Tango la geamandură - volumul 2 - Nina Marcu

Tango la geamandură – volumul 2 – Nina Marcu – recenzie

Tango la geamandură – vol. 2

   Autoarea Nina Marcu reușește și de această dată să mă uimească cu stilul ei inconfundabil, unic aș putea să spun. Un roman îndrăzneț și ingenios construit cu personaje extraordinare, imagini neliniștitoare din culisele personajelor politice, o misiune periculoasă, și o tehnică narativă excepțională.

O poveste inteligentă şi captivantă.

   Volumul doi al tangoului reprezintă o ficțiune a realității ce se desfășoară în culisele unor personaje de pe scena politică. Cartea are intrigă, acțiune, dialoguri spumoase și o misiune sub acoperire, continuând de unde am rămas în primul volum.

  Trei personaje mi-au atras atenția în mod deosebit: Gigi Baston – bodyguard, Elena Escu – fiica fostului președinte Ardil Escu și Tarik – un arab care vorbește romaraba, un fel de română arabită. Cine sunt ei veți descoperi dacă citiți cartea, nu vreau să vă știrbesc plăcerea lecturii, dar cu certitudine vă pot spune că veți avea o surpriză.

  Toate personajele sunt cumva spectaculoase, fiecare jucându-și propriul rol sub atenta îndrumare de penel a autoarei.

  Citind volumul doi ai senzația că toate personajele, întâmplările, mentalitatea lor, comportamentul îți sunt cunoscute, şi începi să asociezi cu ceea ce ai văzut, auzit, în viața de zi cu zi. Nu am să vă spun cu cine l-am asociat pe fostul președinte de țară Ardil Escu, sunt sigură că și voi îl veți recunoaște, și nici pe fiicele lui sau jocurile pe care le face.

   Cele mai interesante, în afară de misiunea undercover propriu zisă, mi s-au părut dialogurile dintre Gigi (Jijilica) și Elena. Sunt fabuloase, deși m-aș fi așteptat să îmi placă Cătălina, iată că autoarea reușește să mă întoarcă din empatia mea cu un personaj din volumul 1 și să scoată la suprafață un personaj pe care alții s-ar putea să îl urască.

   Tango la geamandură ne aduce în față adevărul lumii în care trăim. Deși, la început ai impresia că autoarea se joacă cu slovele, dând senzația unei parodii, înaintând filă cu filă realizezi profunzimea narațiunii și cât adevăr există în situațiile create.

   Dacă în primul volum preferatul meu a fost ziaristul Radu Munteanu, de această dată locul este ocupat de Gigi Baston garda de corp a ex-președintelui Escu.

   O misiune undercover, personaje din lumea interlopă, personaje politice, jocuri politice, trafic de influență, ilegalități, amantlâcuri, jocuri la cacialma, toate le veți descoperi în volumul doi al tangoului, un dans periculos executat pe muchia geamandurii.

   Acțiunea romanului: Misiune sub acoperire: Comisarul Cristi Popa, Cătălina- soția lui, ziaristul de investigații Radu Munteanu, Țeapă.

   Cel vizat: Ardil Escu, fost președinte de țară, ce controlează, încă, scena politică și se presupune că a comis ilegalități pe bandă rulantă, trafic de influență, trafic de persoane, și multe alte infracțiuni. Noua lui afacere: armamentul, cinci vapoare încărcate cu muniție, bani grei. Va reuși sau nu, rămâne de văzut. Cum vor acționa cei infiltrați undercover, ce capcane vor întinde să îl atragă pe Ardil, sau mai bine zis vor reuși să rămână sub acoperire? Intrigante întrebări, intrigantă misiune.

   Un roman captivant, fascinant, un puzzle inteligent creat de autoarea Nina Marcu, care poate fi, de ce nu, Mircea Eliade în varianta feminină contemporană datorită stilului de scriere.

Misiunea a început sau a continuat, cert este că nu s-a terminat, mai sunt încă multe de descoperit.

