lui i-a vazut venind impreuna dinspre padure…

A doua zi Nicolle a fost convocata in salon. Erau de fata ducele si sotia sa, fratele acestuia, Royce, Jonathan si logodnica sa. Spre stupoarea sa, Sarah a acuzat-o de furt, inscenand ca o bratara de-a ei sa fie gasita in camera lui Nicolle. A fost concediata pe loc si i s-a dat o jumatate de ora sa paraseasca domeniul. Singurul care i-a luat apararea a fost Royce, care era indragostit de ea.
Inainte de a pleca, Nicolle si-a dat jos de la gat un diamant enorm, care constituia in sine o avere, si a spus, demna, ca spera ca acesta sa acopere costul oricarui inconvenient pe care l-ar fi provocat.
S-a intors spre marchiz si i-a spus, raspicat, ca raspunsul la propunerea lui este NU, apoi a parasite incaperea!

In urma ei Sarah a spus, dispretuitoare, ca jura ca bijuteria e falsa, la care Jonathan i-a raspuns, amar: “Nu jura. Diamantul e veritabil. Stiu asta pentru ca eu i l-am daruit in urma cu multi ani”!! Ca dovada a dragostei lui…

Avand o revelatie, acesta si-a dat seama de inscenarea facuta, ca si de caracterul lui Sarah si a anuntat-o sec ca logodna e anulata.

Ducele si ducesa, socati, si-au dat seama de enorma nedreptate pe care i-o facusera lui Nicolle, dar era prea tarziu, aceasta plecase deja.

Intoarsa la Clairmont, le-a spus mamei si surorilor ei ca se aflau intr-o situatie disperata, fara iesire, fiind condamnate sa piarda casa si sa ajunga pe drumuri. Pentru a avea cel putin ce manca, accepta in post de profesoara, pe un salariu foarte modest.

Dupa cateva zile, intrand in salon impreuna cu Andrew, a avut un soc vazand cine le astepta: Jonathan!
Venise sa-si ceara scuze in numele lui Sarah.

Momentul de care se temea Nicolle de sapte ani sosise!
“Privirea lui intunecata era atintita asupra lui Andrew, iar ceea ce vazu in ea ii intoarse stomacul pe dos: surpriza, soc, stupoare, intr-o succesiune de emotii puternice, inconfundabile, care se transformara in ceva periculos si amenintator”.
Nicolle a incremenit vazandu-i valul de furie din ochi. Stia ca, daca dorea, putea sa i-l ia pe Andrew si ca avea la indemana toate parghiile care-i permiteau sa faca acest lucru!
Privind baiatul care-i semana uluitor, Jonathan i-a cerut sa i-l prezinte. Avu inca un soc auzindu-i numele: Andrew Mathias Jonathan Clairmont. Ii daduse si numele lui!!
Apoi, Nicollei il roaga pe baiat sa se duca in camera lui, pentru a nu fi martor la confruntarea care era sigura ca urmeaza.
Intr-adevar, marchizul a acuzat-o ca i-a ascuns faptul ca avea un fiu, mai mult, a spus ca prerins ca avea “dreptul” sa stie! In acest moment Nicolle, coplesita de forta distrugatoare a amintirilor, si-a pierdut cumpatul.

“Aveai dreptul? Rosti Nicolle incet, privindu-l salbatic. Aveai dreptul? Nemernicul dracului, ti-ai pierdut acest drept cu mult timp in urma, intr-o noapte ploioasa de septembrie, cand am venit la tine si te-am rugat sa ma ajuti!.. Eram speriata, singura si insarcinata si speriata! Te-am implorat sa ma ajuti. Si tu, ce-ai facut?! M-ai aruncat in strada ca pe un caine..”
“am avut incredere in tine…te-am iubit si.. si te-am asteptat! Mi-au spus ca ai murit, sfarsi ea intr-o soapta chinuita”, nemaputand nici sa se tina pe picioare de atata plans.

