Studenta criminală, de Eugenia Crainic-Editura Miradorrecenzie

Editura Mirador-2018

Număr pagini: 228 

   Titlul m-a dus imediat cu gândul la crima urâtă săvârșită acum câțiva ani de doi studenți la Timișoara. Studenții la medicină au tranșat victima și au împrăștiat bucățile încercând să ascundă crima. Au scris ziarele la momentul acela, chiar autoarea cărții a scris câteva articole la ziarul local.

   Mă pregătisem oarecum sufletește pentru “încă o poveste despre un caz real”, curioasă, totuși, ce ar putea aduce nou romanul. Și iată că Eugenia Crainic a reușit să mă surprindă cu adevărat.

   Pe baza unui caz real, autoarea a brodat o poveste frumoasă și interesantă. Mai ales că de cele mai multe ori motivele reale ale crimelor sunt puerile, insignifiante, parcă cu atât mai nesemnificative cu cât crima e mai răsunătoare, iar criminalii au fost neglijenți lăsând în urmă indicii.

Așa că, după propria ei mărturisire, Eugenia Crainic a hotărât să procedeze altfel:

  “Se ia o crimă care chiar s-a întâmplat. Se amestecă bine victima și făptuitorul sau chiar făptuitorii, se coace la foc mic un motiv mult mai bun pentru comiterea faptei decât motivul avut de autorul propriu zis, se așterne pe hârtie și se consumă seara, la lumina veiozei, cu un pahar de vin roșu alături, pe îndelete”

  “Voi scrie prin urmare, despre crime care chiar s-au întâmplat! Dar nu și despre oamenii care le-au comis, pentru că nu-i cunosc. Și nici nu vreau să-i cunosc, pentru că motivele lor puerile mi-ar ucide și imaginația. Iar asta ar fi o crimă cumplită.”

N-am să vă detaliez povestea, e cvasi cunoscută. Un cuplu de tineri, o victima tranșată, proxenetism.

Ce ar mai putea fi?

  Doar că în carte unul dintre tineri se predă, celălalt încearcă să se sinucidă. Interesant este cum și de ce au ajuns aici doi studenți străluciți? Ce a dus la totala lor degradare? Cum a fost viața lor până la momentul crimei?

  Sigur, fiind vorba despre fantezie, criminalul real va fi altul, cu totul neașteptat.

  De altfel, cartea este scrisă pe două planuri, care se intersectează și relaționează formând un întreg. Pe de-o parte studenții și victima cu viețile și familiile lor, cu personajele pitorești din anturajul lor. Pe de altă parte polițiștii cu viețile, relațiile, frustrările și sentimentele lor.

  M-am întrebat de-a lungul poveștii dacă cercetarea crimei este fundalul pentru a cunoaște viața unor judiciarişti sau invers?

  Oricum, cele două planuri se intersectează atât de firesc, încât pare normal să afli toate detaliile, indiferent despre a cui viață este vorba. Chiar dacă ceea ce citim este în mare parte fantezie, lucrurile sunt foarte bine documentate (de…se vede flerul ziaristei). Iar când  termini de citit romanul parcă nu mai pare atât de interesantă întrebarea: de ce?

  Eugenia Crainic te face să-ți fie milă de unele personaje, să le urăști pe altele, să le iubești pe unele. Înțelegi că indiferent de statutul lor în poveste sunt oameni reali “în carne și oase”, cu sentimente și gânduri, oameni care, în limita a ceea ce sunt din punct de vedere psihologic, urăsc, iubesc, trăiesc.

  Și pentru că știți deja că nu va voi spune prea multe despre acțiune (în fond e o carte polițistă) vom vorbi puțin despre personaje.

  Începem cu protagoniștii crimei.

   Claudia Baran, studenta criminală, a crescut într-o familie de neoprotestanţi, unde tatăl habotnic și îndoctrinat era autoritatea supremă:

“…un om înverșunat, captiv în intoleranța câtorva idei fixe, un om incapabil să vorbească despre propriul său copil, pentru că pur și simplu nu-l cunoștea.”

“pentru ei, nimic din ce nu conținea numele “Dumnezeu” nu părea să aibă valoare, iar ascultarea, în accepțiunea lor, se traducea printr-o suprimare totală a oricărui act de voință, fie din partea copiilor, fie din partea oricui intra în contact cu ei. Drept urmare, singurul din familie căruia îi era îngăduit să aibă păreri ferme asupra unui lucru era exclusiv Ion Baran, tatăl profund neînţelegator și îndoctrinat religios.”

