Semnal de alarmă pentru părinți! Nu vă neglijați copilul!

Semnal de alarmă pentru părinți! Nu vă neglijați copilul!

   Poate că nu aș fi scris acest articol, dar semnalul de alarmă postat de o mămică în social media m-a impresionat. Uneori este atât de greu să îți dai seama că greșești, să te pierzi în rutină încât ajungi să nu vezi și să nu auzi. Indiferent că este o familie monoparentală sau grijile se împart cu partenerul, tot părinte rămâi. Te-ai străduit să-l naști, însă misiunea ta abia acum începe cu adevărat. Acum copilul tău crește și învață să facă pași micuți, să evolueze, dar cum poate reuși fără sprijinul tău constant, fără atenția ta? 

   Foarte mulți părinți apelează la tehnologie păcălind copilul cu desene sau reclame, în speranța că va căpăta timp pentru alte îndeletniciri pe care numai un părinte poate să le aibă când bebe crește. De fapt părintele se minte pe sine, rezolvă ceva și pierde altceva. Nu-s absurdă, sunt conștientă că uneori este nevoie de o pauză, dar când văd tot mai mulți copii care par să aibă un ușor “handicap” în evoluție, gesturi care nu reprezintă normalitate, efectiv mă doare. Poate vă întrebați: Cine sunt eu? Cu ce drept vin și să judec? Cum aș putea să îndrăznesc să spun unui părinte că greșește?

   Răspunsul meu va fi: Sunt om și îmi pasă, însă dacă tu ești părinte și copilul tău stă toată ziua cu ochii în televizor, atunci trebuie să citești acest mesaj.

“Bună ziua, dragi mămici!
Scriu acest mesaj ca semnal de alarmă pentru toate acelea dintre voi care din lipsă de timp fac aceeași greșeală pe care am făcut-o eu. Băiețelul meu cel mare, în vârstă de 1 an și 8 luni a fost întotdeauna agitat, curios și plin de energie. Pentru a reuși să fac câte ceva prin casă, am început să îi pun cântecele pe youtube. La început îl lăsam doar cât aveam treabă, dar lui au început să îi placă foarte tare și în scurta vreme doar așa l-am putut liniști. De la aproximativ 4-5 luni, noi adormeam doar cu desene, ne trezeam și plângea după desene, chiar și în restul zilei când ne jucam sau făceam activități, tot la desene…așa a ajuns să fie non-stop în fața televizorului.
Pe la începutul verii am observat că băiețelul meu nu face ce fac alți copii de vârsta lui, dar m-am gândit că fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare. În urmă cu 17 zile am decis să mergem la o evaluare psihiatrică pentru ca el nu răspundea la nume, nu făcea contact vizual, nu spunea niciun cuvânt cu sens, era tot timpul în lumea lui, în parc ignora total copiii și oamenii în general, nu arată cu degetul și chiar avea anumite stereotipii pe care le făcea constant. Toate aceste simptome mă trimiteau la un singur diagnostic- tulburare de spectru autist.
Acolo am aflat, din fericire, că deși prezintă aproape toate simptomele, copilul nu e autist, ci mai degrabă autizat, din cauza lipsei de stimulare. El practic a fost tot timpul hipnotizat de imaginile și sunetele televizorului și nu a mai avut timp să se dezvolte, să cunoască mediul, să învețe să comunice …
De atunci am scos televizoarele din casă, nu mai folosim telefonul în prezența lui, practic i-am blocat accesul la orice fel de ecran, și am început să ieșim mult pe afară, să îi vorbesc despre orice lucru, să mirosim floricele, să mângâiem animăluțe. În prima săptămână a fost în sevraj, avea tantrumuri toată ziua, plângea isteric și ne cerea televizorul. Încet încet a început să uite, iar acum vreau să vă spun că am cu totul și cu totul alt copil. A început să mă imite, spune “mama, tata, bebe, caca, pipi, cucu-bau” și recunoaște vreo 5 animale și știe cum fac. Îmi arată părți ale corpului, dă pupic și mănâncă singurel cu lingura. Acele stereotipii au dispărut aproape complet. De mâine începem terapia comportamental aplicată pentru a putea recupera toate achizițiile pe care le-a ratat și pentru a se putea dezvolta în continuare conform vârstei sale cronologice.
Așa că, dragi mămici, deși trăim timpuri în care tehnologia a ajuns indispensabilă vieții noastre, vă rog, nu faceți greșeala mea!
Îmi cer scuze dacă am deranjat cu această postare, am făcut-o cu intenția să vă avertizez în legătură cu răul pe care îl putem face în mod inconștient copiilor noștri.”

