Luceafărul și Aurora – Maria Philip – Editura Petale Scrise – recenzie

Luceafărul și Aurora – Maria Philip – Editura Petale Scrise – recenzie

by -
2
Luceafărul și Aurora – Maria Philip

Luceafărul și Aurora – Maria Philip – Editura Petale Scrise – recenzie

Luceafărul și Aurora

Maria Philip 

Editura: Editura Petale Scrise
Anul apariției: 2023
Numărul de pagini: 172
Gen: erotic, fantasy, romance, 18+

El – un demon al pasiunilor carnale… Ea – o fecioară nevinovată…
El – blestemat pe veșnicie de o vrăjitoare… Ea – vânată de propria-i familie pentru avuție…
El – „nemuritor și rece”, purtând infernul în suflet… Ea – o muritoare a cărei inimă cuprinde paradisul…
Într-o noapte furtunoasă, tânăra cu suflet pur rătăcind prin pădure, rănită și hăituită de o ceată de criminali plătiți, îi cere ajutorul. El nu poate s-o refuze, nu are dreptul să facă rău cu voia sa unui nevinovat, nici măcar prin ignorare, altfel va arde în flăcările iadului…
Ea nu își poate uita salvatorul și îl invocă…

   Maria Philip se numără printre scriitoarele mele preferate și nu de puține ori mi-am declarat admirația față de talentul ei de a scrie povești fantasy medieval, pigmentate cu scene erotice și mister, care să atrag cititorul cu totul în lumile create de ea, de a jongla cu toate secretele și prin maniera de a le dezvălui puțin câte puțin. Mi-au plăcut toate cărțile ei, fie că a fost vorba de un epic fantasy erotic (,,Seducție și venin”), un erotic historical romance (,,Pasiuni interzise”, ,,Conacul Roselor”), un dark fantasy erotic (,,Doamna Palatului”), dar, parcă niciuna nu m-a făcut să iubesc și să urăsc în egală măsură un personaj, să mă atragă în filmul poveștii și, ușor temătoare, dar curioasă în același timp, să dau filă după filă pentru a afla deznodământul, ca cea de față.

   Trecutul misterios al lui Lucian Diamon, demon al pasiunilor carnale, secretele pe care le ascundea el cu străşnicie, nevoia mea stringentă de a afla motivul pentru care a fost blestemat și identificarea persoanei care a făcut un asemenea act de cruzime, senzația de pericol iminent, atmosfera tensionată, încercările dureroase prin care trecea protagonista, cioclinirile verbale dure dintre personaje, dar și scenele erotice, m-au făcut să citesc cartea cu mare aviditate și fără să-mi întrerup o clipă lectura.

   Constat cu plăcere că fiecare nou roman pe care îl citesc de la Maria Philip devine noua mea poveste preferată scrisă de ea. Asta înseamnă că autoarea devine mai bună cu fiecare poveste scrisă. Bine, cred că aici a cântărit destul de mult și faptul că acest fantasy are la bază celebra creație eminesciană, ,,Luceafărul”. M-a surprins alegerea făcută, dar m-am bucurat foarte mult că și-a asumat public această responsabilitate și a reușit să o ducă până la capăt în mod onorabil.

   Un alt aspect care m-a făcut să apreciez romanul de față a fost maniera în care a fost creionată protagonista și felul cum și-a învins frica și sentimentele care o caracterizau ca și personaj.

   Aura este o ființă gingașă și pură, mult prea bună pentru lumea în care trăiește, care întotdeauna pune pe cei dragi mai presus de ea. Pe cât e de inocentă, pe atât este de inteligentă și  puternică. Mama fetei s-a stins din viață prematur, când Aura avea doar cinci ani, iar tatăl ei nu a mai vrut să se căsătorească, până a întâlnit-o pe Victoria, în urmă cu jumătate de an. Având în vedere că face parte dintr-o familie înstărită, tatăl său fiind dregător la curtea domnească şi verişor de gradul doi cu regele însuși, tânăra nu şi-a pus problema banilor niciodată. A ajuns la vârsta măritișului în urmă cu mai puțin de un an, dar pe tatăl ei nu l-a interesat niciodată să o înstrăineze, până după căsătoria lui cu Victoria. De altfel, chiar mama ei vitregă s-a îngrijit să caute un bărbat potrivit pentru fiica soţului ei.

   Escortată de cei mai buni patru soldați ai lordului Halfway, Aura pleacă cu trăsura la viitorul ei soț, ca să-l cunoască și vorbească cu el despre nuntă. Pe drum sunt atacați de tălhari, oamenii care o însoțeau sunt ucişi, iar ea reuşeşte să fugă. Pătrunde în pădurea întunecată din apropiere, pierzându-se printre copacii noduroşi, ale căror rădăcini îi rănesc picioarele, făcându-i paşii tot mai greoi. La un moment dat, se împiedică și se prăbușește. Durerea din picior este atât de  ascuțită, încât  ajunge să leșine.