El o privea incremenit, realizand ce-i spunea! De ce sa-i fi spus cineva asa ceva? El nu fusese nici macar ranit, dar cand s-a intors de pe campul de lupta, a avut parte de dezamagirea vietii lui, citind in ziar anuntul logodnei ei cu contele de Clairmont!! Cum il asteptase si de ce crezuse ca el a murit?!

A incercat sa ramana calm, intreband-o cine i-a spus acest lucru. Nicolle i-a raspuns ca a primit o scrosoare prin Amiralitate, in care scria ca a cazut pe campul de lupta.Din fericire, avea inca scrisoarea si i-a aratat-o. Va dati seama ce a simtit Jonathan in acel moment recunoscand scrisul…mamei lui!!!

Nu sunt cuvinte sa exprime remuscarea care l-a cuprins dandu-si seama de enorma neintelegere si inscenare care le distrusese viata la amandoi! Adevarul este ca si el o iubea la fel de mult, era singura femeie pe care o iubise vreodata, iar modul condamnabil in care o tratase era datorita faptului ca s-a simtit tradat. A realizat, plin de regret, ca totul ar fi putut fi evitat daca n-ar fi refuzat sa o asculte in acea noapte de septembrie.

Inainte de a pleca, a asigurat-o ca nu va lasa lucrurile asa intre ei.

“Si apoi facu un gest care o lasa fara replica: ii lua tivul prafuit al rochiei si il saruta prelung si apasat, acu ochii atintiti asupra ei. Nicolle il provi perplexa, cu inima batandu-i nebuneste in piept. Expresia de pe chipul lui era una linistita, dar in ochii aceia intunecati vazu mocnind un amestec de chin si jinduire care o infiora”.

Apoi se inclina adanc in fata ei si parasi incaperea fara sa mai spuna nimic.

In continuare, suntem martorii confruntarii dintre marchiz si mama sa, care il adora, la fel si el, iar legatura dintre ei fusese tot timpul foarte stransa. De data aceasta insa, el nu i-a aratat nici un pic de intelegere. A confruntat-o foarte dur cu consecintele faptei ei :
“O sa-i explici ce ai facut si o sa-i ceri iertare pentru tot. O sa te tarasti in genunchi pentru asta daca va trebui. Si daca ea te va ierta, atunci poate voi gasi si eu puterea s-o fac”

Pe un alt plan, Nicolle a avut satisfactia de a primi personal scuzele ducelui si ducesei de Pembroke, care au implorat-o sa revina la ei, promitandu-i orice avantaje pe care le-ar dori, pentru ea si familia ei. Nicolle este tentata sa accepte, dar nu da raspunsul pe loc, luandu-si o perioada de gandire.

Marchizul a revenit insotit de mama sa, dar Nicolle, mai mult decat ranita, nu i-a acceptat scuzele.

In continuare, e partea cea mai frumoasa a cartii, cand Jonathan incearca sa o recastige. Nicolle, dezamagita de el, crede ca e dor un siretlic pentru a-i lua fiul. Marchizul, sesizand dilema ei, o asigura va isi vrea din rasputeri fiul, dar doar impreuna cu mama lui!

Jonathan a avut inca o revelatie in ceea ce o priveste si anume, afland iadul prin care trecuse in casatoria ei si faptul ca sotul ei fusese homosexual, si-a dat seama ca el a fost singurul barbat din viata ei…

Nu este scuza pe care sa nu fie dispus ca i-o adresese, nici umilinta la care sa se supuna, doar sa-l ierte.
Gesturile lui Jonathan m-au uns pe suflet: a coplesit-o cu flori si cadouri, dar, mai mult, mi-a placut cand a cumparat cu totul banca ce detinea polita asupra casei ei, pentru a-i lua acesta grija de pe umeri.

Nicolle insa, spre satisfactia mea, o fost foarte neinduratoare, trecandu-l prin toata nesiguranta de care si ea avusese parte.

Va las sa descoperiti toate acestea, asigurandu-va ca finalul va va incanta!
Veti avea parte de inca o surpriza…

Recenzie cititor : autor Ella