  Soția împreună cu cei 10 copii erau acolo doar ca să i se supună, nu aveau voie să aibă televizor, cărți în afara Bibliei și mai ales păreri proprii în afară de doctrinele bisericii. Singura diferită de “turmă” era Claudia, ceea ce-i va aduce și oprobiul din partea tatălui și efectiv “excluderea” mentală dintre copii:

“Noi ne-am luat mâna de pe ea. Nu mai este copilul nostru. Nu mă mir că o să meargă la pușcărie. Diavolul o vrea acolo, să găsească Iadul ei din viața aceasta, ca să se căiască și să cadă în genunchi în față Domnului. Dacă va putea! Noi…avem cu un copil mai puțin.”

  Mama ei era total supusă soțului, nu îndrăznea decât să plece capul și să “mai facă un copil”:

“Cât despre soția preaumilă, supusă până la dezumanizare, își pierduse demult, sub talpa autoritară a bărbatului ei, caracterele sau sentimentele proprii ființelor înzestrate cu rațiune. Ajunsese o biată unealtă în mâinile omului cu care s-a cununat, pe altarul căruia nu-i rămăsese de făcut decât să se prosterneze până când moartea îi va despărți, cu prețul ignorării propriilor copii și chiar a propriilor convingeri, dacă le-ar fi avut vreodată.”

   La rugămintea părinților pastorul Mihai acceptă să se ocupe de copilă, sigur …în felul lui. Violată de pastorul Mihai la 13 ani, Claudia acceptă pasivă pentru că la început nu știe ce i se întâmplă, apoi realizează că pentru acele câteva minute de sex îi oferă “o lume”. Poate rămâne în biroul pastorului să citească cărți deosebite, să cunoască din ele o cu totul altă lume. Și totuși, paradoxal, chiar va începe să-i placă sexul. Și de asta se va folosi și prietenul ei Adrian Dima:

“…Ce s-a întâmplat între noi a fost o boală. A fost patologic, bolnăvicios, morbid…Iar eu pentru tine am fost un obiect. Între noi a fost doar o agonie lungă, de care mi-am dat seama mult prea târziu. De aceea am devenit ce-am devenit. Un bărbat fie că erai tu sau altcineva, pentru mine a ajuns să reprezinte…doar un bărbat”

  Claudia se bazează mereu pe câte cineva care pare mai puternic, așa că sunt de-a dreptul dureroase concluziile ei finale și modul cum se împacă cu ceea ce a făcut:

“Sunt un accident. Am eșuat. Cred însă că există soarta. Indiferent cum am vrea noi să fie lucrurile, ele se aranjează doar cum vor ele.”

“Acum sunt singură. Absolut singură. De-o singurătate care…Dacă ar putea cineva să mă  îndrume, să mă învețe ce să fac…Singură, n-am știut niciodată ce cale să urmez. Să știu ce să fac…”

  Adrian Dima e un băiat crescut de-o mama singură, care și-ar fi dat sufletul pentru el, de asta și lucrează în străinătate. Un copil bun, cum spunea și gazda lui, ajunge la medicină coleg cu Claudia. În scurt timp devin prieteni și iubiți.

  Da!…pentru că o iubea în felul lui.

  O iubea deși intuise că atitudinea ei față de sex înseamnă “o mină de aur”, o sursă de câștig:

“Acesta s-a îndrăgostit și el de tânără, pe care însă nu se putea abține deloc să n-o manipuleze, pe de-o parte, pentru că era o sursă sigură de profit, iar pe de altă parte, pentru că-i prinsese slăbiciunea și știa exact cum să se folosească de ea”

  Claudia executa tot ce vrea Adrian, pentru că e convinsă că el o iubește, e aceeași relație dintre stăpân și sclav. Adrian încearcă să se sinucidă, este în comă indusă, dar cercetarea calculatorului și telefonului conduc către ideea că el ar putea fi criminalul.

  Ilarie Covaci, victima de 62 de ani, e țigan cămătar, cu funcție în Partida Romilor, un individ bătrân și obez care voia partide de sex deosebite, cu toate că trebuia să ia Viagra, și care fusese dispus să plătească suma cerută. Omul își conducea familia cu mâna de fier, ”mâna” pe care o simțeau des nevasta și băiatul mai mic Camlo, rămas acasă. Ceilalți copii erau plecați “cu treabă” în Europa. Cercetarea pastilelor arată că ele mai conțineau o substanță, un drog.

