Toate fetele dispărute – Megan Miranda – Editura Corint – recenzie

Titlu: Toate fetele dispărute

Titlu original: All the Missing Girls

Autor: Megan Miranda

Traducător: Liviu Szöke

Editura: Corint 

Colecție: Leda Bazaar

An apariție: 2022

Nr. pagini: 464

Gen: thriller, mister, suspans

  Ador misterele, cărțile thriller, poveștile pline de suspans cu întorsături neașteptate de situație și piste false, pentru că mă determină să-mi pun la treabă celulele cenușii și să descâlcesc toate ițele cât mai repede. Și dacă respectivele povești au și un iz romantic, cu atât mai bine. Așadar, nu e de mirare că romanul ,,Toate fetele dispărute” mi-a sărit în ochi în timp ce răsfoiam site-ul celor de la Cartepedia. Am căutat câteva impresii pe Goodreads și am descoperit că există păreri împărțite despre modul în care autoarea a ales să scrie povestea. Dar tocmai aceste reacții ambivalente m-au îndemnat să citesc cartea, ca să-mi fac propria părere despre ea și să văd dacă prezintă un scenariu suficient de întortocheat încât să mă bage în ceață și să-mi fie greu să descopăr adevărul. Iar acum, după ce l-am parcurs, pot spune că acest roman de debut al autoarei mi s-a părut destul de îndrăzneț, complicat și original.

  Mi-a plăcut scriitura, intriga, ritmul alert, încărcătura emoțională, momentele tensionate, combinația irezistibilă de romantism și suspans, faptul că izul romantic a adus cu sine anumite implicații și încurcături de situație, însă am găsit povestea puțin confuză, uneori greu de urmărit, deoarece a fost relatată în sens invers. Mai exact, primele 50 de pagini – partea I – merg în ordine normală, apoi se trece la partea a doua, în care acțiunea începe cu ziua 15, apoi 14, 13… până la ziua 1, și abia în partea a III-a se întoarce în prezent. Deci, fiecare capitol prezintă ceea ce s-a întâmplat cu o zi înainte. 

  Am avut nevoie de o perioadă de acomodare până să mă obișnuiesc cu narațiunea, și trebuie să recunosc că, inițial, nu mi-a plăcut această cronologie inversă, dar odată ce am intrat în ritmul cărții, a ajuns să-mi placă. Am admirat-o pe autoare pentru capacitatea de a scrie în felul acesta complicat și de a găsi o modalitate interesantă de a oferi informații. Poți crede că, tocmai pentru că este spusă în sens invers, ai toate informațiile și că nu există suspans, dar nu-i deloc așa, multe dintre detaliile oferite nu au vreo semnificație pentru tine până nu citești mai departe, în trecut. Abia atunci când ajungi la finalul cărții, vezi clar adevărul despre ceea ce s-a întâmplat cu fetele dispărute. Abia atunci înțelegi de ce relatarea în sens invers a fost o metodă eficientă de a ține cititorul în suspans cât mai mult timp. Tot ceea ce descoperi că s-a întâmplat în primele zile, te fac să te gândești la rolul jucat de fiecare personaj în parte, dar și la faptul că toți au doua fețe și că mulți dintre ei au ținut ascuns de poliție bucăți din povestea lui Corinne, prima fată dispărută. 

  Cee ce m-a deranjat pe mine a fost faptul că personajele nu au fost suficient de bine conturate, motiv pentru care nu am putut simți că mă conectez cu ele. Pur și simplu nu mi-a păsat de nimeni. În schimb, am simțit un puternic sentiment de antipatie, atât față de fetele dispărute, cât și față de personajul principal. Din ce am observat, marea majoritate a oamenilor nu aveau o vorba bună despre Corinne. Ba dimpotrivă, ei credeau că ,,nu era de vină pentru toate, dar nici chiar așa nevinovată nu era” și că ,,suscita pasiune și furie, dorință lascivă și mânie. Cineva nu se mai putuse abține. Însă era evident că și-o făcuse cu mâna ei”. Până și cea mai bună prietenă a ei, Nicolette, credea că ,,Dacă și Corinne s-ar fi aflat aici, pesemne că s-ar fi luat întruna de această vulnerabilitate a lui până ce i-ar fi scos-o la iveală, iar atunci ar fi știut cum s-o manevreze în propriul avantaj. Și l-ar fi prins și pe el în mreje.”