   Lucian Diamon, un demon al pasiunilor carnale, care se hrăneste cu plăcerile trupești ale oamenilor, priveşte de la distanță ceea ce se întâmplă în pădurea lui. Pe moment, se gândește că poate e mai bine să o lase pe tânăra inconștientă să moară, apoi decide să o salveze, pentru că știe că în fața lui se află o ființă nevinovată. O duce la castel, îi vindecă rana de la gambă, contopindu-şi sângele lui cu al ei, apoi, după ce fata își revine în simțiri, o trimite acasă.

   Când revine la conac, Aura află de la Vincențiu, fiul mamei sale vitrege, că tatăl ei și noua lui soție au plecat prin țară. Lucru destul de ciudat, pentru că tatăl ei nu ar fi plecat fără să se asigure că ea a ajuns cu bine la destinație. În plus, nu-i vine să creadă că rana de la picior i s-a vindecat într-o singură noapte.

   Gândurile ei se îndreaptă spre străinul din pădure care i-a salvat viața.  Se tot întreabă cine e acel necunoscut de o frumusețe ireală și cum a reușit să o salveze. Seara adoarme cu gândul la el, noaptea îl visează, iar dimineața se ruşinează de gândurile nepotrivite pe care le nutreşte pentru cel despre care nu ştie nimic. Ajunge să-l invoce, iar Lucian își face apariția de fiecare dată.

   Chiar dacă simte că tânăra e emoționată, Lucian știe că nu i se va oferi decât dacă o va seduce, ceea ce îi este interzis. A fost blestemat de o vrăjitoare să nu se poată atinge de sufletele curate. Nu are voie să se atingă de Aura decât dacă ea i-o cere. Și îi e ciudă că pe ea nu poate să o convingă să îi ofere plăcere.

 

,,A putut să o atingă doar pentru că ea l-a invocat. Doar așa a avut dreptul să încerce să o seducă. Și doar dacă reușea, avea voie să o corupă. Dar fata, spre marea lui surprindere, chiar dacă a simțit plăcerea carnală, nu a dorit-o. Şi chiar dacă ştie că Aura se simte atrasă de el, sufletul ei e mai pur decât înainte de a încerca să o seducă. Îi plac atingerile lui, se emoționează în prezența lui, dar ceea ce simte e altfel decât la restul sufletelor. Nu e obişnuit cu nevinovații, dar știe că mulți cad în dorințe păcătoase dacă sunt provocați. Lui nu îi place să îi provoace. Sunt destui păcătoși care să îi satisfacă plăcerile și dorințele.”

   Viața Aurei se complică și mai mult din momentul în care fratele ei vitreg insistă să o trimită, din nou, la viitorul ei soț. Pe drum, trăsura este iarăși atacată de aceiași tâlhari. Paznicii ei o iau la fugă, mâncând pământul, în loc să o protejeze, dar este salvată de îngerul ei în negru. E clar că tâlharii au fost plătiți să o omoare. Există un complot împotriva fetei, iar Lucian vrea să o ajute pe Aura să descopere cine îi vrea moartea. Dar oare cine se ascunde în spatele acestui plan mârșav? Va reuși Lucian să dezlege blestemul care a fost aruncat asupra lui cu mult timp în urmă? Va scăpa de vrăjitoare? Cum vor decurge lucrurile dintre el și Aura? Dacă e cu adevărat un demon, va trebui să se îndepărteze de el, dar cum va putea Aura să o facă? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

    ,,Doar că fata aceasta nu e o toantă. Și nu are nevoie de satisfacţie trupească ca să fie fericită. Nu are nevoie de el, să fie fericită! Chiar dacă menirea lui e de a corupe suflete, nu are voie să se atingă de cele pe care nu le poate perverti. Nu are voie să se atingă de ea. Mereu a fost simplu. A dat curs naturii. S-a întâlnit cu nebuni, chiar a fost blestemat de una…”

   ,,Luceafărul și Aurora” este o poveste fantasy cu iz de basm, plină de emoții, copleșitoare, minunat de senzuală, cu personaje pe care le iubești și cărora le simți toate trăirile, cu o succesiune de evenimente care nu te lasă să te oprești din citit, pentru că vrei să afli tot timpul ce urmează. O poveste care te surprinde cu momente încărcate de erotism și, în același timp, îți dă fiori pe șira spinării din cauza scenelor pline de oroare și suspans.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: cartepedia şi cărtureşti, librărie.net

Recenzii cărți

 

***Alina Geambaşu (Alina)***Simplă și complicată în același timp, prudentă și încăpățânată. Compar nevoia de a ști, cu desfășurarea unui mecanism și refacerea lui piuliță cu piuliță pentru a vedea cum funcționează. Când ceva mă depășește, mă simț ca David înainte de întâlnirea cu Goliath, când constată că a uitat să-și aducă praștia. Marea mea pasiune este literatura fantasy, romance și thriller. Posesoare a unei imaginații debordante, reușesc cu ușurință să mă transpun în pielea personajelor din cărți. Din postură de vrăjitoare mai am de lucru cu vrăjile.

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.