  Familia îi anunță dispariția și polițiștii îl bănuiesc pentru scurt timp pe Camlo. Dar în afară de faptul că-i injecta tatălui său pastilele și se amuza când  era dat afară de femeile cu care voia să facă sex, nu are nici o vină și alibiul lui se confirmă și este imbatabil.

  Și acum pastorul Mihai: un tip urât fizic și sufletește, dar cu o voce captivantă. Își conducea “turma” cu o mâna de fier, el fiind singurul care ”avea voie să gândească”

   O violează fără scrupule pe Claudia, dar sfârșește prin a se îndrăgosti de ea. O vizita și la cămin câteodată doar ca s-o vadă, altădată pentru sex. Acum o vizitează în arest pentru a-i cere să ascundă relația lor, lucru pe care ea i-l reproșează:

“Ai spus că vei fi mereu aici. Aproape. Lângă mine. Ai spus că mă vei apara. Că nimic nu mă va putea atinge sau răni. Că ești Dumnezeul meu și toți îngerii la un loc. M-ai învățat că orice-aș face, mi se va ierta. Că toată viața te vei ruga doar pentru mine, iar eu voi putea să trăiesc liniştită. Şi uite că am ajuns așa cum nimeni nu ajunge niciodată.”

“…tu te gândeai doar la tine. Doar la plăcerile tale, la împlinirile tale. Un egoist, un mincinos, un…Ești omul care m-a distrus.”

  Este și el bănuit, dar în afară de mesajele telefonice din ziua crimei, mesaje în care Claudia refuză să-l vadă, nu prea au cum să-l lege de crimă.

  Cercetările medicilor legiști aduc un nou element, nu prima lovitură îl ucisese, ci a doua mult mai puternică. Deci, nu studentă era de vină? Dar cine? Ce motive ar fi avut?

   Până la urmă pare totuși că vinovatul ar fi Adrian Dima? Dar polițiștii trebuie să aștepte să își revină din comă pentru a-l cerceta. Și totuși, anchetatorul principal Leon Damian este nemulțumit, nu reușește să pună toate piesele de puzzle la locul lor, ceva îl sâcâie.

   Și-acum să vedem puțin ce fac polițiștii. Mai întâi cei locali.

   Șeful inspectoratului, poreclit Buldogul, un fost judocan, a ajuns sus pentru că a știut ce pârghii să apese și pe cine să lingușească. Se poartă mizerabil cu cei aflați în subordinea lui, oameni valoroși, dar frustrați de faptul că nu pe merite ajungeai să avansezi. Buldogul știe să dea ordine, să se lingușească pe lângă cei de la București cerând ajutor și umilindu-și astfel oamenii și mai ales “să dea bine “la presă.

   Comisarul șef Mircea Dobra satul de cazurile prăfuite, începe cu avânt cercetarea crimei, dar este supărat când află de venirea bucureștenilor. Își dorea o avansare la serviciu, dar și o schimbare a vieții lui de familie. Băiat sărac, s-a căsătorit devreme, ”s-a măritat” cum spunea el. Stătea în casa socrilor, dominat de ei și de nevastă, pentru că ei erau cei cu bani, și încerca să fie prezent pentru copilul lui:

“ciudat e însă că femeii pare să-i fie bine. Nu ar concepe nici moartă să ne despărțim. Iar eu… sunt prea comod. Și poate prea prost.”

“Așa că stăm într-o uniune din asta ciudată, care de afară se vede numai iezi și panseluțe, dar pe dinăuntru e putredă cu franjuri.”

  Prietenul și ajutorul lui, comisarul Eugen Pop, nu era așa ambițios, execută ce i se spunea, era mulțumit cu viața și munca lui.

  Apoi cei doi bucureșteni. Pentru că la IGP se dorea înființarea unui departament special de cercetare, unde munca anchetatorului să se îmbine cu munca psihologului ”a profiler-ului”, cei doi sunt trimiși și pentru a testa modul de lucru.