,,Magdalena a văzut crucile groase de la gâtul lui Michi şi şi-a adus, iar, aminte, de păcatele ei. A citit ea acatistul acela, dar cu halte pe diferite site-uri cu bărbaţi vânoşi. Şi, ce-i drept, nu pe sentimente.ro, a căscat gura. Ce de tristeţi şi ce de dureri şi ce de neîmpliniri mai are şi ea! 
Iar Ana are o reflecţie: „dacă ăştia doi, Ardil şi Michi, se întâlnesc, sigur pun ceva la cale. Numai să nu fie despre mine. Numai să mă lase-n pace, până găsesc o soluţie să rezolvăm totul cum trebuie!”

,,Cum să uiţi, frate, că ai bilete de avion şi de cazare la Roma? Cum? Cât de tâmpit să fii? Cât de dus cu pluta pe Bistriţa-n sus? Dacă spune cuiva, îl râd şi curcile bete, care dorm în lemne. Cum să nu-ţi aminteşti nimic, de parcă te-a lovit cea mai cruntă amnezie şi eşti total în blanc? Mai ales că, ieri, nu mai departe de ieri, şi-a amintit de biletele astea şi abia aştepta să vină ziua de azi, ca să-i spună de dimineaţă şi ei că pleacă. Îşi făcuse în cap întreg planul. La prima oră, îi aduce pe-ai lui să stea cu fetiţa. De pus câteva lucruri de schimb pentru cele trei zile, într-un geamantan, se pricepe şi el şi o face discret, fără să vadă şi fără să ştie ea. Desigur, nu-i spune nimic, nimic, Cătălinei. O scoate din casă cu un pretext oarecare. Bunicul trebuie dus la doctor, cumnatele au nevoie de ei pentru vreo chestie, a băgat, nu ştiu, tigăi şi bomfaiere la mall. Un motiv bun, era el în stare să găsească. Doar s-o scoată din casă. Doar s-o vadă urcată în maşină. Că, apoi, nu mai sărea din mers, chiar dacă nu ştia încotro se-ndreaptă. Şi, până la aeroport nu-i spune nimic.

,,Bărbatul dezleagă, deşi cu oarece regret, nodurile strânsorii şi-i pune femeii mâinile pe faţă, ştergând, uşor, lacrima nebună, ca o şoaptă nerostită:
─ Ce e, iubita mea? Te-am speriat? Te-am strâns prea pe neaşteptate şi prea tare? De ce plângi?
─ Nu m-ai speriat, Cris. Cum să mă sperii? Cine mă mai cuprinde pe mine în felul ăsta, în afară de tine, ca să mă apuce spaima? Nu m-ai speriat. Deşi, mă aşteptam să fii aici, în cameră, nu să vii de afară, după ce am intrat eu. Sunt fericită. De fericire, e lacrima. E doar o lacrimă, nu plâng. 
─ Puiul meu drag… Iubirea mea. Şi eu sunt extrem de fericit că eşti aici. Mi-ai lipsit atât de tare şi atât de rău m-a chinuit dorul de tine!… Credeam că nu mai vine o dată vremea să mi te strâng în braţe.
─ Ce să facem, poliţistule? Că te-a pus aghiuţă să te faci under cover… Un bucătar nu puteai să fii! Ori un şofer de autobasculantă. Sau la şcoală, un profesoraş… Acum, poftim, ne întâlnim în hoteluri, pe furiş, ca amanţii.’

Tango la geamandură – vol.1 – impresii

Nina Marcu

Autori români

6 COMMENTS

  1. Am învăţat de-a lungul vieţii, ca om, ca femeie, ca ziaristă, de ce nu, şi ca scriitoare, o mulţime de poveşti. De tot felul. Cu fel şi chip de personaje. Unele minunate, altele dimpotrivă. Una dintre ele, de departe cea mai frumoasă, e Literatura pe tocuri. Desigur, cu toate doamnele fabuloase de aici. Care, din prima, de parcă ne băuserăm cafeaua o mie de ani împreună, m-au luat pe lângă ele, m-au citit, m-au promovat, mi-au oferit, din prima, prietenia lor. Vă mulţumesc, dragele mele cele mai drage. Iasmy, Arci, Vero, Andreea, Ro… Şi, desigur, toate celelalte doamne de la Literatura pe tocuri, pe care n-am avut, încă, onoarea să le cunosc.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.