Serviciile Secrete de John Hughes-Wilson-prezentare

Serviciile Secrete de John Hughes-Wilson-prezentare

Serviciile Secrete, de John Hughes-Wilson-prezentare

Editura: Meteor Publising
Nr. pagini: 496
An apariţie: 2017

   Acest volum inovator expune istoria activității serviciilor de informații de la originile sale biblice până la statul care supraveghează din era digitală – și dezvăluie secretele acestei lumi clandestine.

   Sunt examinate potențialele capcane ale ciclului informativ tradițional; periculoasele incertitudini ale spionilor și surselor umane; modul în care Războiul Rece a devenit un război al informațiilor electronice; revoluția tehnică începută odată cu utilizarea fotografiei de recunoaștere în timpul Primului Război Mondial și al Crizei rachetelor cubaneze; în ce măsură serviciile de informații israeliene au eșuat înaintea Războiului de Yom Kippur; urmările faptului că Stalin a ignorat deliberat informații vitale; modul în care informațiile obținute prin interceptarea semnalelor electromagnetice (SIGINT) i-au asigurat Americii una dintre cele mai mari victorii; adevărul despre WikiLeaks; dacă evenimentele din 11 septembrie 2001 puteau fi evitate; alte subiecte de real interes public.

   Cu multă competenţă şi spirit analitic, autorul caută răspunsuri dificile – există lecții dure de învățat atât din succesele, cât și din eșecurile serviciilor de informații – și examinează motivul pentru care informațiile cruciale sunt adesea ignorate, greșit înțelese sau mistificate de politicieni și generali experimentați.

   Colonelul John Hughes-Wilson este unul dintre cei mai avizați autori și comentatori ai activității de informații, ai evoluțiilor militare contemporane și ai istoriei militare.

   John Hughes-Wilson este autorul câtorva cărţi cu un mare succes de public şi al unui mare număr de articole despre serviciile de informații și alte subiecte legate de apărare. A fost de multe ori comentator la televiziunea și radioul postului BBC, prezentând diverse evenimente naționale.

   Este Archives Bi-Fellow la Churchill College Cambridge, Editorial Fellow la Royal United Services Institute, Whitehall şi a fost președinte la International Guild of Battlefield Guides. După încheierea stagiului de ofițer de infanterie în cadrul The Sherwood Foresters, a fost ales de Intelligence Corps, pentru care a activat în insulele Falkland, Cipru, Arabia și Irlanda de Nord. Și-a mai desfășurat activitatea și în periculoasele jungle de la Whitehall și sediul NATO.

   ,,În septembrie 1944, generalul „Boy” Browning n-a ţinut seama de fotografiile alb-negru ale maiorului Brian Urquhart, în care fusese surprinsă prezenţa diviziilor SS de Panzere în timp ce erau reechipate în apropiere de Arnhem. În schimb, generalul s-a înfuriat pentru că Urquhart riscase să compromită operaţiunea cu avioanele de recunoaştere Spitfire care zburaseră pe deasupra ţintei şi îl concediase pe ghinionistul ofiţer de informaţii pe motiv că „era tulburat mintal din cauza stresului şi a muncii extenuante”. Abătut, Urquhart a fost escortat în afara cartierului general de un director al serviciilor medicale care avea o expresie fioroasă întipărită pe faţă, apoi trimis într-o permisie de convalescenţă. Câteva zile mai târziu, soarta unităţilor de paraşutişti a fost pecetluită: au căzut direct în mâinile a două divizii SS de Panzere.
Consecinţele ordinelorlui Browning au condus la pierderea catastrofală a Corpului I Aeropurtat britanic din cauza nefericitei Operaţiuni Market Garden. Nu s-ar fi întâmplat niciodată aşa ceva dacă n-ar fi existat decizia lui Browning (care se pare că s-a bazat în primul rând pe dorinţa de „a nu fi lăsat pe dinafara acţiunii” atunci când, în mod eronat, încheierea războiului părea să se întrevadă la orizont). Soldaţii din brigăzile aeropurtate britanice şi poloneze au plătit un preţ teribil pentru determinarea, îngâmfarea, aroganţa şi dorinţa de glorie a lui Browning – numiţi-le cum vreţi – care i-au motivat refuzul încăpăţânat de a admite informaţiile corecte pe care personalul serviciului de informaţii i le-a pus la dispoziţie. Comandanţii şi politicienii sunt, la urma urmei, doar nişte fiinţe umane supuse greşelii; la fel de lacom şi de ambiţioşi ca toţi ceilalţi oameni – adesea chiar mai mult”

Sursa: Editura: Meteor Publising

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

3 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.