   Aș dori să-i mulțumesc mămicii pentru că mi-a permis să-i preiau mesajul. Identitatea nu este importantă, ci experiența în sine. Poate că acum părinții nu realizează că greșesc, dar când vor îndrăzni să-și scoată copilul în colectivitate și vor vedea că nu are reacțiile așteptate, nu vorbește și nu reacționează precum ceilalți de vârsta lui, atunci s-ar putea să fie tardiv. Țineți cont de acest semnal de alarmă, dacă nu pentru voi, atunci pentru acel suflet nevinovat.

Realitatea este dură, însă nu uitați că nu este timpul pierdut. Unii copii pot fi salvați.

7 COMMENTS

  1. Sunt convinsă de faptul că niciun părinte echilibrat nu și-ar neglija în mod conștient copilul. Când devii părinte, e ca și cum ai semna un contract pe viață (chiar și dincolo de ea). Este adevărat că trăim vremuri în care, deși avem la îndemână un volum foarte mare de informații, putem neglija în mod inconștient, copilul. Factorii nocivi pentru dezvoltarea copiilor sunt puși chiar de noi, părinții, în jurul său. Tehnologia – așa cum povestește mămica din material – a ajuns să își arate colții… și este evident faptul că nu ne place. Poate ar trebui să ne reconsiderăm sistemele, să ne aducem aminte de frumusețea simplității. Este adevărat, a trăi astăzi fără tehnologie e ca și cum ai fi aterizat dintr-un secol trecut, însă dacă utilizăm tehnologia folosind echilibrul, atunci nu va ajunge să ne afecteze nici pe noi, nici pe copii.
    Legat de mămica din material, nu sunt în măsură să emit judecăți, mai ales că și eu sunt părinte, ci doar îi doresc putere să treacă peste toate acestea și peste cele care vor urma, să își găsească echilibrul interior astfel încât gândurile și acțiune sale să fie în concordanță cu echilibrul copilului.

    • Ai dreptate, Ro. Tu esti mamica, vezi altfel lucrurile. Eu sunt doar martorul care analizeaza si incearca sa inteleaga ambele parti. Sa stii ca sunt parinti care au probleme cu copilul, dar nu vor sa recunoasca. Cei din jur degeaba isi racesc gura. La un moment dat devine deranjant sa incerci sa ajuti si sa nu poti.

      • Mili, până la această vârstă, am învățat că ajutorul e binevenit, doar dacă este cerut. Eu am primit foarte multe lecții de viață încercând să ajut și am dedus faptul că armonia universală nu e responsabilitatea mea, iar oamenii își trăiesc propriile experiențe așa cum aleg ei. Nemulțumirea noastră vine din neputința de a aduce lucrurile așa cum le percepem noi. Pentru că am vazut destule până acum, mă strădui să fiu observator… însă nu întotdeauna reușesc.

  2. Vazusem si eu postarea respectiva pe Facebook, dar tot m-am infiorat iar, citind articolul asta. Mare dreptate, uneori, din dorinta de a face lucrul, nu ne dam seama cat rau le facem copiilor, permitandu-le accesul la tehnologie. A mea are 8 ani si o las deja la laptop sau telefon, dar incerc sa ii limitez cum pot timpul petrecut in fata ecranelor. Sunt atat de prinsi de ce se intampla pe ecran, incat nu ii mai intereseaza deloc de lumea reala. Si partea proasta e ca, daca nu ii lasi deloc, din start ii determini sa fie izolati de restul copiilor, care doar asta fac si doar asta stiu, doar despre asta vorbesc la scoala, in pauze sau la locurile de joaca.

    • Eva, nu sunt impotriva tehnologiei, dar cand se face abuz si parintii se folosesc de acest truc, dar apar si consecintele: stopeaza dezvoltarea celui mic. Se vede diferenta cand compari cu alti copii care au parte de libertate. N-am putut fi indiferenta la durerea acestei mamici, semnalul ei de alarma m-a cutremurat.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.