   Sofia Roth, o studentă strălucită la psihologie, se îndrăgostise și se căsătorise cu îndrumătorul și profesorul ei de la facultate. Au fost foarte fericiți, s-a născut fiica lor, dar serviciul ei și plecările din ce în ce mai dese îi dau lui o senzație de nesiguranță și-și caută consolarea în brațele unei studente. Sofia află, este răvășită, distrusă, dar ține cont de copil și de părerea lui în care spunea că dacă nu este implicare sufletească fapta nu e atât de grea. Așa că ia o hotărâre dificilă, îl iartă crezând că poate merge mai departe și să refacă relația. Sofia încearcă să-și reprime orice alte sentimente, indiferent față de cine, Dar cazul studentei și mai ales întâlnirea cu Leon îi arată adevărul. De aceea îi spune soțului ei în momentul despărțirii:

“Nu se poate reconstrui nimic pe o fundație șubrezită. Eu, cel puțin, nu pot reconstrui. Nu pot să acord o a doua șansă. Pentru că deși  profesia îmi impune să cred că oamenii se pot schimba, în cazul tău nu cred în schimbare.”

   Leon Damian, un tip frumos ca un manechin, foarte inteligent și sensibil. Rămas orfan la 11 ani (de altfel accidentul neelucidat al părinților săi l-a determinat să devină polițist), a fost crescut de bunici, profesori de română și istorie, datorită cărora cunoaște o mulțime de date, evenimente, acte de cultură.

   A avut o relație, dar ea n-a rezistat plecărilor lui din țară în misiuni de menținere a păcii în Sudan și Haiti

“În viață mea, mereu plecat pe-afară, mereu dislocat, m-am lipit cu greu de oameni. O singură lumină am avut în viață, Anastasia. Dar și aia s-a stins. N-a rezistat programului meu, plecărilor mele și, într-un final, nici venirilor mele.”

   Și totuși când o vede pe Sofia simte că locul ei e lângă el:

“Iar eu un nebun sadea, care până la 37 de ani am distrus în plan personal tot ce-am atins, m-am îndrăgostit de fiecare milimetru din femeia asta. N-aș fi crezut că este posibil.”

   Între cei patru polițiști se leagă o prietenie și o colaborare foarte bună. Ancheta pare a fi terminată, așa că Leon o ia cu el pe Sofia și merge să-și viziteze bunicii, deși ceva legat de caz continuă să-l sâcâie. Până la urmă, un cățel uitat acasă și o remarcă a Sofiei pun piesele la locul lor și Leon își dă seama cine este adevăratul criminal, iar cercetările ulterioare o vor dovedi.

   Dar oare cine a distorsionat adevărul în declarații? Cine este adevăratul criminal? Dar și mai important cum vor evolua polițiștii? Va fi sau nu o poveste de dragoste între Leon și Sofia? Își va schimba Mircea Dobra viață?

Pentru a afla întreaga poveste și răspunsurile la întrebări trebuie să citiți cartea, pentru că Eugenia Crainic te ține în priză până la final.

Autoarea scrie într-un limbaj simplu, așa cum trăim, fără preţiozităţi și înflorituri, ceea ce te face să înțelegi  fără efort și caracterizările și deducțiile psihologice.

Personajele sunt slabe și puternice, hotărâte, dar și șovăitoare, sensibile sau dure, empatice sau nepăsătoare, indiferent de care parte a sorții sunt în primul rând oameni.

Cartea poate fi comandata de pe site-ul Editura Mirador sau librăriile Cărtureşti

Arcidalia Ghenof (Arci)-Redactor/Admin grup Fb-Literatura pe tocuri/// Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

22 COMMENTS

    • Multumesc Marius!Recunosc ca mi-a placut foarte mult cartea.Si autoarea mai si locuieste in orasul meu.

  1. O carte interesantă și o super recenzie ! Combinație perfectă pentru a mă trimite la librărie ! Mulțumesc pentru recomandare ! Felicitări !

  2. Abia astept sa o citesc si eu. Mi-a placut tot ce ai scris, se simte ca a fost diferita, iar autoarea si-a atins scopul..

  3. Observ ca dintre personajele cărții o parte sunt bărbați cu idei preconcepute, bine bătute în cuie, care nu acceptă părerile celorlalți, indiferent de pătura socială din care provin sau de mediul în care muncesc, o altă parte sunt femeile supuse, iar a treia parte sunt și bărbați și femei răzvrătiți, încercând să atingă clipa de fericire.

  4. Eu nu as caracteriza personajele asa si nici nu cred ca am facut-o.Fiecare personaj este un amestec intre educatia primita,cultura pe care o are si puterea de a se autoeduca si de a-si depasi propriile temeri. Ca unii nu pot evolua,ca altii profita de team a si neputinta lor,asa este si in viata

Scrie un comentariu. Vorbeste cu mine!