  În ceea ce o privește pe protagonista romanului, Nicolette Farrell, pot spune că mi s-a părut antipatică, morocănoasă și foarte secretoasă, o tipă lipsită de empatie față de cei apropiați. Chiar unul dintre prietenii ei din copilărie, îi face observația că nu ar fi trebuit să își aducă logodnicul acasă la fostul ei iubit și că prin asta dă dovadă de cruzime. Ba mai mult, Nic se amuză de faptul că întotdeauna Tyler renunță la orice tipă cu care se vede în favoarea ei, că ori de câte ori revine în orașul natal, Cooley Ridge, exact asta se întâmplă, fără să conteze că ea pleacă iar sau că el rămâne. Și tot ea este aceea care îl ceartă pe Tyler că îl vizitează pe tatăl ei la azil în loc să aprecieze gestul și îl acuză că încearcă să o facă să se simtă vinovată.

 ,,El e familia ta, iar tu erai a mea. Ai plecat, însă el a rămas. Eu nu renunț pur și simplu la oameni atunci când nu mai am nevoie de ei. Asta-i tot, Nic!”

  Adevărul e că lui Nicolette nu-i face plăcere să se întoarcă în Cooley Ridge. Orașul natal îi aduce aminte de tot ce pierduse, de tot ce putuse avea, de prietenie și de întrebări rămase ani la rând fără răspuns.

  În urmă cu zece ani, cea mai bună prietenă a ei, Corinne, a dispărut în pădurea din apropierea orășelului, iar de atunci nimeni nu a mai aflat nimic despre aceasta. Nu a fost găsit niciun cadavru și, în cele din urmă, polițiștii au presupus că poate a plecat de acasă. În afară de gluma în care s-a transformat ancheta, totul a luat o întorsătură urâtă – oameni acuzându-se reciproc, oameni spunând anumite lucruri despre Corinne… Secretele, gândurile și suspiciunile tuturor scoase la iveală.

  De atunci, Nicolette a încercat să-și clădească o nouă viață în Philadelphia, a urmat o facultate, a luat diploma în psihologie, master în consiliere psihologică, s-a angajat consilier școlar și s-a logodit cu un avocat. Dar atunci când primește o scrisoare de la tatăl ei, internat într-un azil de bătrâni, în care pretinde că a văzut-o pe Corinne, Nicolette se decide să plece imediat acasă. Însă, la două săptămâni de la revenirea ei în Cooley Ridge, o altă fată dispare în pădurea din spatele casei lui Nicolette, ceea ce îi crează acesteia din urmă un terifiant sentiment de déjà-vu. 

  Problema e că respectiva fată, Annaleise Carter, se întâlnise cu fostul iubit al lui Nicolette în noaptea în care a dispărut. Tyler nu are niciun alibiu, iar polițiștii îl consideră suspect, mai ales că cei doi s-ar fi certat în ziua respectivă. Interesant este faptul că, înainte de dispariție, Annaleise îi lăsase un mesaj agentului Mark Stewart, în care îl întrebase despre cazul lui Corinne. Oare există o legătură între Annaleise și Corinne? Ce s-a întâmplat cu Corinne în acea noapte bizară din urmă cu zece ani?

,,Acum erau două fete, abia devenite adulte, care dispăruseră fără urmă din același oraș. Iar ultimele cuvinte ale lui Annaleise fuseseră despre Corinne Prescott.”

Cartea este disponibilă pentru comandă pe cartepedia.ro