Tentatii de Corina Ozon-Editura Herg Benet

Tentaţii, de Corina Ozon-Editura Herg Benet

An apariţie 2016

Număr pagini 233

     Să ne imaginăm pentru câteva momente că ne aflăm cu toţii într-un cerc. Nu putem trece dincolo de linia sa şi ne simţim ca şi cum s-ar închide din ce în ce mai mult, iar aerul pare a se împuţina. Singura şansă de a scăpa din această capcană este să spunem „Da”, un da ferm către SCHIMBARE. Acest cuvânt este doar unul singur, dar poate conduce la atât de multe transformări cum nici nu ne putem închipui. Unde ar trebui să intervină acesta? În viaţa noastră, în rutină. Nu trebuie să ne lăsăm acaparaţi de repetiţie, ci să ne avântăm, uneori, şi către noutate. Acestea le-am aflat citind volumul Corinei Ozon. La început nu am înţeles cartea, nu credeam că are să mă atragă, dar lăsând şi iar lăsând filele în urmă am ajuns să îmi schimb părerea.

     Mai întâi, cine este Corina Ozon? În anul 2014 a debutat cu romanul „Zilele amanţilor”, carte începută pe blogul personal, în stadiul de postare. În scurt timp, acesta a avut un succes fenomenal. În anul 2015 au urmat cele două continuări, „Nopţile amanţilor” şi „Amanţii 3.0”. Autoarea este originară din Timişoara, trăind în prezent în Bucureşti, are 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă(ziarul Ora) şi televiziune (Antena 1). Este absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010 şi mamă de studentă, Iulia, acestea fiind cele două lucruri cu care se mândreşte cel mai mult, alături de reuşitele din plan literar.

     „Tentaţii” se deschide cu vorbele unui şef furios către asistenta mult prea obişnuită cu reacţiile acestuia „Marleno, unde naiba e dosarul ăla cu licitaţiile?” şi replica acesteia spusă, bineînţeles, în gând „Sunt Marlena, ţărănoiule! Nu Marleno…”. Personajul principal este Marlena, asistentă manager la o firmă. Este căsătorită, are doi copii, o fată şi un băiat şi…totul pare perfect. OARE AŞA SĂ FIE? Când întrebi o femeie dacă ar schimba ceva la viaţa ei trebuie să  asculţi ceea ce spune, ca mai apoi să desluşeşti ce anume gândeşte cu adevărat „Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş schimba cam tot. Sigur, dacă cineva mă întreabă ce aş schimba, răspund că aproape nimic, că sunt mulţumită, fericită cu viaţa mea aproape per-fec-tă. Cum să spun în gura mare că ceva nu merge bine? Că sunt plictisită de modul în care trăiesc, de rutina în care mă cufund, că mă enervează soţul care sforăie şi nu dansează?”. În primul rând: este mulţumită de slujba ei? Nu prea; Marlena terminase Politehnica, „Proiectări la Construcţii”, dorise iniţial să devină arhitect, dar părinţii nu au vrut să o susţină. Când a terminat facultatea nu a putut nici de astă dată să facă ceea ce şi-a dorit fiindcă nu găsise un post liber de inginer. În familie situaţia nu se schimbă. S-a căsătorit din inerţie: după ce a rămas însărcinată a fost cerută în căsătorie, fără să ştie cu adevărat ce reprezintă dragostea. Copiii o iubesc, dar uneori răbufnesc fiindcă părinţii nu le dau mai mult, iar acest mai mult ar trebui să se materializeze în excursii şi bani.

     Ce face Marlena? Hotărăşte că e vremea să „ îmbrace” şi ea  imaginea lui Mariylin Monroe, să fie un ideal. Vrea acea schimbare „iar în secunda aceea am realizat că nu mă gândisem niciodată la o schimbare. Adică să şi fac ceva concret. Este interesant cum oamenii râvnesc la confort şi comoditate, dar apoi doresc să facă schimbări.”. Cum o va realiza? Îşi va face o nouă coafură, va ieşi în oraş cu un bărbat mai tânăr decât ea, va cunoaşte un dramaturg într-o gară ce aminteşte de Orient Express şi care vorbeşte despre fizica cuantică „două particule care s-au întâlnit şi apoi s-au despărţit vor fi legate indiferent de distanţă”. Trebuie să realizeze totul treptat, află despre propria persoană mai multe, se redescoperă cu ajutorul celor din jur: creatoarea de rochii care o aruncă dincolo de zidul pe care îl ridicase pentru a se proteja „femeile se apropie prin trecuturi dureroase. De fiecare dată când se întâlnesc, îşi vor căuta punctele de răscruce pe care şi le vor împărtăşi, adevăraţi stâlpi de rezistenţă în vieţile lor. Nu vor începe prin a-şi relata poveştile fericite”; doamna din metrou care vede în animale o cale de a-i cunoaşte şi pe oameni; şeful său mereu posomorât; băiatul care dorise să îşi pună capăt zilelor; femeia care era mereu bătută de prietenul său şi mulţi alţii. În fond ce sunt oamenii fără oameni? Ei se ajută reciproc fără să conştientizeze acest lucru. Marlena i-a ajutat şi dânşii nu au uitat să o îndrume, dar cum anume poate ea să întoarcă anii înapoi pentru a avea ceea ce îşi doreşte cu adevărat? Răspuns: nu poate, dar merită încercat şi, de ce nu, să reuşească să arunce mingea în fileu pentru VIITOR.

    Opera este redactată la persoana I. Acţiunea urmăreşte un singur fir narativ, al vieţii lui Marlena. Naratorul este omniscient, omniprezent, obiectiv. Pe alocuri se remarcă o tentă de introspecţie fiindcă personajul doreşte să se redescopere, îşi analizează sentimentele şi comportamentul „mă comportam ca la liceu, aceeaşi nesiguranţă pe mine ca atunci, aceleaşi temeri şi fixaţii”. Personajul principal este complex şi se autocaracterizează, se observă caracterizarea indirectă prin gestică şi directă de celelalte personaje „nu eşti banală deloc…eşti o femeie deosebită…vreau să-ţi văd ochii şi zâmbetul!”. Lucrarea se centrează pe personaj, descrierile spaţiale fiind în număr redus.

    Ce are să se petreacă cu Marlena? Ea spune şi acţionează, vrea să trăiască „din nou”. Oare gândim şi noi că „e permis orice, cât timp nu faci rău cuiva şi nu ai regrete” şi ar trebui să acceptăm cu bucurie acele câteva cuvinte pe care le auzim destul de rar „cred că mereu te-am iubit pe tine”…?

Cartea Tentaţii, de Corina Ozon a fost oferită pentru recenzie de Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti